Remarcasem Sliema din ziua in care am vizitat Valletta si am venit aici cu ferry pentru croaziera de-a lungul coastei. Atunci am avut la dispozitie doar cateva minute in care am intrat fugitiv in doua magazine de suveniruri, dar mi-a placut faleza plina de terase si atmosfera relaxanta asa ca ne-am intors pentru a explora zona noua a Maltei – Sliema si St Julians. Am inceput ziua prin a scrie o vedere pentru post-crosserita de acasa, Eve. Eram convinsa ca va ajunge la Bucuresti dupa noi, dar bucuria ei de a primi o vedere in cutia postala e mai presus de orice suvenir. Plina de energie, am pornit apoi pe faleza spre St Julian’s. Am facut un popas intr-un mall ce ne-a iesit in cale, The Point, unde surpriza! am dat peste un Mark & Spencer food. Am gasit aici produse pe care le stiam din UK, iar la intoarcere ne-am facut provizii serioase de ceai si bere de ghimbir. Eu beau aproape zilnic la micul dejun un astfel de ceai, este sursa mea de energie pentru prima parte a zilei. Sotul, in schimb, este innebunit dupa berea de ghimbir. Ultima oara cand am fost in UK a trebuit sa-i aduc 4 sticle de un litru. Eu cumparasem destul de multe lucruri, stiam ca am depasit limita admisa pentru bagaj, dar era de neconceput sa ma intorc acasa fara berea de ghimbir. Mi-am petrecut dimineata plecarii din Anglia facand permutari intre bagajul de mana si cel de cala, sunand la Tarom de 5 ori, cantarind bagajul de peste 10 ori. Ca printr-o minune, am reusit sa trec fara sa platesc cei 50 de euro in plus pentru depasirea greutatii bagajului.
Revenind la Malta, bucuria a fost si mai mare cand am gasit in St Julian’s un restaurant Wagamama, pe care l-am indragit foarte mult in Londra si Guilford. Am luat pranzul aici, apoi am continuat plimbarea, iar inainte de intoarcere am mai dat o tura prin Valletta. Am remarcat Palatul Verdelin, construit in stil baroc in secolul al XVII-lea. In apropiere mi-am facut o noua prietena, o pisica foarte simpatica. Nu am vazut nici un caine vagabond in Malta, insa pisici am intalnit la orice pas, ceea ce m-a bucurat de fiecare data.
Ramaneti pe fir, revin cu concluziile mele legate de maltezi. Promit sa fie amuzant!
~Outfit~
Dress: By Nona
Broche: By Eve
Neclace: Pimkie
Belt: Bata
Bag: Koton
Sandals: CCC Shoes & Bags
🙂
Cainii au fost mancati de pisici!
Cristian, in cazul asta ar trebui sa aducem pisici de la ei la noi in tara! 🙂