Doar ce am terminat de citit romanul Vorbeste-mi despre tata al scriitoarei din Coreea de Sud, Kyung-sook Shin. Desi traim in colturi de lume indepartate, in culturi diferite, m-am regasit in multe aspecte si asta ma inspira sa scriu cateva randuri despre tatal meu.

As spune ca sunt, inainte de orice, fiica tatalui meu. Pentru ca am mostenit multe de la el: valori, perspectiva asupra vietii este foarte similara, iar caracterul nostru are trasaturi comune.

Tatal meu si-a dorit un baiat, insa Dumnezeu i-a dat doua fete. Cand s-a nascut sora mea si a fost sunat de la maternitate pentru a fi anuntat ca mai are o fata dupa cateva minute a sunat inapoi sa se asigure ca nu e o greseala. Astazi insa, stiu ca e mandru de mine si de sora mea si cu siguranta n-ar fi fost cu nimic mai castigat daca am fi fost baieti si ne-ar fi chemat Robert si Eduard, asa cum se gandea el.

Tatal meu vine dintr-o familie cu tatal musulman si mama ortodoxa, tatal albanez si mama romanca. Bunicii mei au trecut prin provocari serioase, ducand in spate ranile istoriei. Bunica a fost evacuata din Cadrilater, ea fiind si orfana de mama. Mai mult, mama a murit la nasterea ei, asa ca nu a avut sansa sa o cunoasca. Imi dau lacrimile cand scriu aceste randuri si ma gandesc la ea, la cum ar fi sa deschizi ochii in lumea asta si fiinta care ti-a dat viata sa nu fie acolo pentru tine. Sunt convinsa ca a aparut si o invinuire din partea rudelor, ca mama ar fi murit din cauza ei. Ca daca ea n-ar fi fost, mama ei n-ar fi murit. Cum sa traiesti cu asa o povara in suflet? Mamaia mea (mama tatalui meu) a decedat cu cateva luni inainte sa se nasca Otilia si mi-a parut tare rau ca nu a apucat sa-si cunoasca stranepoatele sau macar sa impart cu ea bucuria ca urma sa am un copil. Am intrebat-o cat inca era in viata care a fost cea mai fericita zi din viata ei si mi-a spus ca nu a avut nici macar o zi fericita. M-a intristat raspunsul ei. Pe langa provocarea de a creste fara mama, cand era mica, Romania pierde Cadrilaterul si o data cu asta ea si familia ei pierd tot ce au, fiind nevoiti sa fuga in Romania si sa lase totul in urma. O alta trauma care cred ca a urmarit-o toata viata. S-a casatorit tarziu pentru acele vremuri si sunt convinsa ca a infruntat piedici si dezaprobari, avand in vedere ca bunicul era musulman. Si el trecuse prin multe din cauza ororilor istoriei, fiind izgonit din Albania in urma masurilor impotriva musulmanilor care au avut loc acolo. Pare ca asta au si avut in comun, faptul ca au fost nevoiti sa fuga pentru a supravietui. Au avut trei copii, iar tatal meu este cel de-al doilea. S-a nascut in Oltenia, dar si-a petrecut copilaria in Dobrogea, intr-un sat cu o derea unde mergea la scaldat cu copiii din sat. Prin acel sat trecea trenul pe care tatal meu il auzea des suierand, iar asta l-a determinat sa devina mecanic de locomotiva. Imi amintesc copil fiind ca apreciam faptul ca lucreaza pentru a sustine financiar intreaga familie si toata responsabilitatea pe care o implica jobul lui. Multele ore lucrate, unele de noapte sau de weekend. Turele prelungite. A continuat sa faca asta pana ne-a vazut pe mine si pe sora mea pe picioarele noastre. Citind cartea “Vorbeste-mi despre tata” am regasit ambitia tatalui protagonist si la tatal meu. Pentru ca nici el nu a urmat studii superioare, dar a fost dispus sa-si sustina copiii pentru a face asta cu orice sacrificiu.

