Vara lui 2026 ramane pentru mine anotimpul in care mi-am permis atunci cand am avut momente de ragaz sa stau in gradina si sa ascult The Correspondent de Virginia Evans. Nu am vrut sa fac asta in timp ce merg pe strada, gatesc sau pun haine la spalat. Ci sa ma bucur de gradina si de acest roman, scris de o femeie din aceeasi generatie cu mine. Un roman care e format doar din scrisori. Virginia Evans a spus intr-un interviu ca personajul principal, Sybil Van Antwerp a fost inspirat de soacra ei, desi aceasta cand a citit romanul i-a spus ca ea nu e deloc asa. Si eu m-am gandit mult la soacra mea in perioada in care am ascultat romanul si am identificat multe trasaturi comune cu ea, precum atitudinea de a nu renunta usor atunci cand iti doresti ceva. A fost o delectare sa petrec timp afara cu acest roman, sa ma bucur de natura, iar daca atunci am reflectat la viata de mama cu copii adulti, la ce te mai face fermecator la 70+, uite ca acum, dupa cateva luni, acest roman ma face sa ma gandesc la bunica mea.

Asta deoarece bunica imi trimitea scrisori cand eram in gimnaziu. Iar mie imi placea sa ii raspund. Ne trimiteam si felicitari de sarbatori, iar cei 1000 de kilometri distanta dintre noi se transformau intr-o apropiere pe care numai cuvintele scrise cu dedicatie pot sa o aduca. Parca vad si acum foile scrise de ea, cu tilul Draga Ivona, si cateva randuri lasate apoi libere pana incepea scrisoarea.

Bunica mea a parasit acesta lume la sfarsitul verii. Si nu stiu ce e mai trist: ca nu se mai trimit scrisori, iar in cutia postala nu mai vin nici macar facturi sau ca lumea aceea, in care o fetita se bucura nespus sa primeasca un plic cu cateva pagini dictando scrise cu pix albastru nu mai exista.

Cea mai frumoasa zi din viata mea a fost cea in care am mers in livada doar eu cu bunica. A ramas cu mine frumusetea naturii, cat de binedispusa era bunica si bucuria mea ca petrecem timp doar noi doua. Mi-am pastrat pozitia legata de cea mai frumoasa zi chiar si acum, la peste 30 de ani distanta si asta pentru ca reprezinta pentru mine si o radiografie a vietii fara griji.

La inceputurile vietii mele de adult, atunci cand ma frustrau lucruri sau dadeam de greu, imi ziceam in sinea mea ca ma retrag la bunica, acolo voi fi ferita de toate nedreptatile din lume. Abia acum realizez cat m-a ajutat acest mecanism de aparare, desi nu a fost niciodata un plan real.

In copilarie am fost o persoana mult mai spirituala datorita bunicii mele. Desi nu am avut aceeasi religie, toate cartile biblice pentru copii de la ea le-am primit. Iar acum sunt in biblioteca fetelor mele. Invataturile ei m-au insotit prin viata si chiar si in momentele cele mai descurajante am simtit ca nu sunt singura pe lumea asta. Iar asta dainuie si dupa plecarea ei.

Simt nevoia sa-i scriu cateva randuri bunicii, insa cum nu mai am o adresa unde as putea sa expediez scrisoarea, profit de acest blog sa le astern aici.

Draga mea bunica,

Ultima oara cand ne-am vazut te-am mintit ca sunt bine. Dar cum era ca eu, un adult de 39 de ani sa vin sa ma plang ca nu stiu ce fac cu viata mea? Ca mi-e greu. Fetele ti-au dat indicii ca ceea ce indrug eu acolo nu reflecta intocmai realitatea. Dar eu am dat-o inainte cu povestea frumoasa. Sa stii ca a fost singura data cand te-am mintit. Dar cum era ca eu, avand toate resursele la dispozitie sa ma vait unui om 90+? Nu mi-as fi iertat-o niciodata.

Desi in fiecare vara cand ne revedeam iti aduceam tot felul de subiecte in discutie, ca s-o cunosc mai bine pe fata de 16 ani care a fugit de acasa din Oltenia la Bucuresti, pe cea care s-a casatorit si si-a construit o viata in Bihor, tot simt ca au ramas atat de multe lucruri nespuse, experiente si lectii de viata care nu vor mai gasi ecou in sufletele noastre, celor care te-am iubit.

Si cel mai mult imi pare rau ca nu te-am intrebat niciodata mai multe despre asta: atunci cand eu am trecut prin momentul de cotitura al vietii mele de pana acum tu ai simtit si ai pus mana pe telefon. Nu o sa aflu niciodata mai mult decat ca ai simtit ca s-a intamplat ceva rau. Oare cum ajungi la o astfel de conexiune, care sfideaza logica? In ce se transforma ea acum? Cand tu te-ai dus, in dimineata aceea eu eram tare amarata desi vizitam un orasel foarte frumos. Eram convinsa ca tu esti bine cand plecasem in vacanta. Iar dupa ce ne-a iesit in cale o biserica, iar fetele au aprins din greseala lumanari la Adormiti, am primit telefonul irevocabil.

Ramai pentru mine un reper de bunatate, seninatate, rezilienta si spiritualitate. Si nu doar pentru mine, ci si pentru fetele mele. Ma bucur ca au avut ani buni cu tine si prilejul sa te cunoasca si sa te intrebe tot ce si-au dorit. Orice vor mai vrea sa afle despre tine, eu si mama suntem aici sa-i povestim.

Cu drag, dincolo de timp,

Ivona