Un nou tur al Romaniei cu doi copii mici

Ca in fiecare vara, am plecat si de data aceasta prin tara pentru a descoperi locuri noi. Am povestit despre aventura de anul trecut aici, iar despre cea de acum doi ani, aici.

Abordarea de anul acesta a fost un pic diferita, plecand prima data catre Moldova si continuand cu Ardeal, fata de anii trecut cand am procedat invers. Motivul a fost ca am avut nevoie sa lucram o saptamana din Vrancea, incepand apoi de acolo vacanta. Aici am fost rasfatati de socri asa ca nu am avut griji nici de mancare, nici de curatenie. Noi ne-am instalat birourile in gradina, iar fetele au stat la umbra langa noi lucrand de zor la caiete de activitati. Ciresii erau plini, asa ca m-am delectat cu aceste fructe in multiple gustari peste zi. In ultima zi am cules o galeata pentru prietenii la care urma sa ne incepem vacanta, iar experienta de a sta cocotata in copaci la peste 35 de grade Celsius cateva ore bune pentru a aduna doar 8 kilograme (din cauza ploilor multe erau stricate) m-a facut sa ma simt recunoscatoare ca imi castig existenta prin munca intelectuala, deoarece la cea fizica nu ma pricep deloc si mi se pare extrem de grea.

In sat am mai dat o raita de la Casa Memoriala Alexandru Vlahuta, unde ador curtea umbroasa si linistita.

Am mers cu fetele descute dupa ploaie, ba chiar am facut si clase din platforma Worldclass online in plicioarele goale in iarba uda. Mi-a placut tare mult.

Tot prin sat, am explorat interiorul unei vechi case aristocratice parasite care imi atrasese atentia si vara trecuta.

Am ajuns si pe la vizite la rudele sotului, unele pe care acum le-am cunoscut si avand ziua libera de Rusalii am vizitat si o manastire frumoasa din apropiere, Manastirea Recea din Candesti dar si Muzeul Satului Vrancean.

Am identificat aici o casa identica cu casa batraneasca a bunicilor sotului. Fetelor le-a placut sa vada tot felul de casute, dar si o scoala veche. Am apreciat si aleile umbroase, ajungand aici intr-o zi destul de caniculara.

Dupa o noapte petrecuta la prietenii nostri din Bacau ne-am continuat calatoria catre statiunea Durau. Eu am mai ajuns aici cand eram prin liceu, insa restul familiei nu a mai fost. Am facut traseul montan pana la Cascada Duruitoarea si desi potecile erau foarte noroioase, ba ne-a mai prins si ploaia prin padure de cateva ori, a fost o experienta de familie care ne-a ajutat sa ne depasim limitele si sa ne simtim de acum capabili sa exploram muntii alaturi de copii.

In cea mai mare parte a traseului ne-am bucurat de el si de tot ceea ce are natura de oferit. Poate ultima parte a fost mai dificila deoarece eram obositi, Melania ma tot intreba cat mai e pana jos, insa per total a fost o experienta pozitiva pentru toti patru.

La Durau am avut parte si de o cazare foarte draguta, la Pensiunea Agnes, unde ne-am simtit foarte bine.

Dupa Durau am plecat spre Reghin si aici a fost prima surpriza a vacantei legata de cazare. Inchiriasem un apartament in centrul Reghinului, insa persoana respectiva nu mi-a raspuns la telefon, desi am sunat de zeci de ori si am lasat mesaj pe drum pana acolo. Un pic dezorientati, ajunsi in oras am cautat pe Tripadvisor care e cel mai bun restaurant din Reghin si ne-am dus sa luam masa la Restaurantul Intim. Am mancat aici un burger tare bun si am rezolvat si problema cazarii rapid. Am vazut ca in zona era o pensiune – Pensiunea Blanca si am sunat la ei sa vad daca au o camera tripla pentru noi. Si din fericire aveau, am mers si ne-am cazat, apoi ne-am relaxat ca am trecut repede peste aceasta provocare. Am gasit un loc tare frumos, cu o gradina cu hamac si balansoar unde am stat cu fetele pana tarziu in noapte. Am profitat de dupa amiaza ca sa descopar bijuteriile arhitecturale ale orasului si primul lucru care m-a uimit a fost cat de multe steaguri sunt si cat de mari. Populatia este impartita in 62% romani si 24% maghiari. Mergand pe strada auzeam mai mult maghiara vorbindu-se, ceea ce i-a dat un aer international vacantei noastre aici.

Desi era o zi caniculara am mers sa vedem Biserica Evanghelica si Biserica Romano-Catolica. Pe prima am gasit-o inchisa, dar i-am admirat arhitectura exterioara, iar in cea de-a doua era o slujba unde am asistat pentru cateva minute. Am mers apoi in Parcul Central unde fetele au dat de locuri de joaca de care tare greu s-au despartit.

