Anul trecut cam pe vremea aceasta insiram aici pe blog cateva ganduri in pragul primei aniversarii a Otiliei. Cum noaptea trecuta puica a reusit sa ma adoarma si pe mine la 10 deodata cu ea, pe la 3 m-am trezit dezorientata, mi-am dat seama ca seara s-a dus iremediabil (visam sa mananc cantitati ilegale de inghetata la un episod de Person of Interest, insa nu am reusit sa adorm la loc). Facandu-mi de lucru cu ocazia insomniei, am ajuns sa recitesc randurile scrise acum un an si m-am gandit ca ar fi timpul sa revin pe blog cu noi impresii, avand in vedere ca in curand se implinesc doi ani de cand am devenit mama.

Ca sa continui de unde am ramas, temerile mele legate de despartirea de O si intoarcerea la serviciu nu s-au adeverit. Lucrurile au mers chiar bine, imi amintesc prea putine episoade cand a trebuit sa fug la birou pe ascuns. Dupa primele trei luni am inceput sa lucrez de acasa iar asta mi-a dat ocazia sa ma mai joc cu ea in pauza, sa o adorm, sau chiar sa merg cu ea in parc. Tot de atunci am trecut de la program intreg la 6 ore, iar asta parca mi-a facut viata mult mai buna, simteam ca am mai mult timp pentru orice. Ca sa simt ca fac ceva si pentru mine, o data cu reducerea programului mi-am facut si abonament la piscina, iar asta mi-a dat o doza de energie in plus. Ca sa ne bucuram impreuna de asa o distractie, prin martie i-am facut si Otiliei abonament la cursuri de inot pentru bebelusi si s-a dovedit a fi o experienta inedita.

Spuneam in articolul de anul trecut ca probabil cel mai greu an a trecut si cu siguranta, cel de-al doilea a fost mult mai usor decat primul. Cate bucurii mi-a adus Otilia zilnic, cu fiecare cuvant nou rostit, fiecare gest de afectiune, fiecare zambet si imbratisare nu mi-as fi putut imagina inainte sa vina in viata noastra nici a mia parte. Aseara cand citeam niste poezii scurte, iar ea completa rima distrandu-ne peste masura ma gandeam ca nu poate exista perioada mai frumoasa ca asta. Ma simt atat de norocoasa ca sunt mama ei si ca am sansa sa ii arat lumea prin ochii mei, sa o ajut sa o descopere in fiecare zi!

De curand am incheiat o etapa importanta, alaptarea. Cand avea doar doua saptamani si am participat la un curs dedicat nutritiei bebelusilor, recomandarile prezentate atunci conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii de a alapta copilul pana la 2 ani (sau si mai mult daca atat mama cat si copilul isi doresc asta) mi se pareau terifiante. Eu doar ce reusisem dupa eforturi considerabile sa alaptez exclusiv insa nu stiam atunci daca Otilia va lua suficient in greutate, daca lucrurile vor evolua pozitiv. Iar doi ani mi se parea o perioada foarte indelungata pentru alaptare. Lucrurile au continuat bine chiar si dupa ce mi-am reluat activitatea, scazand usor frecventa si durata sesiunilor.

Citeam zilele trecute un articol cu care rezonez 100%, cred ca mi-au dat si lacrimile cand l-am citit, deoarece acelasi lucru il simt si eu. As vrea sa inchei cu vorbele Mirunei: faceti copii, nimic nu poate fi mai minunat decat asta!