Acum doua veri, cand ma pregateam sa o aduc pe lume pe Otilia spuneam ca perioada in care am fost gravida a fost cea mai frumoasa din viata mea pana atunci. Bucuria de a avea copilul pe care mi l-am dorit atat de mult nu se compara cu nimic. Pluteam si simteam ca ceea ce traiesc e prea frumos sa fie adevarat. A aparut Otilia si de atunci viata mea este un carusel de emotii, iar povestea mea de mama devine si mai complexa. Din noiembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi mai avea un copil. Ma simt recunoscatoare ca voi deveni din nou mama, cu siguranta vor fi momente in care nu va fi usor, insa un zambet sau o imbratisare de copil face sa para totul rai.
Cum au trecut deja aproape 7 luni nu-mi explic, pot spune pe scurt cum s-au desfasurat lucrurile pana acum. Primele trei luni au fost mai grele, cu stari de ameteala, apoi insa mi-am recapatat energia. Totul mi s-a parut insa mai solicitant decat data trecuta, acum fiind si Otilia in ecuatie. Nu de putine ori, venind de la birou si jucandu-ma cu junioara mi s-a intamplat sa atipesc deodata. Am resimtit nevoia de odihna mereu pe parcursul acestor luni. Un efect cu care nu m-am confruntat data trecuta: a fost o perioada in care am incurcat destul de multe lucruri: programari, uitat PIN-uri sau locatia unui vestiar. La inceput poate mi s-a parut amuzant, dar mai tarziu devenise infricosator. Verificam orice faceam macar de trei ori, in speranta sa nu se mai strecoare vreo eroare.
Ce apreciez si sarcina asta este faptul ca mi se ofera loc jos in orice mijloc de transport. Imi da sentimentul ca traiesc intr-o lume careia ii pasa.
Cam atat deocamdata, povestile despre sarcina continua in episodul urmator.
N-am fost niciodata prea atrasa de articolele vestimentare din piele. Fusta aceasta insa am luat-o din Barcelona cand doar ce aflasem ca sunt insarcinata, cu un numar mai mare, special sa o port in aceasta perioada.
Ia – cautam de foarte mult timp una deosebita, lucrata manual, iar anul acesta la targul de la Muzeul Taranului Roman de Sanziene am gasit-o.
Esti superba, sa-ti porti cu mandrie burtica si sa fie pruncul sanatos. De azi sunt cu ochii pe voi.
Felicitari! sunt foarte bucuroasa pentru tine. De curand am aflat ca voi fi mamica si ti-am gasit blogul, de care, pur si simplu, m-am indragostit.