Le-a placut atat de mult acest parc, incat a doua zi de dimineata au vrut sa revenim acolo, iar cum Florin nu se simtea prea bine am mers eu cu ele in parc, fiind si foarte aproape de pensiune. In timp ce ele se distrau la locul de joaca ma gandeam ce mi-ar placea mie sa fac daca nu ar trebui sa-mi mulez vacanta dupa dorintele copiilor. Si primul gand care mi-a venit in cap a fost sa cutreier strazile si sa admir cladiri vechi. Centrul vechi unde ne aflam parea chiar ofertant la acest capitol. Si atunci mi-a venit ideea sa le propun sa mergem la un muzeu. Otilia a acceptat invitatia, Melania nu s-a aratat interesata. Asa ca am condus-o pe Melania la pensiune pentru a ramane cu Florin, iar eu cu Otilia am mers la Muzeul Etnografic.

Cum muzeul era in renovare am fost singurele vizitatoare. Am avut parte de un tur ghidat doar pentru noi, am vazut multe expozitii interesante legate de viata de altadata, de la costume la traditii, la rolul femeii in societate, iar apoi am trecut la casute, de la modele sasesti la cele unguresti, dar si romanesti. Muzeul are o zona in aer liber foarte intinsa si frumos amenejata. Otilia a fost fascinata de bisericuta de lemn, unde era o expozitie de icoane pictate pe sticla si una de oua incondeiate si nu mai vroia sa plecam de acolo minunandu-se de cat de frumos sunt realizate ouale. A trebuit sa plecam intr-un final deoarece calatoria noastra continua spre judetul Cluj.

Urmatoarea oprire a fost la Castelul Banffy din Bontida, unde am aflat o povestea nefericita despre cum o cladire cu valoare arhitecturala poate fi distrusa si abandonata, in ciuda perioadei glorioase de altadata.

Am nimerit si aici intr-o zi caniculara, insa m-am bucurat ca exista si o terasa la umbra unde am putut sa zabovim un pic.

Am mers apoi in centrul Clujului sa luam masa si mi-am amintit de vizitele anterioare in acest oras minunat, de fiecare data avand parte de multa distractie.

Urmatoarea noastra cazare era in Apuseni, in localitatea Negreni si aici am avut parte de cea de-a doua surpriza, neplacuta si de data aceasta. Rezervasem doua nopti aici, insa cand am sunat sa anunt ca vom ajunge ceva mai tarziu am aflat ca vom putea sta doar o noapte deoarece pensiunea fusese inchiriata integral de un grup in cea de-a doua noapte.

In acea seara ne-am bucurat de curtea frumoasa, fetele s-au distrat in trambulina, eu cu Florin am jucat badmington, el a tras si cu arcul, iar a doua zi am plecat de dimineata sa vizitam Casa Memoriala Octavian Goga din Ciucea. Un loc care parea impresionant si chiar a fost. Un domeniu de vreo 10 hectare unde am vazut un castel, o manastire, un muzeu dar si mausoleul unde a fost inmormantat Octavian Goga.

Am apreciat si aici oamenii pasionati pe care i-am intalnit, toate povestile care ni s-au spus, toate intrebarile la care ni s-au raspuns. Mi-a placut tare mult cum au fost decorate camerele castelului, dar si picturile de pe pereti. Sunt un pic contrariata de orientarea fascista a lui Goga, insa nu pot nega ca a fost un om inteligent, care a realizat multe.
O maicuta de la manastirea de aici, foarte prietenoasa cu fetele si comunicativa mi-a recomandat sa vizitam cascada Valul Miresei, asa ca dupa ce am luat masa ne-am indreptat catre Rachiteni. Serpentinele mi-au dat putin de furca, insa m-am bucurat cand am ajuns la destiatie de cat de frumos e Parcul National Apuseni, de natura si de faptul ca drumul era pavat si nu aveam decat un kilometru de mers pe jos pana la cascada.

Ne-am continuat apoi calatoria spre Bihor pentru a ajunge la bunica mea. Am petrecut acolo o saptamana de relaxare, citit in gradina, stat la povesti, vizitat rude, admirand apusurile tarzii de pe ulita. Ma simt de fiecare data recunoascatoare cand ma intalnesc cu bunica, tin foarte mult la ea si se bucura enorm sa petreaca timp cu fetele mele. Am alocat o zi pentru o excursie la Oradea unde ma intalnesc anual cu verisoara mea. De data aceasta am mers la un parc acvatic din Baile Felix unde m-am simtit tare bine, fetele s-au balacit din plin in multele piscine, insa am avut parte si de senzatii tari. Prima data a fost cand m-am dus la baie si mi s-a facut rau. Dar atat de rau incat nu mai puteam sa ma tin pe picioare. Am avut insa prezenta de spirit si am rugat o doamna sa ma stropeasca cu apa. M-a ajutat sa ajung si la o banca sa stau jos si ca sa-mi revin. Femeia de serviciu mi-a sarit si ea in ajutor si mi-a dat un pahar cu apa si bomboane mentolate. A trecut totul pana la urma, insa sperietura a fost serioasa. Cea de-a doua aventura a a vut loc cand mi-am dat seama ca mi-am uitat rochia in cabina de schimb atunci cand am venit. Binenteles, dupa trei ore rochia nu mai era acolo. Eram in costumul de baie si nu aveam alte haine la mine. In plus, aveam planuri mari pentru acea dupa-amiaza, sa revad centrul Oradiei, insa intr-un costum de baie ud, nimic nu mai parea posibil. Nu m-am lasat si am intrebat personalul unde mi-as putea gasi rochia, pana la urma, dupa trei persoane abordate am fost indrumata sa incerc la obiecte pierdute. Si uite asa s-a rezolvat si acest aspect.

