Trezirile nocturne fac parte din viata mea de mai bine de jumatate de an, iar atunci cand nu reusesc sa adorm la loc incerc sa fac ceva constructiv, sa citesc sau sa scriu. De data asta mi-am amintit de “Noaptea de sanziene” a lui Eliade si mi-am dat seama ca nu am continuat seria filozofiilor la ceas de noapte, aici pe blog. Au trecut cateva luni de cand am citit romanul complex, dar atat de captivant pentru mine, insa nu cred ca e tarziu sa notez aici pasajele pe care le-am subliniat in timpul lecturii.
Daca in articolul despre “Huliganii” lui Eliade am adaugat comentariile mele, perceptia mea asupra citatelor, de data aceasta cred ca e mai bine sa las simbolistica profunda sa dea sensuri fiecaruia dintre noi.
“Tot ce nu apartine lumii noastre seamana cu restul lumii noastre. Am citit odata ca Fat-Frumos trebuia sa ghiceasca un mar de aur dintr-o suta de mere care erau numai poleite cu aur. Daca nu ghicea i se taia capul. Cu noi se întampla exact acelasi lucru. Ca sa putem iesi din pantecele balenei, trebuie sa ghicim, printre miliardele de lucruri ale lumii noastre, acel unic exemplar care nu apartine lumii noastre, dar care, aparent, nu se deosebeste întru nimic de celelalte miliarde de lucruri la fel cu el. Daca nu-l ghicim, suntem pierduti, ni se taie capul. Din fericire, ni s-a lasat o viata întreaga ca sa-l ghicim. Dar daca, pana la moarte, nu-l ghicim — suntem pierduti”.
==========
“Scoase cu atentie din buzunarul hainei un mic volum legat în piele. — Sonetele lui Shakespeare, le arata el. Daca se da alarma, si ma aflu într-un metrou sau într-un adapost, încep sa citesc. Refuz, astfel, sa fiu prezent la un foarte marunt eveniment istoric. Citind pe Shakespeare, ma smulg clipei de fata, clipei care era menita sa ma confiste, sa ma terorizeze… Iar daca în acel moment, cade o bomba si ma omoara — ma omoara, cum va spuneam, ca om liber — iar nu ca sclav; caci ma omoara cu mintea fermecata de geniul unui poet, iar cu nu mintea unui om care se întreaba daca avioanele s-au departat sau nu de adapostul lui… în acea clipa se auzi tipatul prelung al sirenei. Stefan îsi puse zambind volumul în buzunar. Ceilalti se privira încurcati, parca fiecare ar fi asteptat de la celalalt sa ia o hotarare”.
==========
“Un om traieste autentic cateva ceasuri la fiecare zece, cincisprezece ani”.
==========
“Nu stiu cum sa-ti explic, continua Stefan. Parca toate mi s-ar trage dintr-o seara de vara de acum noua ani, din seara de Sanziene din 1936. E absurd, dar uneori am impresia ca din momentul acela m-am ratacit, ca de-atunci n-am mai trait viata mea…
— Toata lumea are aceeasi impresie, îl întrerupse Biris. Dupa o anumita varsta, toti oamenii au impresia ca au naufragiat, ca si-au ratat viata, ca au trait o viata idioata, absurda — o viata care nu putea fi a lor, care nu putea fi decat viata altuia. Pentru ca avem o parere prea buna despre noi însine si nu putem crede ca daca am fi trait într-adevar viata noastra, ea ar fi putut fi atat de idioata…”
==========
“Il obsedase gandul acesta: ca nu fusese atent si nu-si daduse seama de momentul exact cand tineretea trecuse întreaga înapoia lui, în trecut. I se paruse ca fusese pacalit, ca cineva îsi batuse joc de el lasandu-l sa creada ca tineretea nu e totuna cu numarul anilor, si ca poti sa-ti numeri anii, unul dupa altul, ca si cum ar fi vorba de altceva decat de propria ta viata care se scurge…”
==========
“Am uneori sentimentul ca totul e zadarnic, spuse, ca e prea tarziu. Sunt închis din toate partile; nu de ziduri, ca într-o închisoare, caci as putea avea atunci macar speranta, absurda, ca zidurile ar putea fi sfaramate si macar mi-as putea imagina o iesire — dar am sentimentul ca sunt înconjurat de un zid nevazut, alcatuit din Timp, ridicat din tot ce nu mai pot avea înapoi, din tot ce s-a întamplat si e ireversibil…”
==========
“Asta înseamna ca timpul poate roade si mistui nu numai amintirea întamplarilor pe care chiar el le-a zamislit, amintirea evenimentelor nascute din Timp si, ca atare, condamnate sa se risipeasca si sa se uite prin însasi trecerea Timpului; asta înseamna ca Timpul poate ataca chiar revelatiile venite de dincolo de el, le poate ataca, macera cu încetul si, în cele din urma, distruge, întocmai ca amintirea unui eveniment oarecare”.
==========
“Oamenii iubesc Istoria; pentru ca ea le aminteste necontenit ca oamenii sunt muritori, ca civilizatiile sunt muritoare. Noi, cei de pe aici, nu prea avem motive sa iubim Istoria. De ce-am iubi-o? Zece secole, Istoria a însemnat pentru noi navalirile barbare, alte cinci secole a însemnat teroarea turceasca, si acum, pentru nu stiu cate alte secole, Istoria va însemna Rusia Sovietica…”
==========
“Destinul este portiunea de Timp, îsi aminti el cuvintele lui Bibicescu, portiunea de Timp pe care ne-o îngaduie Istoria. Ce-o fi vrut exact sa spuna?” Dar nu încerca sa înteleaga”.
