Acum un an pe vremea asta aranjam frumos in dulap primele hainute pentru Otilia, pregateam cu entuziasm camera ei si faceam de zor cumparaturi bebelusesti. Cand ma gandeam atunci oare cum va fi, imi era tare greu sa-mi imaginez cum va arata sau cum ma voi descurca. Sarbatorind de curand implinirea a 11 luni ale Otiliei, mama ne spune convinsa: “Cel mai greu an aproape a trecut!”. Imi este iar dificil sa-mi imaginez ce urmeaza, cat de buni parinti vom fi pentru ea, stiu insa ca vom face tot ce ne sta in putinta in privinta asta. Nu simt sa fi fost un an greu, asta in primul rand pentru ca am avut ajutor din partea familiei, dar si pentru ca am fost norocoasa si Otilia nu s-a imbolnavit niciodata pana acum, iar in afara de trezirile pentru mese doarme bine noaptea, exceptie facand primele luni in care a avut colici. Cum in cateva zile trec intr-o noua etapa in viata mea (se incheie concediul de maternitate) simt nevoia unei retrospective a acestui an.

Cele mai frumoase amintiri:

• momentele in care s-a ridicat prima data in fund, cand a plecat de-a busilea, cand s-a ridicat in picioare in patut sau chiar singura de pe covor recent, cand a zis prima oara mama sau a batut din palme – ce mai, fiecare progres de-al ei ma lasa fara cuvinte
• plimbarile cu Eve prin parcuri in zilele insorite (imi vine in cap un episod amuzant in care am stat pe patura la Roaba de Cultura sub un copac inflorit, iar cand ne-a venit cheful de plimbare am dat o tura completa de lac in Herastrau cu Otilia in Manduca. Ne-a luat vreo 4 ore treaba asta si radeam ca daca s-ar da un premiu pentru cel mai lent tur de parc, noi l-am lua cu siguranta.
• excursiile la bunici sau la prieteni, la Curtea de Arges sau la Blaj, saptamana petrecuta la mare dar si traseul montan facut in portbebe

Cele mai grele momente:

• primele nopti cu colici, cand ne plimbam toata noaptea cu ea prin casa si ni se rupea sufletul, nestiind ce sa mai facem ca sa o linistim
• prima saptamana de diversificare, cand eu eram speriata la fiecare masa ca se ineaca

Cel mai greu moment abia acum urmeaza – despartirea de ea si intoarcerea la serviciu. Imi vine foarte greu numai cand ma gandesc la asta, insa cum nici o mama sau vreun copil nu au murit la acest pas, sper sa trecem cu bine si sa depasim momentul.

La inceputul concediului de maternitate visam ca in aceasta perioada voi invata foarte multe, asa cum povesteam aici. Adevarul este ca nu am invatat nici despre fotografie, nici despre istoria modei, dar am oferit si am primit multa dragoste de la Otilia, am cantat zeci de cantecele, am spus sute de povesti si m-am jucat mii de ore. Pana la urma, cred ca despre asta trebuia sa fie de fapt acest an. Mai mult despre Otilia si mai putin despre mine.

A fost per total un an foarte frumos. Si sper sa fie la fel si in continuare.