Cred ca exista un sambure de adevar in ceea ce spui in eseul tau, chiar daca l-ai scris acum 100 de ani. “O femeie trebuie sa aiba o camera a ei si trebuie sa fie independenta financiar pentru a putea scrie fictiune”. Ma refer la partea cu independenta financiara. Inca de cand eram mica, mama imi repeta adeseori, ca un laitmotiv: “Ivo, tu sa inveti, ca sa nu depinzi de nimeni”. Am fost, in general, un copil ascultator, asa ca am invatat. Intr-un fel, consider ca mi-am depasit limitele. In liceu, eram destul de buna la matematica, insa cu fizica nu stateam chiar bine. In ciuda acestui lucru, m-am ambitionat sa urmez o facultate in care se mananca fizica pe paine. Din anul trei m-am angajat si de atunci am fost mereu independenta financiar. Asa cum si-a dorit mama mea pentru mine. Abia mai tarziu am realizat si eu cat de important este acest aspect. Eu una cred ca schimba intreaga perspectiva asupra vietii. Sa te intretii singura, sa-ti faci mici placeri fara sa ceri cuiva asta, asta cred eu ca contribuie semnificativ la fericirea personala. Cand vor mai creste, le voi spune si eu fetelor mele sa invete, sa puna pret pe educatia lor, sa-si doreasca mereu sa-si largeasca orizonturile. Asta le va ajuta sa devina independente financiar. Voi incerca insa sa le ajut sa-si gaseasca motivatia interioara pentru a invata, sa inteleaga importanta educatiei. Pentru mine, educatia lor reprezinta una dintre cele mai importante prioritati.

In ceea ce priveste o camera proprie, realizez acum ca nu am avut niciodata una. Toata copilaria am impartit camera cu sora mea, iar acest lucru chiar mi-a placut. Dupa ce am terminat liceul, am venit la Bucuresti la facultate si in primul an am primit un loc la camin in Regie intr-o camera cu alte patru fete. La fel a fost situatia si in anul II. Apoi in anul III am ajuns in Leu, unde am stat intr-o camera cu alte doua colege. Si asa au stat lucrurile pana am terminat facultatea. Prin anul IV l-am cunoscut pe cel care mi-a devenit sot. Ultimul semestru de master am stat impreuna intr-o camera din acelasi camin. Iar peste cateva luni ne-am mutat impreuna la casa noastra, cea in care locuim si acum. Nu ma plang ca nu am avut niciodata o camera a mea. Nici nu mi-am dorit asta vreodata. Pana acum cativa ani mi se parea infricosator sa stau singura, sa fac lucruri singura. Simteam mereu nevoia sa fiu cu cineva. Ceea ce nu mi s-a spus niciodata – independenta financiara este importanta, dar la fel de importanta este si cea emotionala. Abia cand am inceput sa plec singura in delegatii cu jobul a inceput sa-mi placa sa petrec timp singura. Sa calatoresc singura, sa iau masa la restaurant singura. Mi-am descoperit o latura pe care pana atunci nu stiam ca o am.

Legat de scris, intotdeuna mi-am dorit asta intr-o oarecare masura. Cand eram in scoala generala, mergeam la un Cenaclu literar, in fiecare sambata dimineata. Imi placea atat de mult! Am scris in perioada aceea cateva poezii, una fiind premiata la un concurs in Franta. A fost un moment de glorie pentru mine. Multi ani am trait cu impresia ca singurul lucru memorabil, notabil, care poate fi facut in viata asta este sa scrii o carte. Mi se parea ca daca ajungi sa mori, fara sa scrii o carte, practic, ai trait degeaba. Apoi, am ajuns la concluzia ca nu are rost sa scrii daca nu ai talent, daca nu ai ceva de spus. Sunt si asa destule carti publicate, unele chiar proaste, incat sa se justifice nevoia de inca una.

Cred insa ca avem cu totii trairi care merita puse pe hartie, de care ar ajuta sa ne eliberam. Si pentru asta, idea de a scrie o carte, ramane pentru mine o dorinta ascunsa.

Am scris aceste randuri ca un exercitiu dupa ce am citit seria de scrisori Draga Virginia, in care cateva scriitoare din Romania ii raspund printr-o scrisoare Virginiei Wolf si eseului acesteia ” O camera doar a ei”. Acesta este cartea pe care o vom discuta la clubul de carte cititOARE peste doua zile.