Trebuie sa recunosc ca sunt o persoana mai “pe vechi”, iar prin asta ma refer ca nu ma arunc sa platesc subscriptii peste subscriptii online. Nu am abonament Youtube Premium sau Spotify si nici macar cont platit de Chat GPT. Din discutiile cu colegii mei mai tinerei, pare-se ca ar trebui sa le ai macar p-astea ca sa fiu si eu in randul lumii. Dar uite ca, asa babeta cum sunt in ceea ce priveste mindsetul pentru subscriptii online, trebuie sa recunosc ca a reusit ceva sa ma dea pe spate si chiar sa-mi schimbe modul in care faceam eu lucrurile pana atunci.

La clubul de lectura de la sfarsitul lui noiembrie, dupa ce s-a anuntat cartea lunii, una din fete a spus ca se gaseste si pe o platforma cu audiobooks, iar eu mi-am facut cont ca sa ascult acea carte. Insa din pacate cartea respectiva era doar in varianta ebook, avea spre 400 de pagini, iar primele 30 nu m-au convins deloc.

Insa am zis ia sa ascult totusi ceva, daca tot sunt pe acolo. Si mi-a atras atentia Cel mai iubit dintre pamanteni de Marin Preda. Spre rusinea mea eu nu o citisem pana atunci si m-a prins de la inceput in poveste. Mi-a placut enorm cum au fost construite personajele, m-am bucurat ca personajul principal, Victor Petrini, are o iubita numita Ivona la un moment dat. M-a dezamagit inca atitudinea masculina fata de femei, asteptarea sa fie primit seara cu cina facuta si masa pusa si tot misoginismul in general. Lectura actorului Serban Pavlu este impecabila. Mi-a placut tare mult sa il ascult timp de 14 ore, cat dureaza citirea celor 3 volume.

De la Marin Preda si povestea lui din perioada comunista am trecut la Petronela Rotar si mi-a placut ca si-a citit chiar ea cartile.

Am mai citit romanul ei, Orbi, acum multi ani si sa intru in universul ei, sa-i ascult marturisirile ei in drumul spre vindecare emotionala mi s-a parut terapeutic.

Am inceput cu Privind inauntru, in care ea vorbeste mult despre familia ei, originile ei, iar accentul ei ardelenesc si chiar regionalismele folosite mi-a dat un sentiment de apropiere, eu avand la randul meu o parte din familie in Transilvania.

Am apreciat aici usurinta cu care abordeaza subiecte grele, traume serioase prin care a trecut si din care a reusit sa iasa cu capul sus. In timp ce ascultam ma gandeam cum e posibil ca un singur om sa treaca prin atatea si atatea necazuri: sa-si piarda logodnicul inainte de nunta (moare), viol, multiple avorturi.

Formarea ei de psihoterapie si modul sincer cu care povesteste fac din aceasta carte una care poate fi de ajutor pentru cineva care poate a trecut prin provocari similare.

Am continuat cu Totul e in regula in mine si in lume care mi s-a parut chiar si mai buna. Si aici sunt multe lectii de viata, povestite cu calm si facand apel la notiuni teoretice de psihoterapie. Eu am apreciat enorm ca a avut curaj sa-si puna esecurile in scris. Pana la urma cred ca asta inseamna adevarata vindecare, sa poti sa expui detasat si sa intelegi pe deplin ceea ce ti s-a intamplat, lasand experientele nefericite in trecut, acolo unde le e locul. Minunata si de data aceasta lectura Petronelei.

Am continuat cu cartea prietenei mele bloggerite, Laura Frunza care m-a impresionat cu povestea complexa pe care a creat-o.

Nu ma asteptam la asa teme grele. Tot ce stiam despre romanul Nu-i usor sa fugi de fericire era ca actiunea incepe cu o reuniune de 20 de ani de la terminarea liceului. Credeam ca se va lega o poveste de iubire intre doi fosti colegi, dar toata incarcatura emotionala si partea psihologica dezvoltata, asta a fost un mare bonus. Jos palaria pentru Laura si abia astept sa citesc/ascult si urmatorul ei roman.

