In perioada in care am stat acasa cu Otilia, tabietul meu inainte de culcare era sa ma uit pret de 5 minute la cartea recomandata de Dan C Mihailescu pe canalul de YouTube Cartea de la ora 5. De cele mai multe ori aflam lucruri interesante care ma faceau sa ma documentez mai mult pe o anumita tema, sau macar auzeam ce carti mai sunt prin librarii si merita atentie. Ei bine, din multitudinea de propuneri facute de acest om pe care am avut si placerea sa-l intalnesc de cateva ori, nu stiu ce m-a indemnat ca in prima saptamana la noul job sa imprumut de la Bookster tocmai Solenoid.

Am mai citit de acest autor doar ‘De ce iubim femeile’ in primul an de facultate si-mi amintesc ca m-a atras atunci la scriitura lui Cartarescu mai mult faptul ca se perinda prin zone cunoscute ale Bucurestiului decat experientele relatate. Nu m-a mirat faptul ca drumurile cu tramvaiul 21 se regasesc si in Solenoid, deoarece autorul chiar a locuit  in realitate in zona Teiul Doamnei.

Ce nu am luat eu in considerare atunci cand am inceput sa citesc Solenoid a fost faptul ca este o distopie. iar pana in acel moment nu reusisem sa citesc vreuna complet. In ciuda avantului si dorintei de a citi niste opere consacrate, atunci cand mi-am propus sa citesc romanele lui George Orwell, Ferma animalelor si 1984, la ambele am renuntat la primele capitole, pur si simplu nu m-au convins sa continui, sentimentul a fost ca am inteles care e ideea si nu vreau sa aflu mai mult.

La Solenoid, primele capitole le-am citit cu sufletul la gura si nu pentru ca subiectul este arzator, ci deoarece mi s-au parut foarte bine scrise, ma minunam la fiecare pagina ce idei a avut autorul si cat de bine le-a impletit! Ascultand acum dupa ce am trecut de ultima pagina discursul lui la lansare, Cartarescu a declarat ca scrie ca si cum ar tricota, fara sa depuna efort, uneori chiar facand si altceva in paralel cum ar fi uitandu-se la un film. Liiceanu chiar a confirmat ca a primit de la el manuscrisul de peste 1000 de pagini pe caiete studentesti fara nici o stersatura sau rectificare. Asta chiar e ceva! Pe la mijloc cartea a inceput sa ma influenteze negativ. Toate acele capitole in care isi povestea cosmarurile, eu citind mereu inainte de culcare mi-au lasat probabil o stare nu tocmai buna deoarece cel mai cumplit comar recurent al meu de care scapasem de cativa ani a revenit. Nu este ceva iesit din comun, am auzit ca multi oameni au trecut prin asta la un moment dat – imposibilitatea de a te misca sau de a tipa in vis, crezand ca esti treaz. Asa se face ca am avut niste experiente nocturne mai infricosatoare, dar a fost si un vis amuzant – era intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului si in loc sa spunem dirigintei ce am facut in ultimii 10 ani, la catedra era profesoara de romana si spuneam ce am citit in acest timp in care nu ne-am vazut. Eu am spus ca citesc Solenoid, ba chiar am scos cartea din banca si am zis ca e pacat ca nu existe si insigne cu “Am citit Solenoid” ca mi-as pune una pe rucsac. Asta se trage probabil de la ce a spus Liiceanu, ca si-ar scrie pe cartea de vizita “Eu am citit Solenoid”.

M-a atras la carte faptul ca este scrisa la persoana I, ca actiunea se petrece in Bucuresti, ca transmite emotie pe alocuri, ca surprinde o analiza foarte buna a evolutiei unui copil pana la maturitate si analizeaza foarte atent relatia cu parintii, si chiar daca viata este privita atat de negativ, exista momente ridicole in care am ras zgomotos. Mi-a luat fix 4 luni sa o citesc, am prelungit termenul la Bookster de doua ori insa eu zic ca a meritat pana la urma. Autorul a scris cartea in 5 ani si recomanda sa fie citita in 2-4-6 luni sau chiar mai mult.

Ce am remarcat este ca romanul e foarte controversat, sunt pareri dintre cele mai diverse exprimate peste tot. Se regaseste adesea in acestea idea ca viata e prea scurta ca sa citesti Solenoid insa voi pune mai jos doua dintre ele:

• cea cu care am empatizat cel mai mult:

“Citind aceasta carte m-am simtit ca în anticamera la dentist. Toata lumea zice ca e ok, ca nu doare, dar toti mint”

• si una care m-a distrat:

“Asta-i carte aparuta ca sa se duca hipsterii cu ea pe plaja în Vama Veche, nu ca sa fie citita. E indecent de proasta!”

Ramane ca fiecare sa determine cat de buna e cartea si ce rascoleste si poate chiar schimba aceasta in noi. Cert e ca nu poti ramane indiferent.

In imagine, pe fundal este Cimitirul Evreiesc, un loc unde la un moment dat se petrecere actiunea.