Unele dintre cele mai importante lucruri mostenite de la tatal meu sunt stilul de viata sanatos, o valoare transmisa de cand eram mica. Mergeam cu tata multi kilometri pe jos si-mi place si acum sa fac asta. Comoditatea nu prea exista pentru noi. Familia mea nu a avut niciodata masina, insa am avut un beneficiu mult mai mare. Permise CFR. Si astfel am calatorit prin tara destul de mult, am facut trasee montane de la varste fragede, am ajuns in destule orase din Romania pe care le-am luat la pas. Mergeam pe jos la gara si de acolo plecam oriunde. Vara, cand tata avea o zi libera ne ducea la mare. De obicei la Eforie Nord. In fiecare vara mergeam si in Bihor, la bunica materna. Si acolo mergeam de la gara pana in curtea bunicii mai bine de 3 km pe jos. Si era o reala placere. Chiar si dupa un drum de 24h cu trenul. Datorita tatalui meu am prins drag de Bucuresti. Imi amintesc cand am mers cu el la Suceava, pe vremea cand se deschisese acolo un mare bazar, iar la Bucuresti a trebuit sa schimbam trenul. Cum aveam cateva ore pana la urmatorul tren de Constanta, tata m-a dus la cinema Patria, la filmul Masca lui Zorro. Iar dupa aceea am luat masa la un local din zona Romana. Mie mi s-a parut impresionanta experienta. Eu venind dintr-un oras mic, sa vad cum oamenii ies in oras seara si au atatea optiuni de distractie in Bucuresti, cred ca de atunci s-a sadit samanta – “asa vreau sa traiesc si eu!”. Pe langa afinitatea pentru miscare si pentru sport, deoarece m-a dus la primul antrenament de volei, tatal meu a fost mereu orientat si catre nutritia sanatoasa. In casa noastra nu existau niciodata bauturi carbogazoase, insa tata ne facea mereu limonada cu miere si lamaie.

Un alt lucru bun deprins de la tatal meu as zice ca este educatia financiara. Cred ca inca de cand m-am angajat, idea de a strange bani de avans pentru un apartament a aparut in discutii cu el. Si cred ca a fost cea mai buna idee, atunci, la inceput de drum, atat pe plan profesional, cat si personal. Ma bucur ca am avut si un partener in povestea asta, ca eram intr-o relatie serioasa cu Florin, ca si el isi dorea sa ne asezam la casa noastra. Si ca a fost dispus sa ma asculte si sa facem ca mine: sa mai stam un an si jumatate in camin (pe perioada masterului) pentru a strange banii de avans. Si alta treaba vazuta la ai mei, pe care am aplicat-o cu succes mai departe in noua mea familie: parintii mei notau cheltuielile pentru a avea o viziune clara pe ce se duc banii, care sunt intrarile si iesirile, pentru o gestiune mai buna. Iar dupa ce am cumparat apartamentul cu Florin i-am prezentat un plan. Conform veniturilor noastre de atunci si puterii de economisire puteam achita ratele pentru apartament in 5 ani. Dar pentru ca lucrurile au mers chiar mai bine din punct de vedere financiar decat estimasem, am facut asta in patru ani. Dar si pentru ca Florin a fost deschis sa fim putin disciplinati. Ba chiar a preluat gestiunea financiara a familiei de acum 12 ani si chiar face asta cu bucurie si in prezent. Iar asta se datoreaza si parintilor mei, pentru ca am vazut un model bun la ei pe care l-am propus mai departe.

Tata nu este doar un tata minunat, ci si un bunic saritor, care dedica zilnic cateva ore activitatilor nepoatelor. Chiar daca uneori figurile lor sunt greu de gestionat si pentru mine, mama lor, el incearca sa nu puna la suflet si se ocupa de ele cum poate mai bine. Le duce la dans, la cor, la jurnalism, la jocuri muzicale si la cursuri de limba engleza. Pe frig, ploaie, ger, sau ninsoare. El e prezent, negresit. Cand Florin a plecat in delegatie o saptamana si mi-am dat seama ca trebuie sa le duc cu masina pe fete la scoala el a venit cu mine la ture prin oras ca sa ma reobisnuiesc cu condusul. Si tot el a venit cu mine in fiecare dimineata, deoarece la scoala e problema cu locurile de parcare si sa pot eu ramane in masina, in timp ce el le conduce pe jos pe fete la poarta.

Sunt recunoascatoare ca am un tata asa de grozav si ca fetele mele au un bunic prezent in viata lor in fiecare zi. Eu nu am avut asa ceva, dar ma bucur pentru ele. Sa-i dea Dumnezeu sanatate, in curand face 69 de ani. Eu m-am nascut cand el a implinit 31 de ani (avem zilele de nastere apropiate), asa ca ultimii 38 pot spune cu mana pe inima ca i-a dedicat mie si restul familiei. Multumesc, tata, pentru tot!