Am trecut apoi la o veche pasiune, afland si mai multe despre Mihail Sebastian prin intermediul cartii dedicate lui de Tatiana Niculescu, Singur. Desi i-am citit jurnalul, operele, am participat la nenumarate discutii despre Mihail Sebastian am aflat datorita cartii destule lucruri noi despre el. Ca de fiecare data, Tatiana Niculescu nu ma dezamageste si recomand cartile ei, inclusiv aceasta. Cartea a fost recomandata de Edmond Niculusca, luna aceasta participand la expozitia Intalniri. Sau cum se naste o lume noua, unde s-a vorbit si despre Mihail Sebastian (prima fotografie a articolului este peretele expozitiei dedicat lui).

Am continuat apoi cu o carte recomandata de Evelina, care mi-a placut enorm, Dezradacinare de Sasa Zare. Cum habar n-aveam cine e scriitoarea, nu aveam nicio asteptare, dar m-am dat seama de la primele cuvinte ca e bomba, un super roman.

Este un jurnal confesiv, fiind scris la persoana I, avand toate ingredientele unui scrieri reusite, fiind axat pe experiente personale, trairi, identitate, relatii si are elemente de proza autobiografica. Autoarea intra in subiecte tabu, precum relatiile cu persoane de acelasi sex si povesteste cu un talent narativ exceptional si cu o sinceritate debordanta prin ceea ce a trecut ea in copilarie, relatia cu mama ei, desprinderea de Republica Moldova si venirea la studii in Romania, relatiile amoroase si provocarile pe care le are. Am ascultat Dezradacinare in lectura actritei moldevence Marina Palii, care i-a dat si mai multa savoare, fiind multe pasaje unde accentul moldovenesc era primordial. Daca as fi citit-o n-ar fi avut acelasi farmec, sunt convinsa. O recomand.

Am trecut apoi la Yuval Noah Harari care m-a mai pus pe ganduri cu ideile lui din Sapiens, Homo Deus sau cele 21 de lectii pentru secolul XXI. De data aceasta am ascultat Nexus si am ales-o deoarece imi castig painea datorita evolutiei retelelor informationale, asa ca scurta istorie prezentate de Harari din epoca de piatra pana in prezent m-am gandit ca o sa mi se para interesanta.

Si chiar a fost. Ce m-a pus pe ganduri la inceput a fost povestea porumbelului calator Hector, care l-ar fi ajutat pe Napoleon al III-lea in cadrul campaniilor sale militare. Harari a folosit asta ca o metafora, plecand de la idea ca retelele de comunicare au existat dintotdeuna, doar ca din timpul lui Napoleon si pna acum s-a schimbat mediul.

Mi se pare extraordinar ca traim aceste vremuri, in care societatea globala este interconectata, insa trebuie sa fim atenti si la pericolele epocii AI si al retelelor de socializare, precum riscul facil de dezinformare.

Atat am reusit eu sa ascult in doua luni. Sunt probabil peste 60 de ore de lectura, adica mai bine de o ora pe zi, ceea ce nu e rau deloc. Noul obicei m-a facut sa valorific timpul in care pregateam o masa pentru familie, puneam rufe la spalat, mergeam spre birou sau prin alte parti. Si chiar a ajutat sa dau play sa ascult in loc sa scrolez aiurea. Pentru ca atunci cand ascult pun mereu telefonul in buzunar. Cel mult ma uit la oameni pe strada sau in metrou, dar in rest atentia mea e concentrata pe carte.

Acum am luat o mica pauza, ca sa termin de citit cartea lunii ianuarie pentru clubul de lectura cititOARE. Dar mi-e clar ca treaba cu ascultatul audiobook-urilor m-a cucerit iremediabil si e un obicei de pastrat pe viata.