Anul trecut pe vremea aceasta, gravida fiind, mergeam intr-o excursie in Bihor, pentru ca Otilia sa-si cunoasca strabunica. Eram convinsa ca dupa ce voi naste nu voi pleca multa vreme la un drum atat de lung, asa ca mi se parea ultima strigare pentru o excursie cu un copil de sub doi ani si o mama gravida. Anul acesta, ce sa vezi – cand sa ma gandesc ce facem in vacanta de 1 iunie si de Rusalii, prima destinatie care mi-a venit in cap a fost tot Bihor, de data aceasta imi doream ca bunica mea de acolo sa-si cunoasca noua stranepoata. Zis si facut! Ne-am gandit pe unde vrem sa ne mai oprim, tinand cont si de regula de a nu tine bebelusul in scoica mai mult de doua ore si uite asa am plecat de acasa pentru noua zile, pentru prima data doar noi patru.
Primul popas l-am facut la Curtea de Arges, unde am ramas o noapte. Cum in dimineata plecarii Otilia mi-a spus ca vrea un ponei (probabil deoarece in seara dinainte citisem ultima carte a Ioanei Chicet Macoveiciuc – Ema si Eric cresc si calatoresc, in care Ema isi pune in bagajul pentru vacanta foarte multi ponei) m-am gandit sa oprim si la Muzeul Golesti, unde vazusem data trecuta ca au ponei. Ne-am pornit de acasa insa destul de greu, asa ca ne-am oprit direct la pensiunea unde am dormit prima noapte in Curtea de Arges, pensiunea Ruxi. Mi-a placut aici ospitalitatea gazdei, faptul ca am stat la parter si ne-a fost mai usor cu bagajele si cu copiii, dar si gradina si micul loc de joaca.
Cum am vizitat Curtea de Arges de nenumarate ori, am preferat sa ne petrecem timpul la prietena noastra in loc sa hoinarim prin oras. Inainte de plecare am facut insa un scurs popas la manastire, pentru a ma minuna inca o data de arhitectura ei desavarsita.
Am plecat apoi spre Sibiu, unde ne-am petrecut urmatoarea noapte. Am stat la Casa Kiev, unde mi-a placut faptul ca este aproape de centru, camera pe care am primit-o era foarte spatioasa, iar pe geam se vedea chiar turnul Catedralei Evanghelice.
Am petrecut seara plimbandu-ne prin Piata Mare, Piata Mica, Otilia fiind tare incantata atunci cand pe langa noi a trecut o fanfara.
A doua zi ne-am oprit la Gradina Zoologica din Sibiu unde am gasit chiar mai putine animale decat la cea din Bucuresti, insa per total a fost o experienta interesanta pentru Otilia. Exista alei cu umbra si asta a facut totul mai placut deoarece am nimerit intr-o zi destul de torida.
De acolo am plecat spre Apuseni, insa ne-am oprit in Deva pentru pranz. Am mers intr-un loc recomandat de o localnica, Bistro Ceapa Rosie unde mi-a placut deoarece era foarte potrivit pentru copii, avand meniuri dedicate si un loc de joaca. In plus, Cetatea Devei se vedea foarte bine de la terasa. Iar in timp de mancam noi ne vine idea sa urcam sus. Aflam insa ca furnicularul nu functioneaza, insa se poate merge cu masina pana la un punct, apoi pe jos. Nu renuntam si usor, usor, cu Melania in sistemul de purtare si Otilia pe umeri la tati ajungem sus. Privelistea e absolut superba.
Urmatoarea noapte dormim in sudul judetului Bihor, in comuna Pietroasa, pentru a putea vizita a doua zi Pestera Ursilor aflata la doar trei kilometri. Innoptam la Casa Otilia, unde ne-am simtit tare bine, gazda a fost foarte primitoare, ne-a servit cu lapte proaspat muls si placinta cu branza foarte apreciata de tiza ei mai mica.
A doua zi de dimineata mergem la pestera apoi ne oprim pe paturica langa cabana Padis pentru a ne bucura de linistea din Apuseni dar si de peisajul atat de frumos. Nu zabovim foarte mult deoarece avem de strabatut tot judetul Bihor pana la bunica, asa ca plecam iar la drum.
Urmatoarele trei zile le-am petrecut in gradina bunicii, cu Melania pe patura langa mine, iar Otilia in piscina adusa special pentru balaceala. Am mancat cirese din copac si am lenevit cat cuprinde. Intr-o zi am dat o fuga in doi la Marghita, orasul invecinat, pentru o baie la apele termale de acolo. Am profitat de faptul ca si parintii mei erau la bunica.
Ziua Copilului ne-a gasit si de data aceasta la Oradea, unde am admirat arhitectura Art Nouveau si Secession a cladirilor renovate recent dupa care am poposit la Cetate, unde ne-am distrat cu trupa Ella Bella (un fel de gasca Zurli de Transilvania).
Oradea ocupa un loc special in sufletul meu, poposind aici toata copilaria mea in drum spre bunici. M-am bucurat sa vad ca orasul a inflorit si ca arata tot mai bine de la an la an.
De la Oradea, ne-am continuat turul cu o oprire la Cluj, unde am participat la nunta unui var drag. Parintii mei s-au alaturat pentru a sta cu fetele cat noi am fost la petrecere si am dansat cateva ore bune, asa cum nu am mai facut-o demult.
Ultima zi a fost rezervata pentru drumul de intoarcere in Bucuresti. Ne-am oprit doar la Sighisoara sa mancam si am facut o scurta plimbare prin Viscri.
Pe acolo ne-a prins ploaia, iar fetele erau imbracate destul de sumar, insa din fericire am ajuns acasa sanatosi cu totii.
Ca si concluzie, am avut emotii legate de aceasta excursie insa m-am bucurat sa descopar ca se poate merge in vacanta cu doi copii mici si inca sa se simta vacanta si pentru parinti. Secretul as zice ca e sa nu ai asteptari, cat mai multa rabdare si va fi bine.
Daca doriti sa fiti la curent cu ultimele articole publicate puteti da like paginii de Facebook.
Felicitari pentru curaj! Ati facut ceva traseu. 🙂
Multumesc, Ina! Traseul a fost ales cu inima mai mult decat cu mintea. Tinta era sa ajungem la Oradea in gradina strabunicii si ma bucur ca am reusit.