In ultimul timp n-am ajuns prea des la teatru, dar ce am vazut a ramas cu mine chiar si dupa cateva luni, inca gandindu-ma la subiectele propuse. O sa povestesc in acest articol despre ultimele trei piese de teatru vazute.
Evadarea tacuta la Teatrul National Bucuresti
Oana Pellea e minunata in acest one woman show ce abordeaza o tema grea: cum rezisti psihic atunci cand in jurul tau totul o ia razna? Oana joaca rolul Lenei Constante, o artista plastica si folclorista din Romania, care in 1950 a fost arestata de comunisti si tinuta in detentie 12 ani. Spectacolul include monologul artistei si trairile ei din momentul in care este arestata, interogata si inchisa. Cum reuseste sa se desprinda de chinurile fizice si abuzurile la care este supusa si sa-si mentina taria sufleteasca. De aici avem cu totii de invatat. In lumea nebuna in care traim, de multe ori e nevoie sa ne folosim de puterea noastra interioara, de a ne intoarce la esenta noastra, la ce avem frumos ai puternic in noi pentru a depasi provocarile vietii.
Treaba asta cu exercitiile de imaginatie (ea povestea cum in timp ce statea intr-o celula mizerabila isi imagina cum picurii de ploaie cad pe fata ei, sau alte lucruri care i-ar face placere) am observat-o si la protagonista cartii pe care o citesc acum: Eu, care nu am cunoscut niciodata un barbat de Jacqueline Harpman. Ea e inchisa si tot asa isi imagineaza tot felul de povesti cu ajutorul carora evadeaza din realitatea tulburatoare. Povestea Lenei Constante mi-a amintit si de Adriana Georgescu, o alta victima a comunistilor, inchisa si ea si abuzata in repetate randuri. Jurnalul ei, La inceput a fost sfarsitul e o marturie a ororilor care au avut loc si care nu ar trebui sa fie niciodata iertate. Lena Constante a scris si ea un jurnal, Evadarea tacuta, dupa care s-a facut si spectacolul de teatru jucat si regizat de Oana Pellea. Nu am mai vazut-o pe scena pe Oana, dar mi s-a parut magistrala. A transmis asa de bine emotia si trairile personajului ei. Am plecat de la TNB cu o lectie, ca orice s-ar intampla in lumea exterioara o sa am intotdeuna lumea mea interioara pe care nimeni nu mi-o poate lua. Si e atat de important sa cultivam aceasta lume interioara cu ancore care sa ne sustina in calatoria noastra prin viata.
Urmatorul spectacol se joaca pe 9 octombrie, detalii sunt disponibile aici.
Baby fever la Point hub
O piesa de teatru efervescenta, amuzanta, profunda pe alocuri… un spectacol care le-a avut pe toate. Am vazut recomandarea pentru aceasta piesa la Laura Frunza (multumesc, Laura) si am invitat alti 6 prieteni, asa ca impreuna cu Florin am facut o gasca mare. Cu totii am fost incantati de spectacol. Intrebarea a avea sau a nu avea un copil mi se pare sincer in mediul in care ma invart intrebarea secolului. Sunt in contact cu multi oameni de 30 de ani, care isi pun aceasta intrebare la modul cel mai serios, ceea ce face si protagonista spectacolului. Mi-a placut cat de bine surprinde provocarile vietii de parinte, cat de amuzant au fost prezentate unele aspecte. Vad ca se joaca din nou in curand, detalii puteti gasi aici. Actorii au jucat excelent, au fost foarte creativi cu decorurile, ne-au distrat si ne-au pus pe ganduri deopotriva. Recomand din plin.
O zi buna de certat cu mine – Centrul Cultural Armean
Urmaresc pe Instagram Asociatia Heart inca de acum doi ani, de cand am fost la un atelier in cadrul Festivalului Scrisorilor organizat de ei, in care mi-am scris o scrisoare in sept 2023 pentru Ivona din septembrie 2024. Ei au fost draguti sa mi-o expedieze prin posta peste fix un an. M-am intalnit atunci cu Claudia Udrescu, profa mea de scris si m-am bucurat de o super experienta impreuna cu Eve, Otilia si Melania. Asa am vazut pe Insta programul de anul acesta al Festivalului Scrisorilor. Si mi-a atras atentia aceasta piesa de teatru realizata pe baza caietelor lui Jeni Acterian. Citind marturiile fetei greu de multumit mi-a fost greu sa-mi imaginez cum ar putea fi puse in scena. Insa rezultatul a fost impresionant. Practic, doua actrite au jucat-o pe Jeni – una- cea pesimista si mereu posomorata, iar cealalta, partea ei mai optimista si mai dornica de viata. Decorul a fost minunat, plin de rodii – un simbol profund in cultura armeana. Am remarcat rodiile la Narine Abgarian, insa habar n-aveam ca si Jeni a noastra e de origine armeana. In jurnalul ei nu spune nimic despre asta. Ceva interesant legat de rodii: multe basme armenesti se încheie cu formula: „Trei rodii au cazut din cer: una pentru povestitor, una pentru ascultator ?i una pentru cine a vazut ?i a crezut în bine.” Mi-a placut mult si muzica la pian care a acompaniat trairile intense ale lui Jeni. Pe scurt, spectacolul exploreaza framantarile ?i bucuriile lui Jeni, între autoironie si introspec?ie, între gravitate ?i frivolitate. Pentru mine si Florin a fost o experienta minunata de vineri seara, un date night foarte dragut. Mi-au placut si discutiile noastre de dupa. In spectacol se face referinta la Mihail Sebastian, Nae Ionescu, Emil Cioran, Cella Delavrancea si alte personalitati pe care Jeni le cunoastea. Mi-au placut si referintele la cum ar fi fost viata lui Jeni in 2025, in era digitala. Va recomand acest spectacol daca va iese in cale. Mie mi-a facut seara de vineri mai frumoasa.
Ce urmeaza? Mi-a atras atentia un alt spectacol din cadrul Festivalului Scrisorilor, de data asta dedicat Cellei Serghi. Cum mi-a placut mult romanul ei, Panza de paianjen, voi merge si la acest spectacol. Multumesc Asociatiei Hearth pentru oportunitatea de culturalizare, apreciez nespus.
Ma simt tare privilegiata ca locuiesc intr-un oras in care se intampla atatea lucruri frumoase, atatea evenimente culturale, in care oamenii pun suflet si de multe ori sunt si gratuite.
Sursa foto: TNB, Asociatia PunctArt