Prin centru temperaturile erau incendiare si nu am reusit sa vedem mare lucru. Eu imi doream sa vizitez Casa Darvas-La Roche insa familia era tare molesita dupa ore de balaceala si canicula, asa ca a trebuit sa renunt, in speranta ca voi face asta anul viitor.

Cand saptamana la tara s-a incheat, planul era sa ne intoarcem din nou in Apuseni. Aveam o rezarvare facuta la Cabana Scarita din Padis si lista cu traseele potrivite pentru copii, insa am avut parte de surpriza la cazare numarul 3. Am aflat atunci cand i-am rugat sa-mi confirme rezervarea cu vreo trei zile inainte ca au dat camerele noastre altcuiva. Mi s-a parut scandalos. Dar nu am avut ce sa fac decat sa reiau cautarile. Si uite asa am dat de un loc superb, Cabana Poiana Dealul Frumos.

Pana la cazare ne-am mai oprit o data la Cascada Valul Miresei, ca sa o vada si parintii mei care ni s-au alaturat pentru aceasta parte a calatoriei. Am mai facut un mic popas si la Cascada Sipote. Partea grea a fost drumul forestier pana la cabana, prin niste hartoape cum n-am mai mers niciodata mai bine de zece kilometri. Dar si cand am ajuns mi-am dat seama ca a meritat totul. De aici pestera Scarisoara era la 3,5 kilometri, asa ca a doua zi am plecat voiosi pe traseu.

Toate bune si frumoase pana am ajuns la pestera. Tocmai cand asteptam sa intram a inceput o ploaie torentiala care ne-a udat leoarca. Temperaturile in pestera sunt negative, este gheata peste tot, asa ca va imaginati cum am tremurat, uzi, in haine subtiri la -2 grade Celsius. Iar apoi a trebuit sa parcurgem drumul de 3,5 km pana la cazare, uzi si prin ploaie. A fost o proba de rezistenta psihica, nu m-am gandit decat la dusul fierbinte pe care il voi face o data ajunga la cabana. A doua zi am petrecut-o relaxandu-ne si revenindu-ne dupa traseul provocator .

Am continuat apoi drumul cu un popas la Pestera Poarta lui Ionele, care ne-a iesit pur si simplu in cale, fara sa planuim sa ajungem la ea.

Ne-am oprit apoi la Rametea, o comuna din judetul Alba a carei frumusete am descoperit-o pe Instagram.

Aici am stat la o pensiunea a unor maghiari, pe strada se vorbea ungureste, la restaurant la fel. Ne-am simtit iar in alta tara, dar intr-un sens bun. Facand un tur pietonal pentru a admira arhitectura casutelor chiar votam care e casa de romani si care de maghiari.

Pastrand stilul de vacanta activa, am facut si aici un traseu montan, urcand la Piatra Secuilor. Mi-a placut mult cum se vede Rametea de sus pe masura ce creste altitudinea. Traseul se putea continua cu peste 10 km, insa noi eram cu doi copii mici dupa noi, asa ca dupa ce am ajuns in varf am ales ca coboram pe acelasi drum.

Am mers si la Cetatea Coltesti care din pacate este in paragina insa ar avea mult potential turistic.

Ultima oprire din calatoria noastra a fost la Caciulata, pe langa care am trecut de multe ori, insa nu ne-am oprit niciodata. Am vrut sa incheiem vacanta cu inca o tura de balaceala si am ales Cozia Aqua Park. Am gasit multe bazine cu ape termala unde fetele s-au distrat din plin si cu greu au vrut sa plece. In ultima zi nu ne mai simteam in stare de inca o tura la bazine, asa ca am ales sa facem Drumul de Cura, o plimbare prin padure pana la niste izvoare termale, unde am admirat natura si ne-am bucurat de racoare intr-o zi caniculara.

Aceasta a fost vacanta noastra: 17 zile de explorari, 1700 de kilometri parcursi, 8 locuri de cazare, doua parcuri acvatice, trei trasee montane, doua pesteri, trei cascade si foarte multe amintiri frumoase.

2 thoughts on “Un nou tur al Romaniei cu doi copii mici

  1. Ce frumos traseu! Nu inteleg cum de au fost atat de neparolisti cei cu cazarile. Le faceam reviewuri negative, clar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.