In luna aprilie au fost doua carti care mi-au captat atentia si mi-au facut serile mai frumoase. Si cum imi place nespus sa vorbesc despre carti, as vrea sa scriu cateva randuri legat de ce anume din ele a ajuns la inima mea.

“Drumul catre tine insuti” de Scott Peck a fost cartea lunii la clubul de dezvoltare personala, la care particip de vreo 6 luni. Ne intalneam la Biblioteca Emil Garleanu, un loc care mie imi place foarte mult, aceasta fiind una dintre cele mai cochete biblioteci din Bucuresti. Renovarea ei a fost facuta cu mult bun gust, transformand-o intr-un spatiu ideal de petrecere a timpului liber atat pentru copii cat si pentru adulti. Personalul de acolo este de asemenea foarte dragut si amabil, asa ca va recomand sa ii treceti pragul, cum urmeaza sa se redeschida. Veti gasi titluri atractive atat pentru cei mici cat si pentru voi, putand chiar accesa catalogul online si face chiar rezervari daca sunteti deja abonati ai Bibliotecii Metropolitane Bucuresti.

Noi am continuat sa ne vedem in cadrul clubului si pe perioada pandemiei prin intermediul platformei Zoom.

Legat de cartea lui Scott Peck, am fost putin circumspecta la inceput. Vazand ca a fost publicata in perioada in care eu m-am nascut si stiind cat de mult accent se punea atunci pe aspectele acestea emotionale care astazi primeaza, mi-am zis ca nu poate sa fie mare lucru de capul ei. Insa mi-am dat seama cat de mult m-am inselat inca de la primele pagini.

Dupa primul an de studiu la o universitate prestigioasa, atunci cand a trecut prin niste probleme psihice, el a ales sa renunte la acea facultate , iar dupa vindecare a ales sa se indrepte chiar spre acest domeniu, al psihiatriei si psihoterapiei. A fost cu adevarat pasionat, si inteleg de ce aceasta carte a fost o revelatie in momentul in care a aparut. Nu cred ca se vorbea atat de mult despre importanta faptului de a fi bine cu tine, de a-ti gasi echilibrul si a face eforturi sa te cunosti, sa te accepti si sa te iubesti in acele timpuri (anii ’80).

Cu ce idei am ramas eu din aceasta carte:

• O stare buna psihica se bazeaza si pe cat de sincer esti tu cu tine, cat de ancorat in realitate, cat de asumat
• Orice relatie de iubire este o relatie terapeutica (asta simteam si eu, insa m-am bucurat sa gasesc confirmarea in randurile acestei carti)
• Iubirea implica efort si curaj orientate spre mentinerea cresterii spirituale proprii sau a altuia.
• Importanta ascultarii in relatia de cuplu sau cea cu copiii (unde poate fi combinata cu joaca)
• Legat de critici si confruntari in cuplu –acestea cresc gradul de confuzie facute in mod impulsiv, la manie sau suparare in loc sa aduca iluminare, autorul pune niste intrebari interesante la care ar fi bine sa ne gandim inainte sa incepem o cearta cu partenerul de viata:
  • Chiar il inteleg cu adevarat pe cel pe care il iubesc?
  • Chiar vad clar cum stau lucrurile sau operez pe baza unor supozitii obscure?
  • Perceptia mea asupra nepriceperii sale sa fie oare rezultatul propriului meu punct de vedere limitat?

Blandetea pare sa fie cheia in conversatiile dificile din cuplu.

“Blandetea in sine nu este altceva decat o cunoastere si o simtire cu adevarat a sinelui unui om asa cum este el. Orice om care se priveste si se simte pe sine cu adevarat asa cum este va avea cu siguranta blandete”.

Mi-a placut mult si perspectiva asupra cresterii copiilor, atragand atentia asupra unui aspect important.

Parintii, in fapt, esueaza in incercarea de a aprecia individualitatea unica a copiilor lor si isi privesc adeseori copiii ca pe o extensie a lor insile, in multe cazuri ca pe hainele lor elegante, gazonul atent ingrijit sau masinile stralucitoare, reprezentand statutul lor în fata lumii. Acestor forme blande, dar nu mai putin distructive de narcisism parental des întalnite li se adreseaza poate Kahlil Gibran în unele dintre cele mai rafinate cuvinte scrise vreodata despre cresterea copilului:

Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.

Ei vin prin voi dar nu din voi, Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre, Fiindca ei au gandurile lor.

Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul, Fiindca sufletele lor locuiesc în casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar în vis.

Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua,

Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste în ziua de ieri.

 Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti. Pe drumul nesfirsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va încordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.

Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie, Caci, precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic“.

Legat de dezvoltarea spirituala, tema predilecta a cartii, mi-am notat acest pasaj:

“Cresterea spirituala este o iesire din microcosmos spre un macrocosmos mereu mai larg. in primele stadii (cele de care se ocupa aceasta carte) este vorba de o calatorie a cunoasterii, nu a credintei. Permanent trebuie sa ne extindem domeniul cunoasterii si orizontul prin încorporarea si digerarea de noi informatii.

A invata ceva nou cere o renuntare la vechiul sine si slabirea trainiciei cunoasterii. Pentru a dezvolta o viziune larga, trebuie sa fim dispusi sa abandonam, sa ucidem viziunea ingusta. Pe termen scurt, este mai confortabil sa nu facem aceasta — sa ramanem acolo unde suntem, sa continuam sa folosim aceeasi harta a microcosmosului, sa evitam suferinta cauzata de moartea ideilor dragi noua. Drumul cresterii spirituale merge insa în directia opusa. Incepem prin a distruge ceea ce credem, cautand activ lucruri amenintatoare si nefamiliare, punand la îndoiala în mod deliberat validitatea a ceea ce am invatat si ne-a fost drag.”

