Traditia noastra de a face turul Romaniei in iunie, nici nu mai stiu cand a inceput. Faceam asta in cuplu cu multi ani inainte de a avea copii si cred ca a pornit din nostalia mea pentru copilarie. Cum se dadea strigarea pentru vacanta de vara eu si cu ai mei plecam cu trenul de la Medgidia pana in Bihor la bunica. Exaltarea atingea cote maxime cand dupa 24 de ore de calatorie eram in sfarsit in locul cel mai indepartat de lume pe care il stiam.
Cred ca de aici imboldul meu de a-mi incepe vara si acum, la maturitate, pe aceleasi meleaguri. Despre experienta acesta de acum doi ani am relatat aici. Anul trecut turul prin tara a fost mai cu peripetii, chiar daca pana la urma a iesit foarte bine, iar anul acesta am trait vreo doua luni cu incertitudinea daca vom putea sa ne tinem de plan sau nu. Perioada atat de lunga de stat acasa m-a facut insa sa visez si mai mult la zile in gradina bunicii. De aceea, cu doua zile inainte de relaxarea restrictiilor, cand se putea calatori in scopuri turistice doar cu declaratie, noi ne-am facut curaj si am plecat in turul tarii.
Sibiu
Prima oprire a fost stabilita la Sibiu. Am ramas aici pentru trei nopti, orasul avand multe atractii pentru copii. Pentru mine, ori de cate ori as reveni aici, indiferent de anotimp, ma atrage vibratia orasului si as petrece ore intregi hoinarind pe stradutele cetatii. Am ales sa stam tot la casa Kiev, unde am poposit si in urma cu doi ani, alegand sa rezerv aceeasi camera a carei priveliste catre Catedrala Evanghelica m-a cucerit. Au stat insa de data aceasta in ea parintii mei, iar noi patru in una mai mare, alaturata. Daca atunci, cu un bebelus si un toddler incapeam lejer toti 4 intr-un pat matrimonial si nici n-a fost nevoie sa intindem canapeaua, in situatia actuala am rezervat peste tot cate o camera tripla. In primele doua zile de vacanta, in ceea ce priveste mancarea, am comandat de la restaurantele din zona cu livrare la pensiune. Ne-am bucurat de deschiderea teraselor abia la urmatorul popas.
In Sibiu am mers iar cu fetele la Gradina Zoologica si la Muzeul Astra. Aveam in gand sa urcam la Paltinis si sa luam telescaunul, insa cum a plouat in fiecare zi, am amanat si de data aceasta descoperirea Arenei Platos. Ne-am mai gandit sa trecem si pe la Muzeul Locomotivelor, insa l-am gasit inchis pe termen nelimitat. Am ramas insa cu amintirile plimbarilor fara nici o grija in sase si in doi si cu langosile si inghetatele degustate in momentele de popas. La plecare, Otilia m-a rugat sa-i promit ca ne vom mai intoarce la Casa Kiev. Si uite asa se naste inca o traditie pentru familia noastra.
Alba Iulia
Am plecat din Sibiu planuind sa dormim urmatoarea noapte la bunica.
Cum stiam ca avem o distanta considerabila de parcurs, tot ce-mi doream era sa nu regasim “cealalta capitala” printre stropi de ploaie.
Cand am ajuns insa turna cu galeata si ne-am propus sa asteptam zece minute in masina sa vedem ce se intampla.
Atunci cand timpul a trecut insa ploaia continua cu aceeasi intensitate am inceput sa ma uit care ar fi urmatoarea cetate unde am putea sa dam o tura si sa luam pranzul.
Cum am zis cu voce tare “Hai sa mergem in Aiud!” si ne-am propus sa o luam din loc, pana sa iesim din parcare, ploaia s-a oprit de tot. Mi s-a parut incredibil, dar n-am mai stat pe ganduri ci m-am dus sa fac o rezervare la restaurantul pe care il aveam in fata, unde mai mancasem si in anii trecuti si am fost foarte multumiti. Am anuntat ca revenim intr-o ora la masa si ne-am dat acest timp sa exploram cetatea absolut pustie dupa ploaia.
Vazandu-le pe fete alergand de mana si anul acesta pe aceleasi alei m-a emotionat si m-a facut sa le pozez in aceleasi locuri, doar pentru a le compara cu cele vechi si a realiza cat au crescut intre timp.
Judetul Bihor
A trebuit sa ne luam ramas bun de la Alba Iulia mai repede decat ne-am dorit, insa bucuria ca in cateva ore urma sa-mi revad bunica a facut-o mult mai usoara, urmand partea cea mai emotionanta a excursiei:
- taclalele cu ea in gradina, pe patura.
- reintoarcerea la natura, petrecand intreaga zi in aer liber
- redescoperirea locurilor dragi din copilarie
- povestile pentru fete de cand eram eu mica si mama mica relatate de strabunica lor
Dupa cateva zile petrecute astfel ne-am dorit sa revedem si Oradea, orasul pe care il indragesc inca din copilarie, cand exploram cu ai mei centrul pietonal. Dezvoltarea lui in ultimii ani a luat amploare, descoperind noi locuri renovate la fiecare vizita.
