In clasa a IX-a, la Logica, profesorul ne-a rugat sa ne alegem o tema despre care sa vorbim pe rand, 10-15 minute in fata clasei. Urma ca fiecare ora sa inceapa cu o astfel de prezentare. Eu nici n-am stat mult pe ganduri si am ales tema mea: Muzeul Tarii Crisurilor. Vizitasem in acea vara muzeul si mi s-a parut interesant. Inca de atunci imi placea sa povestesc despre muzee.

Imi mai amintesc de un vernisaj la Muzeul de Arta Lucian Grigorescu, tot prin liceu, la care am participat. Muzeul era singura institutie culturala din oras, iar in Medgidia tare rar avea loc un astfel de eveniment. Imi luasem pantofii cei buni, o camasa asortata si buna dispozitia pe care mi-a adus-o acel eveniment a ramas cu mine pana azi.

Revenind in 2026, in ultima zi de vacanta, in drum spre casa, de la Medgidia spre Bucuresti, Florin ne-a spus ca vom face o oprire la un muzeu surpriza. Chiar nu-mi puteam imagina unde ne duce, insa am propus si eu o oprire in Cernavoda. Am vrut sa salut o veche prietena din liceu, la Centrul de Informare Turistica din Cernavoda, dar cand am vazut ca e inchis, daca tot am oprit prin oras, am mers intr-un parc de unde se vede frumos Podul lui Anghel Saligny.

Mi-am dat seama care va fi muzeul surpriza abia cand am iesit de pe autostrada. Si n-am fost incantata deloc. Urma sa vizitam Muzeul National al Agriculturii. N-as recomanda nimanui sa se duca pana la Slobozia special ca sa viziteze acest muzeu, dar daca sunteti in trecere, veti gasi aici colectii multe si variate.

Am avut parte si de o vizita ghidata, chiar daca eram singurii rataciti pe acolo. Desi nu ma asteptam, a fost placuta incursiunea in viata satului de alta data.

Tot prin septembrie, cu ocazia Zilelor Bucurestiului, a avut loc un eveniment in oras numit Triunghiul Muzeelor. Muzeele din Piata Victoriei: Antipa, Muzeul Taranului Roman si Muzeul Geologiei vedeau cu invitatia pentru cei mici de a le vizita si de a gasi pe parcurs diverse exponate, ei avand un ghid cu pozele obiectelor de gasit. M-au atras atelierele pe tema bufnitelor, organizate de Muzeul Antipa, asa ca am propus familiei sa mergem. Contam pe Melania ca va accepta incantata, fiind nedespartita de bufnitele ei de plus. Dupa ce fetele au participat la diverse ateliere pe Bulevardul Kiseleff, care era inchis circulatiei rutiere am trecut la vizitarea muzeelor si am inceput cu Muzeul Taranului Roman. Ultima oara cand am intrat in el eram in facultate, intre timp a trecut si printr-o renovare.

Am vazut multe elemente interesante ce tin de lumea satului, dar n-am poposit prea mult sa citesc despre toate costumele populare si obiectele taranesti intalnite pentru ca mai aveam destule de explorat in acea zi.

Am trecut apoi peste drum la Muzeul Geologic National. Si aici cladirea este impresionanta. Si rocile, fosilele, florile de mina din vitrine sunt interesante, insa modul in care este prezentat totul, pe stil vechi, il face de la un punct incolo sa devina neatractiv chiar si pentru un adult.

Dupa ce am luat masa fetele au vrut sa vada si expozitia de fluturi vii exotici de la Muzeul National de Istorie Naturala Antipa. Abia dupa aceea am aflat ca era ultimul weekend in care se putea vizita acea colectie temporara.

Weekendul acesta am fost in familie la Muzeul Theodor Pallady si desi am mai ajuns pe la Casa Melik, fie prin tururi prin cartierul armenesc, fie cand ma plimbam cu fetele mici in sistem de purtare si vanam zilele din luna cu intrarea libera la muzeu (apropo, inca este intrarea gratuita aici in prima zi de miercuri din fiecare luna), nu am facut niciodata un tur ghidat in muzeu. Astazi a avut loc un eveniment dragut, in cadrul caruia copiii au avut de cautat diverse detalii ale operelor de arta, iar adultii au putut asculta timp de o ora povestile din spatele tablourilor si a casei.

Cu ocazia asta, asteptand sa inceapa turul, mi-am raspuns la cateva intrebari citind informatiile de pe pereti si intreband AI-ul. Muzeul se numeste Theodor Pallady, insa pictorul nu a locuit niciodata in aceasta casa.

Casa se numeste Melik dupa Iacob Melik, arhitect de origine armeana, care a devenit proprietarul casei datorita sotiei sale, care a primit casa ca zestre de la tatal ei.

Atunci care e treaba cu Pallady? M-am intrebat.

Tot ce este expus acum in casa a apartinut lui Gheorghe Raut, bancher (directorul filialei de la Paris aBancii Marmorosch Blank) ce a fost vecin cu pictorul Theodor Pallady la Paris. Asta scria la muzeu, alte surse spun ca bancherul l-ar fi gazduit pe pictor. Dupa ce Pallady a revenit in tara, Gheorghe Raut s-a ocupat de toate operele pictorului lasate la Paris, care au fost ulterior donate statului.

Casa nu a avut un parcurs prea lin. Dupa moartea lui Iacob Melik, sotia sa, Ana Melik a ramas unica proprietara si pentru ca nu avea copii si-a dorit ca imobilul sa ajunga la Comunitatea Armeana din Bucuresti si sa devina un camin pentru vaduvele sarace. Dupa moartea Anei Melik, un nepot avocat a contestat in instanta dreptul Comunitatii Armene asupra casei si a castigat procesul. A dorit sa o renoveze, insa Comunitatea Armeana a contestat revendicarea intr-un nou proces si a castigat. Casa a fost transformata in azil, asa cum si-a dorit Ana Melik si a indeplinit acest rol in perioada interbelica si in primii ani dupa razboi. A urmat perioada comunista, cand imobilul a avut diversi chiriasi.

In 1970 Gheorghe Rautu a donat statului colectia sa de arta, punand conditia ca aceasta sa fie expusa intr-un spatiu adecvat care sa poarte numele pictorului. Si asa avem astazi acest muzeu. Am vazut in ultimii ani ca se organizeaza aici uneori ateliere de pictura si admirand lumina de pe veranda pare un loc foarte potrivit pentru asta.

M-am declarat multumita de incursiunea in lumea artei si a celei mai vechi cladiri din Bucuresti de duminica. Mai am cateva muzee pe lista, precum Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici, dar si Templul Coral. Si mai am si liste de cladiri in telefon carora as vrea sa le acord mai multa atentie cand imi vor iesi in cale. O alta treaba faina in weekend, sambata am mers pe jos de la Universitate pana la Cuibul Artistilor. Am facut poze la cateva cladiri si am intrebat AI-ul despre ele. Duminica am mers cu familia de la Universitate pana pe strada Spatarului, la muzeu, trecand pe langa doua dintre cladirile vedeta de sambata. Mi-a placut mult sa povestesc despre ele. Bucurestiul e un muzeu in aer liber, doar sa avem ochi pentru el, chef si energie sa-l descoperim.