N-am apucat sa scriu despre vacanta verii pentru mine, insa consider ca septembrie este o luna buna pentru a depana amintiri estivale, meditand cu incantare la experientele avute.
Pentru familia mea este o traditie ca in fiecare vara sa facem un tur al tarii. Motivul este faptul ca bunica mea locuieste in Bihor si vreau sa o vizitez anual. Mie mi se face rau in masina pe distante mari, asa ca prefer sa impart drumul in cat mai multe parti. Noutatea de vara aceasta a fost ca nu am mai ajuns in Moldova, petrecand astfel mai mult timp in Transilvania.
Am plecat pe 31 iulie, intr-o zi ploioasa si desi destinatia era Rasnov, Otilia si-a exprimat dorinta de a incepe vacanta cu o vizita la un castel, asa ca am facut o oprire in Sinaia si am mers la Pelisor. Dupa ce am parcat pe langa manastire, cum am luat-o noi usor la pas prin gradina Pelesului a inceput o ploaie torentiala. Aveam toti pelerine si le-am luat rapid pe noi, insa ne-am udat complet la picioare. Fetele nu au avut nicio problema, ba chiar le-a placut sa se joace cu picarurile de apa.
Am admirat decorurile impresionante din Pelisor si ne-am continuat calatoria.
La Rasnov ne-am cazat la Pensiunea Stefu, iar apoi am mers sa luam masa la restaurantul Sub Cetate Sergiana. Aici s-a intamplat ceva ce rar vezi in Romania, am primit un aperitiv din partea casei, un fel de pateu din jumari care a fost binevenit. Apoi la pensiune fetele s-au bucurat de locul de joaca (era chiar si o casuta foarte frumoasa), iar eu am citit pe sezlong.
A doua zi am mers la Dino Parc deoarece Melania este interesata de dinozauri. Datorita ei am aflat si eu mai multe despre aceste animale, citindu-i ei carti si enciclopedii. Mi s-a parut mare parcul si a fost relaxant sa ma plimb prin padure aproape jumatate de zi. Sunt o groaza de dinozauri in marime naturala, unii se misca, altii scot sunete, este si un vulcan ce erupe, ba chiar o bucata reala de meteorit. O experienta de vis pentru orice om interesat de dinozauri si de lumea lor, fie ca e mare sau mic.
Pentru ca era aproape am mers apoi la Cetatea Rasnov care este insa in renovare. Am avut macar ocazia sa venem orasul de sus.
Pentru ca se facuse tarziu am mers la masa la Restaurantul La Promenada, care este situat langa un parc, avand in vecinatate si un loc de joaca. Fetele si-au facut de lucru pe acolo pana a venit mancarea. Restul zilei am preferat sa o petrecem in curtea pensiunii.
A doua zi am vizitat Pestera Valea Cetatii din zona Rasnovului si am avut iar ocazia sa ne plimbam prin padure. Pentru ca are o acustica foarte buna in acesta pestera se tin concerte simfonice. Pestera este deschisa pentru vizitare din 2011 si vizitarea ei a fost spontana.
Mi-a placut ca am mers o mica portiune prin padure, fiind situata la altitudinea de 825 de metri. Am avut si o mica altercatie cu un cetatean pe poteca. Zona a fost declarata protejata si monument national, fiind semne prin copaci cu fumatul interzis. Insa un nene care mergea in fata noastra s-a gandit ca ar fi bine sa aprinda o tigara. In secunda doi eu il rog sa stinga tigara, avand in vedere interdictia. El se crizeaza de mama focului, spunandu-mi ca nu stiu sa traiesc. Asta pentru simplul fapt ca imi doresc sa respir aerul curat al padurii. Treaba asta ma defineste, cu apostrofatul cetatenilor care deraiaza de la reguli si sunt obisnuita cu tot spectrul de reactii. Aproape saptamanal in drumul spre scoala Otiliei, daca vad un adult sau un copil ca arunca un gunoi pe jos il rog sa ia de jos si sa arunce la cos. De obicei e unul la doar cativa metri. Daca se gaseste vreun parinte care sa fumeze la locul de joaca eu ii voi spune ca incalca legea. Si nu ma opresc aici. Am aplicatia Primariei Sector 4 la un click distanta pentru a semnala si pe cale oficiala orice neregula.
De la pestera am plecat la drum catre urmatoarea destinatie – Avrig. Am planificat mai multe popasuri, iar primul a fost la Cetatea Fagarasului. In urma cu noua ani cand am mai trecut pe acolo era in renovare si m-am bucurat ca acum se putea vizita.
Ne-am oprit apoi la un restaurant de langa cetate. Cred ca era singurul deschis din zona deoarece era foarte aglomerat.
Urmatoarea oprire a fost la Manastirea Cisterciana Carta pe care imi doream demult sa o vizitez. Am fost impresionata de arhitectura si de linistea de acolo.