Dupa o plimbare prin Cetate ne-am dorit sa urcam in turnul primariei, insa nu a fost posibil, fiind inchis in aceasta perioada. Plinbandu-ne pe stradute am descoperit un loc care a fost indragit din prima de fete: o librarie pentru copii.
M-am bucurat sa regasesc aici pe rafturi multe titluri iubite, dar si noutati din care am avut ce sa aleg. Fetele s-au simtit ca acasa, fiind foarte greu sa ne luam ramas bun. Tocmai cand incepuse ploaia si ne gandeam ca ar fi timpul sa ne intoarcem la masina, remarc o sinagoga pe care chiar o pusesem pe lista cu o seara inainte de excursie.
Aflu ca mai e deschisa pentru inca o ora, asa ca avem timp pentru un tur. Realizez ca intru pentru prima data intr-o sinagoga, desi mi-am dorit asta, admirand de multe ori din strada arhitectura sinagogilor din diverse orase.
Apreciez ca a fost amenajat si un loc pentru copii, cu o masa si scaune unde fetele deseneaza pana noi exploram pe rand templul.
Dupa inca o zi de plimbari prin satul bunicii ne luam la revedere de la Bihor si ne continuam calatoria in patru, cu mici popasuri prin zone rurale, destinatia pentru urmatoarele doua zile fiind Bistrita.
Bistrita
Vremea capricioasa ne da putin de furca, in timpul meselor fetele fiind tentate sa fuga prin ploaie in loc sa stea linistite sub umbrela la masa.
Cea de-a doua zi a fost una incendiara de vara in care am strabatut foarte multi kilometri prin oras. Vazand ce a mai ramas din fosta cetate, am fost putin dezamagita. Parcurile insa mi s-au parut foarte mari si bine ingrijite. In Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud ne-am adapostit de soare si le-am povestit fetelor despre gospodariile de alta data, costume populare dar si animalele impaiate din sectiunea de istorie naturala.
Am plecat multumita ca am avut sansa sa-mi fac o prima impresie despre oras.
Lacul Rosu
Ne-am continuat calatoria trecand din Transilvania in Moldova, ramanand pentru o noapte in zona Lacului Rosu. Cazarea am rezervat-o doar cu vreo doua zile inainte, in timpul unui pranz luat in Bistrita, cand am sunat la prima pensiune care am vazut ca are o camera tripla. Am nimerit intr-un loc minunat, La Pensiunea Hasmas, cu niste gazde foarte primitoare si deschise. Faptul ca eram singurii turisti ne-a dat ocazia sa stam la taclale si sa ne bucuram din plin si de curtea foarte frumoasa. Incursiunea prin Moldova ne-am continuat-o prin Cheile Bicazului, avand urmatorul popas la Piatra Neamt.
Am stat in oras prea putin ca sa-mi dea sentimentul ca am simtit vibratia lui. Dupa ce am luat pranzul am facut o plimbare cu telegondola, care s-a dovedit o alegere neinspirata avand in vedere temperaturile ridicate. Locul in care am urcat parea un bun punct de a pleca intr-o drumetie. Am vazut si tineri plecand de acolo in ture cu bicicleta. Datorita peisajelor naturale de care e inconjurata, Piatra Neamt m-a impresionat in mod placut.
Am dormit pentru o noapte in apropiere de Bacau, unde m-am simtit ca o zana, citind povesti de noapte buna pentru patru copii. Revederea cu prietenii dupa toata perioada de izolare a contat mult pentru incarcarea rezervorului de buna-dispozitie.
Judetul Vrancea
Urmatoarea oprire a fost la Mausoleul de la Marasesti. Eu nu mai ajunsesem acolo si mi s-a parut impresionant.
Ne-am incheiat turul intr-un alt loc drag, unde am mancat cirese din copac si ne-am petrecut doua zile intregi numai in gradina. Fetele s-au reunit cu bunicii, eu m-am bucurat sa termin de citit al doilea roman si cu totii ne-am intors in Bucuresti cu bateriile incarcate.
In ceea ce priveste calatoritul pe timp de pandemie, ne-am luat binenteles toate masurile de precautie necesare. Am evitat locurile aglomerate, cautand sa petrecem timp in natura sau sa descoperim orasele vizitate in ritmul nostru, pe stradute mai putin circulate. La unitatile de cazare am avut noroc sa fim primii si de cele mai multe ori singurii turisti. Legat de restaurante, acolo unde am observat ca personalul respecta cu strictete regulile am revenit sa mancat in acelasi loc.
Vacanta prin tara a fost ceea ce aveam nevoie la inceput de vara si va intra cu siguranta in topul experientelor personale din acest an.
Am mai scris despre o experienta similara aici.
M-am plimbat si eu citind povestea ta 🙂 si abia astept sa ne pornim si noi spre Bihor 🙂
Ce fain ai descris! Nu e rau deloc traseul. Am facut si noi separat, o parte cand am plecat cu copiii spre Budapesta – Viena, iar o parte separat asa prin Moldova. Mi-as dori mult sa exploram zona Cluj – Oradea – Bistrita. 🙂 Foarte faine si pozele!
Multumesc, Ina! Fiecare vizita in Cluj a fost memorabila pentru mine! Acum ca ai pomenit de el mi s-a facut dor 🙂