Cum imi plac la nebunie introspectiile si am sarbatorit recent primul an ca mama de doua fetite simt nevoia sa scriu cateva randuri despre aceste luni, pentru a-mi aminti peste ani cum era cand inca traiam intr-o poveste bebeluseasca. E un sentiment ciudat care m-a urmarit inca de cand eram gravida cu Melania, stiind ca nu ne dorim decat doi copii, amintindu-mi mereu ca e ultima data cand sunt gravida, ultima oara cand nasc, cand alaptez si ca intr-o zi nu ma voi mai trezi mirosind un bebelus. Ci o fetita mare! Junioara mea e pe zi ce trece tot mai mult toddler si tot mai putin bebelus si pe cat imi explodeaza inima de exaltare vazand-o cum creste, cand realizez ca nu voi mai tine in brate un pui de om atat de mic pentru prea mult timp ma sperii putin.

Sunt atat de multe momente emotionante si amuzante care-mi trec prin cap din acest an, care tin fie de interactiunea dintre ele doua (cand au dansat de manuta pentru prima data, de exemplu), fie de progrese facute de Melania (primii pasi singura), sau discutii profunde cu Otilia. Am notat aici ce simteam atunci cand sarbatoaream un an de cand am devenit mama pentru prima data.

Binenteles ca au existat destule episoade in care amandoua aveau nevoie de mine si poate uneori nu am stiut sa gestionez cel mai bine situatia. Au fost momente in care mi-am spus in gand: ‘Doamne, cat de simplu este cu un bebelus!’, atunci cand am fost pusa in incurcatura de intrebari existentiale ale Otiliei sau mi-au fost testate limitele tot de catre ea. Alfie Kohn scria in cartea sa, ‘Parenting neconditionat’ un lucru ce mi s-a parut ca se aplica: daca parintii si-ar imagina atunci cand pleaca acasa cu copilul de la maternitate ca vor avea de infruntat provocarile fiecarei varste prin care trece copilul: eventualele tantumuri, anii de scoala, adolescenta cu toate rebeliunile ei, daca s-ar gandi la toate astea, nimeni nu s-ar mai simti pregatit sa devina parinte. Asa ca ne imaginam cu totii un bebelus angelic si parca ne aruncam intr-un rollercoaster cand ne asumam rolul de parinte. Nu e usor deloc, insa satisfactiile sunt inzecite. Cand primesti o imbratisare ori un pupic neasteptat, sau te trezesti din senin cu o remarca “Mami, esti frumoasa!” te simti cel mai norocos om de pe pamanat. Si probabil chiar asa esti. Nu e nimic mai minunat decat sa ai copii!