Primele saptamani ca mama 2.0

Mi-am dorit dintotdeuna sa am doi copii, insa n-am reusit sa-mi imaginez niciodata cum va fi viata in patru pana nu a devenit realitate. Toata lumea-mi spunea ca la al doilea copil orice parinte e mult mai relaxat si m-am bucurat sa vad ca teoria este adevarata. Rasfoind dosarul medical al Otiliei pentru a gasi numele neonatologului la care am mers cu ea, pentru a o programa si pe micuta Melania la primul control de doua saptamani m-au amuzat teribil cele cinci rapoarte medicale rezultate in urma vizitelor la medic in doar prima saptamana cu Otilia. Si culmea, la fiecare consultatie imi amintesc ca am avut cate o lista serioasa de intrebari. Acum, ca mama 2.0 stiu raspunsurile si nu mai simt nevoia sa apelez asa des la specialisti. Tot la Otilia am notat pagini intregi intr-un caiet programul ei zilnic in prima luna de viata: cat a stat la san la fiecare masa, cat a dormit, de cate ori am schimbat-o. De data aceasta nici prin cap nu mi-a mai trecut sa fac asa ceva. Un alt aspect la care as vrea sa mai am acelasi elan, doar ca pana acum nu am gasit timpul necesar si e pacat – Otiliei ii notam cate ceva memorabil in fiecare zi intr-un carnetel special, ii trimiteam mesaje si fotografii pe adresa de mail special creata. Melaniei n-am apucat inca sa-i fac macar adresa de mail, iar carnetelul ei e aproape gol.

Nici nu-mi dau seama cum trec zilele, noptile, uitasem cum e sa ma trezesc de 3, 4, 5 ori pe noapte, parca tot ce fac e sa alaptez si sa dorm. Ma bucur ca Melania ia in greutate corespunzator. In primele zile mi se parea atat de fragila, ea fiind aproape cu jumatate de kilogram mai mica decat a fost sora ei atunci cand s-a nascut.

Imi pocneste inima de fericire si recunostinta cand o vad pe Otilia ca o mangaie, ca se minuneaza de manutele si piciorusele ei mici, sau pe Melania cand o cauta cu privirea si isi studiaza incantata sora mai mare. Si pe masura ce cresc si vor face tot mai mult activitati impreuna va fi si mai distractiv. Mi-era teama de cum o va afecta prezenta Melaniei pe Otilia, noi petrecand in saptamanile dinainte sa nasc tot timpul impreuna citind, desenand, jucandu-ne. Acum ii citesc povesti in timp ce o tin pe cea mica in brate, fac baie simultan si par sa se distreze de minune, le adorm pe rand.

Iar iubirea nu se imparte, ci se inmulteste. #viataefrumoasa

 

4 thoughts on “Primele saptamani ca mama 2.0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.