De cea de-a doua carte citita in aprilie am aflat de pe Instagram. Aceasta postare m-a facut curioasa sa caut cartea si sa vad despre ce e vorba.

View this post on Instagram

A post shared by Emilia Chebac (@emiliachebac)

Jurnalul carceral al Adrianei Georgescu mi-a deschis ochii asupra anumitor aspecte ale istoriei de care eram interesata sa aflu mai mult. In prima parte, povesteste despre viata ei ca absolventa de Drept si infirmiera. Pentru a-si castiga existenta scria cronici cinematografice despre filmele germane care rulau prin ’45 in cinematografele bucurestene. Stilul ei sincer si fara laude nejustificate i-a creat de atunci probleme, fiind urmarita de nemti. Dovedind ca e o buna profesionista este promovata in cadrul redactiei in care lucra. Atunci cand dupa razboi in fiecare judet aveau loc alegeri pentru noi prefecti, ea a fost trimisa sa scrie despre acele evenimente. Vazand modul abuziv in care comunistii incepeau sa puna mana pe putere nu a putut ramane indiferenta. Inteligenta ei sclipitoare a facut ca la doar 24 de ani sa i se propuna functia de sef de cabinet in guvernul Radescu. Situatia a devenit in scurt timp tensionata, iar ea a fost arestata si acuzata ca face parte dintr-o organizatie reactionara. Ce a trait in cei doi ani petrecuti in inchisoare este tare greu de admis. A fost supusa la toate umilintele posibile si la chinuri fizice inimaginabile: lovita cu capul de pereti, pana si-a pierdut toti dintii, violata si chiar drogata pentru a semna declaratii false. In aceste conditii dure, ea a reusit sa reziste si sa impiedice atunci acuzarea liderilor politici Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu. In ciuda starii fizice proaste la procesul in care a fost judecata la Curtea Martiala a avut o pledoarie impresionanta. I-am admirat si forta psihica de a rezista atator incercari. Ea a fost condamnata la patru ani de inchisoare, eliberata dupa doi ani, printr-un ordin al Regelui Mihai, apoi inchisa din nou. S-a imbolnavit foarte grav, a fost operata fara anestezie si lasata in conditii mizerabile. Cu toate astea a rezistat. Cumva stiind ca a trait 85 de ani mi-a fost mai usor sa citesc toate incercarile grele prin care a trecut, spunandu-mi ca pana la urma o sa fie bine. Ce m-a impresionat spre final cel mai mult a fost povestea ei de dragoste. Ca sa-si avertizeze logodnicul ca urmeaza sa fie arestat ea iese din locuinta pe geam, fracturandu-si astfel piciorul. El, desi a reusit sa emigreze in Austria, s-a intors dupa ea, riscand astfel totul si au fugit din tara pe jos (dupa ce i s-a vindecat piciorul), avand la dispozitie doar o busola. Acolo s-au casatorit si mi-ar fi placut sa aflu ca au trait fericiti impreuna pana la adanci batraneti. Am citit aceasta carte cu sufletul la gura, iar la ora 6 dimineata cand am terminat-o, am simtit nevoia sa mai citesc cateva interviuri cu ea sau alte articole despre carte. Am aflat din pacate ca a ramas cu traume psihice dupa experienta inchisorii, mariajul ei s-a destramat in cativa ani, insa macar si-a refacut viata si s-a recasatorit cu un fizician englez.

Am admirat enorm curajul ei, determinarea de a lupta pana la capat pentru convingerile sale, coloana vertebrala de care a dat dovada, in ciuda tuturor incercarilor.

Am simtit ca am aflat datorita jurnalului ei adevarul despre o perioada istorica controversata, si mi-a starnit interesul sa aflu mai mult. De aceea am vazut la scurt timp filmul romanesc “Oglinda” in care actiunea are loc in aceleasi vremuri nefaste pentru Romania: abdicarea Regelui Mihai si castigarea puterii de catre comunisti.

Cartea mi-a deschis apetitul si catre alte jurnale carcerale, pe care le-am evitat pana acum, trebuie sa recunosc, deoarece le-am considerat prea dure si fiindu-mi teama ca m-ar afecta prea mult emotional asemenea lecturi. Asa ca am inceput chiar a doua zi Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt.

Luna aceasta as mai vrea sa citesc Mici focuri pretutindeni de Celeste Ng. O vom discuta la sfarsitul lunii in cadrul Clubului Parintilor Pre(a)ocupati de lectura. Partea si mai interesanta a acestei carti care m-a captivat este ca va fi ecranizata in cadrul unei miniserii de 8 episoade.

Imi place povestea, imi place si Kerry Washington (care joaca in film), asa ca abia astept sa vad si serialul dupa ce citesc cartea. Las mai jos trailerul, pe mine m-a convins.

Apoi as vrea sa termin si In Tara celor puri de Kenize Mourad pe care am inceput-o intr- seara in care nu ma lua somnul. O poveste despre viata dura din Pakistan care ma va ajuta sa-mi conturez si mai bine imaginea pe care mi-am creat-o despre aceasta tara atunci cand am citit acum doi ani “Eu sunt Malala” – autobiografia Malalei Yousafzai.

Revin in iunie cu impresii despre lecturile lunii mai. Voi ce mai cititi interesant?