Dupa-amiaza tarziu am ajuns in Avrig si ne-am petrecum restul zilei la Pensiunea Diana unde ne-am cazat. Punctul forte a fost locul de joaca si iepurasii carora fetele le-au dat iarba sa manance. Eu am stat pe sezlong si am citit pe langa ele.
Urmatoarea zi am mers sa vizitam Castelul de Lut Valea Zanelor, un loc despre care vuieste Instagramul, insa s-a dovedit a fi un loc instragramabil si cam atat. Nu se poate intra in cladire, aici doar vii, platesti 15 lei de persoana intrarea, faci niste fotografii, poate mananci o inghetata la terasa amenajata sau te racoresti in raul invecinat si asta e toata experienta. Parerea mea sincera e ca nu merita sa bati drumul pana aici pentru o poza pe Instagram. Daca ne-am nimerit in zona, ok, am vazut si noi despre ce e vorba, insa nu e mare filozofie.
Ziua a continuat cu vizita la Palatul Brukental. Am vazut si de aici fotografii foarte frumoase si am fost entuziasmata ca am ajuns. Locul e promovat ca singurul parc baroc din Romania si are un farmec aparte.
A doua parte a zilei am petrecut-o la pensiune, simteam nevoia de odihna. Fetele au vrut sa se balaceasca in piscina, insa Melania ezita sa intre, asa ca i-am aratat ca e buna apa. Daca tot eram acolo am dat si cateva ture. Dupa ce am citit o vreme pe sezlong mi-am recapatat energia si am jucat badminton si ping pong cu Otilia. Melania s-a jucat cu ceilalti copii cazati acolo.
Urmatoarea zi dupa micul dejun am plecat spre urmatoarea destinatie: Turda. Ne doream sa facem un popas in Cluj, insa fiind in perioada Untold a fost imposibil sa gasesc cazare. Unele locuri la care am sunat erau rezervate de un an. Asa ca am zis sa dormim in Turda, iar a doua zi ajungeam in Cluj in jumatate de ora. Daca tot eram aici am mers la salina si mi-a parut rau de cum am ajuns. Data trecuta cand am vizitat o aveam doar pe Otilia si vazand cat de aglomerat e mi-am promis ca nu mai vin niciodata. Si de data aceasta era la fel de aglomerat. Eu si Otilia nu ne simteam prea bine si am incercat sa coboram pe scari, insa erau oameni peste tot, locul ingust si alunecos, abia aveai loc. Asa ca am petrecut ore la coada la lift. Nu-mi doream decat sa ma intind in pat, ceea ce am si facut cand am ajuns in camera. Dupa doua ore de somn vedeam viata cu alti ochi. Am plecat apoi prin oras sa iau de mancare si am profitat de ocazie sa ma uit putin la cladiri. Toata zona pietonala era in renovare, se punea un nou pavaj. Domnul de la Casa Sali a fost foarte cumsecade. Otilia si-a uitat perna cu care doarme si m-a ajutat sa o recuperez cand am revenit in Bucuresti, pregatind-o pentru curier.
A doua zi m-am trezit cu chef de masaj de relaxare si am gasit doua locuri potrivite in apropiere. La telefon nu mi-a raspuns nimeni, insa am zis sa-mi incerc norocul si sa merg pana acolo. Le-am gasit inchise din pacate. Asa ca am plecat spre Cluj unde m-am intalnit cu varul meu si fetita lui in Gradina Botanica. Am avut aici parte de liniste si umbra pentru a putea povesti.
Am plecat din Cluj catre bunica mea din Bihor si am mai oprit doar in Zalau pentru a lua masa si pentru a vizita Castrul Roman Porolissum.
A fost o zi caniculara si desi m-am bucurat cand am vazut ca am ghid audio in aplicatia izi.Travel (pe care am utilizat-o la nenumarate obiective turistice), de la un punct atat mie cat si fetelor ni s-a parut obositor.
Am ajuns la bunica seara tarziu si ne-am bucurat de revedere. Au urmat trei zile de relaxare, doar cu stat pe patura in gradina, povestit si citit. Aveam nevoie de asta. Pentru ca vacanta era abia la jumatate, inca mai erau multe locuri de explorat.
Ne-am oprit apoi o noapte in Oradea, pentru ca imi doream sa ma plimb pe strazi pana tarziu. De obicei faceam o excursie de o zi de la bunica, dar asa a fost mult mai practic. M-am intalnit cu verisoara mea si familia ei, ne-am plimbat pe malul Crisului si am observat locurile care s-au schimbat de cand eram eu copil, dar si pe cele care au ramas la fel.
A doua zi am urcat in Turnul Primariei pentru a vedea panorama orasului si am vizitat Casa Darvas – La Roche, inspirata de Laura Frunza.
