Citesc zilele astea Cum inveti sa scrii fictiune de Anne Lamott si-mi place mult. Am multe povesti care ma locuiesc, povesti personale, care sunt atat de sensibile incat nu vor iesi niciodata la lumina la persoana I. Dar le-as atribui unor personaje. Am gasit captivante in aceasta carte si referintele la diversi scriitori. Aseara am aflat de exemplu despre Nathanael West si romanul sau, Ziua lacustei. I-am propus pe loc lui Florin sa ne uitam la ecranizare. El n-a fost la fel de incantat ca mine, dupa vreo jumatate de ora mi-a spus ca nu mai poate urmari filmul. Nu-i nimic, ma voi uita eu singura la restul filmului, la fel ca la Hamnet sau la The Lobster. Pana voi reusi sa dau o voce povestilor complicate din capul meu hai sa vin cu cele simple, pe modelul compunerilor din clasa a IV-a. Ca tot a inceput scoala recent si elevii de pretutindeni au impartasit prin scris cum si-au petrecut vacanta de vara, imi dau si eu aceasta tema in seara asta: vara lui 2026. Mi-am inceput multe dimineti de vara cu scris in gradina dupa micul dejun. Am avut doua agende cu teme de introspectie lasate pe masa de pe terasa. Si chiar daca poate imi permiteam sa petrec doar jumatate de ora scriind, dupa care ma mutam la mansarda si incepeam sa lucrez, mi-au prins tare bine acele momente, timpul special cu mine.

Mi-am luat concediu vara aceasta ultimele trei saptamani de vacanta scolara. M-am gandit ca ne va prinde bine conectarea, inainte sa intram iar in rutina. Nu am avut niciun plan de calatorie, primele trei zile le-am petrecut la mare cu prietenii, stand la Medgidia si abia apoi am rezervat doua cazari pentru a vizita litoralul bulgaresc.

Cu ce-mi doream sa raman dupa aceasta vacanta – sa stiu cum arata plajele importante din Bulgaria si sa vizitez orasele importante.

Am plecat de la Medgidia si primul moment notabil pentru mine a fost cand am trecut prin Negru Voda. Am venit aici cu tata pe locomotiva cand eram mica, asa ca m-am bucurat sa vad cum arata localitatea in 2026.

Prima oprire in Bulgaria a fost la Cap Kaliakra, unde desi a fost cald, entuziasmul ca urmeaza zile de explorare impreuna a primat.

Am gasit locul neschimbat, 12 ani mai tarziu de la prima vizita. A fost placut sa-l arat si fetelor.

Apoi am mers la Balcic, unde ne-am oprit prima data sa luam masa. Am nimerit intr-o gradina interioara in care am admirat plantele si pisicile.

Ne-am dus apoi spre Castelul Reginei Maria, insa pe mine caldura m-a toropit, si nici burgerul de la pranz n-a ajutat la nivelul de energie, asa ca in timp ce Florin si Otilia au vizitat castelul si gradinile, eu am stat cu M pe plaja, ea a vrut sa intre putin si in apa, ne-am plimbat pe faleza si ne-am oprit intr-un loc umbros, amenajat ca o biblioteca.

Am vorbit despre cum vom merge noi la spa impreuna peste cativa ani, am mangaiat pisici si ne-am uitat indelung la mare. A fost un moment 1:1 total neplanificat, dar atat de binevenit.

Ne-am continuat drumul apoi catre prima destinatie unde urma sa stam trei nopti: Varna. Ajunsi aici, la etajul sase, ne-am pus la geam si am povestit vreo trei ore despre ce vedeam pe strada.

Un catel care locuia in intersectie a fost vedeta(avea chiar si o cusca pe trotuar). Ura autobuzele pe care le latra, alergand dupa ele si punandu-si viata in pericol. Insa el era tare iubit, atat de multi trecatori se opreau sa-l mangaie sau sa-i ofere ceva de mancare. Pe unii ii intampina dand din coada sau ii conducea agale, semn ca afectiunea era reciproca. Toate actele astea de bunatate m-au impresionat si m-au facut sa realizez ca traim totusi intr-o lume tare buna, daca si un catel fara stapan are parte de atat de multa iubire in viata lui. Si nu am urmarit doar asta, ne-am uitat si la familii cu copii care asteptau la semafor, la adolescente care-si faceau selfiuri si practic frumusetea vietii s-a desfasurat in fata noastra. Am zambit pentru fiecare grup de prietene, fiecare bunica cu nepotul de mana sau tata cu bebelusul in carucior, ne-am imaginat cum arata vietile lor si am discutat ore intregi cu fetele despre trecatori.

Dimineata am luat-o de la capat cu catelul si oamenii din Varna si cand ne-am indurat sa plecam am mers la Padurea de Piatra, un loc ca un desert, cu coloane de calcar.

Ne-am simtit ca The Flintstones, si pana si aici am dat de o pisica.

Abia cand am plecat au inceput sa vina si alti turisti si inainte sa ne urcam in masina am stat putin de vorba cu o doamna din Braila. Am continuat cu vizitarea manastirii Aladja, o manastire in piatra din secolul al XIII-lea. Aici am facut o mini drumetie prin tot complexul.

Dupa ce am vizitat aceste obiective din afara orasului ne-a ramas sa exploram Varna pe indelete. Primul lucru impresionant mi s-a parul parcul extins, paralel cu marea. Vegetatia este abundenta in tot orasul, iar acest parc numit Gradina Marii mi s-a parut grozav.

Am nimerit zile cu steag galben si rosu, si cand s-a putut intra in apa am profitat. Mi s-a parut curata si foarte placuta apa.

Centrul orasului nu m-a impresionat. Am remarcat cateva cladiri cu arhitecura, dar pe alocuri pare o calatorie in trecut.

Pisicile, in schimb, le-am gasit senzationale.

Atat despre Varna, in aceasta seara. Pana la urmatoarea vacanta, povestile despre Bulgaria continua in episodul urmator.