Aseara am terminat de citit Revolutia glucozei de Jessie Inchauspe, o carte pe care imi doream de mult timp sa o citesc. Am aflat despre aceasta biochimista de pe Instagram, contul ei, GlucoseGoddess a adunat pana acum 4.5 milioane de followers. Continutul ei mi-a atras atentia, deoarece sunt interesata de un stil de viata sanatos si curioasa sa aflu noi tips & tricks pentru a face lucrurile mai bine in viata mea.
Cartea m-a captivat de la inceput deoarece este scrisa la persoana I, practic Jessie vine cu povestea ei de viata si vorbeste despre cel mai greu moment din viata ei, un accident pe care l-a avut la 19 ani si tot ce a urmat dupa aceea. Faptul ca a fost atat de deschisa si a vorbit despre problemele ei de sanatate mintala m-a cucerit si mai mult. A vorbit despre ce ea a trait si nu a venit cu teorii din carti si cred ca asta a atras succesul fenomenal pe care l-a avut acesta carte. A fost publicata in 2022, asa ca este foarte actuala si se bazeaza pe studii recente. In plus, explica pe intelesul oricui ce reprezinta glucoza, de ce e importanta, cum ajunge in sange si cum a evoluat dieta oamenilor inca din Epoca de Piatra.
Am inceput sa aplic sfaturile din carte pe masura ce am aflat de ele si deja vad efectele benefice.
- incep fiecare masa cu legume, indiferent ce as manca la acea masa. Asta pentru ca legumele sunt surse ideale de fibra si ajuta la reducerea varfurilor de glocoza. Fibrele alimenteaza bacteriile bune din intestin, intaresc microbiomul, reduc nivelul de colesterol “rau” si au grija ca totul sa mearga ca pe roate in organism.
- Incerc sa am trei mese pe zi, fara gustari. Asta pentru ca de fiecare data cand ciugulim ceva practic ii dam de lucru organismului, tot sistemul digestiv punandu-se in functiune. Stiam ca e bine sa-i dam timp organismului sa se refaca dupa digestie si din Sarmul discret al intestinului, o alta carte pe care am gasit-o interesanta.
- La salata, inlocuiesc lamaia cu otet. Eu sunt obisnuita de mica sa pun zeama de lamaie in salata, insa citind despre beneficiile otetului sunt dispusa sa fac schimbarea
- Jessie mai recomanda ca dupa masa sa facem o plimbare, genoflexiuni sau alta forma de miscare usoara. Eu mereu fac sport pe stomacul gol, dar atunci cand ar fi posibil as fi dispusa sa fac si asta. De multe ori insa, dupa masa intru direct intr-o sedinta. Sau afara e prea cald pentru o plimbare, asa ca mi se pare sfatul cel mai greu de urmat.
- Dulcele ar trebui mancat la desert, nu ca gustare. Eu asa procedez dintotdeuna, nu mananc ceva dulce decat dupa masa. Jessie argumenteaza ca dulcele mancat individual duce la o crestere glicemica mult mai mare.
- Carbohidratii ar trebui mancati impreuna cu alte alimente care au grasime, proteina sau fibra. Asta m-a inspirat sa pregatesc printre aperitivele pentru petrecere din weekend prosciutto cu pepene galben.
Alte idei interesante:
- Caloriile chiar nu conteaza. Adevarul e ca nu m-am uitat niciodata cate calorii are un aliment, dar mi-a placut exemplul ei. Punand pe acelasi loc doua alimente cu acelasi numar de calorii e ca si cum am face asta si cu doua carti cu acelasi numar de pagini. In ambele cazuri conteaza multe altele.
- E important sa avem un mic dejun sarat. Jessie m-a inspirat si cu idei, datorita ei am inceput sa mananc hummus cu betisoare de morcov si ardei la mic dejun. Le-am convins pe fete sa renunte la cereale cu lapte, chiar daca erau fara zahar si sa aleaga omleta cu branza si castraveti sau avocado toast cu ou ochi si rosii. Ceea ce mancam la micul dejun ne determina nivelul de energie si chiar starea mentala pentru intreaga zi.
- Daca trebuie sa iei o gustare, e de preferat sa fie una sarata. Poate fi greu cu atatea tentatii. Eu ma abtin de la multe, dar se mai intampla sa cedez in fata unei gelaterii. Am o slabiciune pentru inghetata de mango, fistic si caramel sarat. Dar nu mananc niciodata mai mult de o cupa o data.
Am savurat lectura acestei carti si ma bucur pentru schimbarile pe care le aduce in viata mea. Imi doresc sa am mai multa energie pentru multele taskuri zilnice, sa am rabdare cu copiii si o stare de spirit buna si ma bucur ca am gasit aici idei cum sa obtin asta.