Urmatoarea destinatie a fost Tara Motilor, urmand sa dormim in niste cabanute in forma de butoi. Mi-a placut pensiunea Dealul cu Melci din satul Nemesi, judetul Alba, iar atunci cand mi s-a spus ca nu mai sunt camere disponibile, dar ar fi doua butoaie am fost deschisa pentru provocare. Si s-a dovedit a fi ok.
In apropiere am putut vizita o cascada si Casa Memoriala Avram Iancu.
Chiar langa pensiune se afla Dealul cu Melci, o rezervatie paleontologica ce are o vechime de 65-70 de milioane de ani. Am putut vedea aici depozite sedimentare formate din conglomerate de gresii in care sunt incrustate mai multe specii de moluste. Eu am propus sa mergem pe jos la obiectivele turistice si la restaurant, insa la intoarcere ne-a prins o ploaie torentiala. Am avut la indemana pelerinele, asa ca ne-am descurcat.
Dupa incursiunea in Tara Motilor am plecat spre Transalpina cu cateva popasuri. Cel mai scurt a fost la un baraj din apropiere, inaugurat in 2018, dupa 38 de ani de lucrari.
Am oprit apoi in Deva ca sa luam masa si cum data trecuta cand am trecut prin oras o aveam doar pe Otilia am zis sa urcam la cetate.
M-a distrat aici reactia oamenilor cand vedeau cate scari sunt de urcat. Unii nu se incumetau, altii abandonau la jumatate. Asta cred ca spune ceva despre conditia fizica a romanilor.
Dupa Deva am oprit la Hunedoara ca sa vada si fetele Castelul Corvinestilor.
Am dormit la Vidra Parc Voineasa unde cand am ajuns am avut o surpriza. Desi platisem avans, administratorul ne-a spus ca s-a incurcat si a dat camera noastra de patru persoane altcuiva. Nu stia cum sa contacteze persoana respectiva, insa l-am rugat sa rezolve problema deoarece fetele erau obosite si as fi vrut sa se odihneasca. Din fericire s-a rezolvat intr-un timp rezonabil si ne-am primit camera rezervata.
De dimineata am plecat pe Transalpina si am fost cucerita de peisajele spectaculoase. Nu am mai ajuns niciodata pe acest drum.
Am luat pranzul intr-un restaurant din Ranca unde am primit cel mai mic burger din cati am vazut, caruia ii lipsea si jumatate de chifla. Dar vacanta asta nu a fost despre mancare, asa ca m-am concentrat pe partile interesante – peisajele de vis.
Urmatorul popas a fost in Horezu, unde fetele au vrut sa se intalneasca cu prietenele lor din vecini. Dupa sesiunea de joaca am vizitat si Manastirea Horezu, un loc in care cuvintele cheie sunt pace si tihna.
Cazarea pentru urmatoarele doua nopti a fost in Costesti, judetul Valcea. Fiind in perioada weekendului de 15 august a fost o provocare sa gasesc ceva in zona, insa am nimerit foarte bine. Pensiunea La Trovanti este decorata cu elemente traditionale specifice locului, am putut sa luam mesele de pranz si mic dejun afara, in mijlocul naturii si chiar am jucat ping pong cu Florin si Otilia. Fetele asteptau cu nerabdare o zi de balaceala, asa ca am mers la zona de spa a Hotelului Palace din Baile Govora.
Era destul de liber, asa ca am fost cu totii multumiti de exprerienta.
Urmatoarea zi am explorat zona, facand un mic traseu prin Cheile Bistritei. Peisajul era foarte frumos si ne-am mai lasat furati de el, urcand la o pestera fara sa fim echipati corespunzator. La coborare m-am speriat, vazand cum alunecau pietrele sub picioarele mele. Nu atat pentru mine, cat pentru copii. Din fericire, am ajuns in siguranta inapoi la masina. Am oprit si la Trovanti, fiind familiarizata cu astfel de pietre dupa ce le-am vazut pe cele din judetul Buzau. Sunt mai putini trovanti in Valcea si cred ca iarna trecuta am fost mai impresionata, vazand astfel de formatiuni pentru prima data.
Ne-am oprit in Ramnicu Valcea sa mancam si apoi am plecat catre ultima oprire a vacantei, in Curtea de Arges. Prietena mea, Ileana, canta pe scena la zilele orasului si m-am bucurat ca am avut ocazia sa ne revedem. Am stat apoi la povesti pana pe la 3 dimineata, incercand sa recuperam timpul de cand nu ne-am mai vazut. A doua zi am mers impreuna la biserica si apoi ne-am intors in Bucuresti.
Acesta a fost turul tarii din acest an. Am avut 15 zile in care am parcurs 1800 de kilometri si am dormit in noua locuri. Sunt recunoascatoare pentru tot ceea ce am descoperit si pentru oamenii pe care i-am revazut. Abia astept experiente acestei toamne. Mai sunt doar trei luni si putin din acest an. Sa fie memorabile, zic!