Cand eram mica aveam o caseta audio cu povestea Frumoasa din Padurea Adormita pe care cred ca am ascultat-o de sute de ori. Farmecul ei era ca includea muzica lui P. I. Ceaikovski si a ramas o amintire frumoasa din copilarie.
Mare mi-a fost bucuria cand am vazut ca stagiunea din aceasta toamna la Opera Comica pentru Copii include spectacolul de balet omonim. Aseara am participat in familie la unul dintre cele mai celebre balete ale lui Ceaikovski in avanpremiera. M-au impresionat de la inceput decorurile realizate printr-o combinatie de elemente clasice si multimedia. S-a creat o ambianta de poveste, cu palate si gradini stralucitoare. In ceea ce priveste costumele, acestea au fost lucrate cu mare atentie la detalii. Au fost opulente, fiind vorba de o curte regala, dar si de ocazii speciale, precum botezul Aurorei sau nunta ei cu printul. Am apreciat gratia balerinilor si forma fizica de invidiat. Este foarte multa munca in spatele unui astfel de spectacol. Am aflat in cadrul conferintei de presa organizate pentru Micii Jurnalisti ca repetitiile au inceput din luna aprilie, iar in ultima luna acestea s-au intensificat, avand loc chiar si sambata. Au fost peste patruzeci de artisti implicati si a fost nevoie de o coordonare extraordinara pentru ca totul sa iasa impecabil.
Sunt recunoscatoare pentru oportunitatea de a vedea acest spectacol, iar plusul cel mai mare a fost faptul ca Melania, inspirata de raspunsurile balerinelor care au spus la conferinta de presa ca s-au apucat de balet la varsta de cinci ani, mi-a spus ca vrea sa se intoarca la balet.
Spectacolul va mai avea loc pe 17, 18, 23, 24 si 25 si 30 septembrie si pe 1 si 2 octombrie, biletele pot fi cumparate de aici, iar pretul biletelor variaza intre 20 si 50 de lei, in functie de categoria aleasa.