Trei luni de bebeluseala

Ieri Melania a implinit 3 luni de zile si cum a fost o zi in care am avut mult de umblat, iar ea m-a insotit peste tot, ca o buna camarada, dupa ce am ajuns acasa mi-am dat seama ca nu am apucat sa-i fac cateva fotografii aniversare, sau sa-i trimit mesajul lunar de #amintirileMelaniei. Am desenat repede cum m-am priceput mai bine mesajul ‘3 luni’ si am trecut la treaba. Dupa ce a adormit, i-am trimis si cateva cuvinte despre ea la trei luni. Simtindu-ma ca la un extemporal la care, dupa ce am predat lucrarea, am sentimentul ca puteam face mai bine, deschid casuta de email dedicata pentru #amintirileOtiliei si trag cu ochiul ce i-am scris fetei la aceeasi varsta.

M-a impresionat insa altceva, mesajul pe care i l-a scris atunci cand a implinit trei luni matusica ei:

Draga Otilia,
Sarbatorim cu drag cea de-a treia luna a ta alaturi de noi. Esti o minune, ne inveti atat de multe in fiecare zi. Mi-am amintit alaturi de tine ca poti plange apoi rade, fara sa fie nimic ciudat in asta. Esti tare dragalasa cand schimbi in 5 secunde cel putin vreo 10 fete. 
Dar mi-am propus sa iti povestesc altceva luna asta. Cutia ta de cadou mi-a amintit cat de mult imi placea sa pictez acum ceva timp si in ce mod dragut am decoperit ca imi place asta, desi nu am talent in aceasta directie.
Sa cauti sa descoperi cat mai multe despre tine. Despre activitatile care iti aduc bucurie si te fac sa uiti de ceea ce se intampla in jurul tau. In arta vei gasi multa frumusete. Si mai ales vei gasi atata inspiratie! 
Sa-ti asterni gandurile pe cer, sa privesti frumosul din orice si sa pictezi bunatate si daruire in jurul tau. Sa iti colorezi lumea dupa bunul plac apoi sa te muti acolo. Sa subliniezi intotdeauna in ceilalti lucrurile bune, sa le apreciezi sa le evidentiezi si sa te bucuri de prietenii sincere. 
Am incercat sa leg cateva linii colorate pe cutia cadoului tau luna aceasta. Am facut asta cu asa mare drag! Ganduri bune spre tine, pui de om drag!

 

#3luni #montythepenguin, in asteptarea lui #MosNicolae #amintirileotiliei

A post shared by Ivona Rustem (@ivonique) on

Pe Evelina puteti sa o cititi aici. Pentru mine este un model de stil de viata, ea imbinandu-si atat de frumos pasiunile in tot ceea ce face. Veti simti asta din prima clipa daca mergeti la o clasa de-a ei de yoga (o gasiti in mai multe cluburi Worldclass). Sunt norocoasa ca este sora mea si ca fetele mele au asa o matusica!

Revenind la cele trei luni cu Melania, fiecare zi cu ea este un dar. De la zambetul cu care ma intampina dimineata, la ganguritul ei prelungit si momentele in care ma mangaie cu manutele ei mici, ne umple sufletele de fericire. este o minune de fetita! Simt iar nevoia sa umplu casa cu fotografii cu ea mica, asa cum am facut cand avea si Otilia aceeasi varsta. Atunci am pus multe fotografii in rame cu ea bebelus, ba chiar am facut si doua tablouri cu fotografiile ei ca nou-nascuta. Poza mea de pe telefon este tot cu ea la 3 luni. Mental m-am raportat mereu la acea perioada ca fiind cea mai frumoasa. Acum daca ma gandesc stiu ca urmeaza atatea etape la fel de intense. Retraiesc acea perioasa frumoasa, acum in versiune 2.0 si simt ca inima o sa-mi explodeze de bucurie de cat de frumos e. Nimic nu se compara cu rolul de mama, sunt atat de recunoscatoare ca mi s-a dat aceasta sansa!

foto: arhiva personala (eu si Melania fotografiate de Alex Belciuganu la Magnum Studio)

1 thought on “Trei luni de bebeluseala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *