Cand am inceput sa scriu pe acest blog aveam douazeci si sase de ani, citeam carti de istoria modei si ma uitam la filme cu Audrey Hepburn si Vivien Leigh. Imi placeau atat de mult aceste actrite, atat cum jucau in filme cat si personalitatea lor incat in galeria de tablouri din living am inclus si fotografii cu ele. Ma simteam energizata si inspirata cand le vedeam. Pe vremea aia cumparam si citeam carti de istoria modei, iar galeria mea de tablouri era in ton cu pasiunea mea.

M-am trezit insa recent ca nu-mi mai plac deloc aceste tablouri, ca nu ma mai reprezinta. Si m-am gandit sa le inlocuiesc cu ceva mai vesel, mai colorat si eventual educativ, ceva mai potrivit pentru o casa cu copii mici.

La o cautare rapida pe Pinterest am gasit fix ce cautam pentru a da un suflu nou livingului meu. Nu credeam vreodata ca o fotografie cu alfabetul pe perete o sa-mi aduca asa de multa bucurie.

Nu credeam ca atunci cand voi deveni mama intreg universul meu se va schimba. Ca vazandu-le pe fetitele mele jucandu-se si razand inima-mi va exploda de recunostinta. Doar ce le-am invelit inca o data, fiind miezul noptii si pentru un minut am zabovit admirandu-le si minunandu-ma ca sunt ale mele. Mi-am dorit dintotdeuna sa-mi intemeiez o familie, sa am copii. Cand ma uit in urma la drumul parcurs mi se pare ca s-au aranjat toate atat de firesc, mai frumos decat mi-as fi imaginat vreodata.

Intr-o carte psihologica pe care o citesc acum, ajunsesem astazi la un exercitiu de imagerie care presupunea o intalnire cu copilul interior, cu mine la varsta de patru, cinci ani. Nu-mi amintesc foarte multe despre mine la acea varsta, doar ca stiam multe poezii pe care imi placea sa le tot recit, iar mama ma imbraca in fuste clos de catifea si bolerouri pe care cususe flori din perle. Doar ce o cunoscusem pe Eve care la vremea aceea era o bebelusa tare plangacioasa, ca toti bebelusii, de altfel. Ce i-as spune Ivonei de patru ani? Sa fie mereu curioasa si dornica sa descopere lucruri noi, sa aiba incredere in ea dar si curaj sa viseze. Sa aiba rabdare si sa fie blanda cu ea. Sa-si pretuiasca familia si sa construiasca relatii frumoase de prietenie. Sa se bucure de viata zi de zi. Imi dau seama ca Otilia e cam la aceeasi varsta, asa ca e timpul sa ii scriu un mesaj pe care sa-l citeasca peste ani cu lucrurile astea. Tu ce i-ai spune copilului tau interior?