Unul dintre motivele pentru care sunt recunoscatoare la sfarsitul acestui an e ca am reusit sa calatorim mai mult decat ne-am propus. Asta nu era deloc pe lista mea de prioritati, mai ales dupa mai bine de 6 luni in care probleme de sanatate ne-au tinut acasa. In ianuarie nu-mi doream decat sa fim cu totii sanatosi, calatoriile erau ultimul lucru la care ma gandeam. Uitandu-ma acum in spate mi se pare ca am fost cam prapastioasa. In ianuarie cand Florin ma ruga sa planific vacante eu ii spuneam ca nu-mi arde de asta, eu vreau doar sa supravietuiesc.
Intre timp m-am relaxat si vazand ca suntem totusi sanatosi am avut curaj sa ma gandesc la vacante. Am admirat mereu mamele care au planificate mai multe vacante scolare in avans, cu avioane si cazari rezervate, dar si cu temele facute legat de ce e de vizitat. Parca mi-as fi dorit si eu sa ajung la acel nivel. Mai am mult pana acolo, dar ma bucur ca fata de anul trecut cand marea majoritate a vacantelor scolare le-am petrecut acasa (a contat mult si faptul ca eram intr-o casa noua, asa ca n-am simtit-o ca pe o pedeapsa), de data aceasta parca m-am descurcat mai bine. Si ma bucur ca am valorificat vacanta scolara de sfarsit de octombrie si inceput de noiembrie printr-o excursie la munte.
Locatia a fost usor de ales. Recent Evelina a ajuns pe la Lacul Sfanta Ana si mi-a povestit ce frumos a fost. Mi-a activat amintirile din copilarie, cand am ajuns si eu acolo intr-o tabara. Asa ca am cautat direct cazare in acea zona. M-am uitat pe TuristInfo la cazari in Baile Tusnad si prima pensiune care mi-a atras atentia a fost Pensiunea Ritz care avea apartamente cu doua camere si era chiar in centrul statiunii. Am aflat ca are si disponibilitate in perioada dorita, pretul era unul foarte bun (250 de lei pe noapte) asa ca n-am mai stat pe ganduri si am platit avansul pentru a face rezervarea. M-am bucurat ca am reusit sa fac asta cu doar 3 saptamani inainte de inceperea vacantei.
Pe 31 octombrie am plecat la drum si planul initial era sa oprim in Brasov pentru a manca si a urca cu telecabina pe Tampa. Stiam insa ca telecabina circula pana la ora 16 si vazand cat de aglomerat era drumul ne-am dat seama ca nu mai avem cum sa ajungem pe Tampa, asa ca am lasat Brasovul pentru a face un popas la intoarcere. Ne-am oprit in schimb la Predeal pentru a lua masa de pranz. De acolo ne-am dus direct la Baile Tusnad si ne-am cazat, facandu-se intre timp noapte. Am zis atunci ca nu mai vreau pe Valea Prahovei prea curand, facand prea multe ore pe drum. M-am bucurat sa gasesc pensiunea asa cum era descrisa si in review-uri: cu camere frumos decorate intr-un stil minimalist pe care eu il apreciez, curata, bine incalzita si cu un proprietar foarte amabil. Si fetelor le-a placut la fel de mult. Pentru ca am avut un pranz tarziu din cauza traficului, dar si copios, nici n-am mai fost in stare sa mancam si cina in acea seara. Am lenevit ca sa ne revenim dupa drum si ne-am odihnit.
Urmatoarea zi ne-am propus sa urcam pe un deal, la Piatra Soimilor pentru a vedea oraselul de sus. Mergand agale spre padure pentru a incepe traseul m-a uimit numarul mare de case ce aveau gard electric pentru a se proteja de urs. Cand am intrat doar noi patru pe poteca a inceput sa-mi fie putin frica, gandindu-ma ca nu degeaba si-au pus toti oamenii acel gard, iar noi mergem in vizita direct la Mos Martin acasa. Incercam sa ma las vrajita de culorile toamnei, dar teama de urs nu-mi dadea pace.
Cand a inceput o ploaie serioasa mi-a parut chiar bine ca a trebuit sa ne intoarcem, ca nu reuseam deloc sa ma bucur de traseu de frica ca la orice cotitura putem da nas in nas cu Martinel. Intorsi la cazare, proprietarul ne-a zis sa facem linistiti traseul, deoarece nu s-a auzit de urs pe acolo. Asta m-a mai relaxat.
Dupa ce am luat masa de pranz am zis sa mergem sa vedem Lacul Sfanta Ana. Drumul pana acolo a fost parca scos din povesti, cu copaci aramii de o parte si de alta. Vremea era in continuare intunecata. Nu se putea mergea cu masina pana la lac, era o parcare amenajata, apoi drumul era inchis circulatiei publice pentru aproximativ 1,4 kilometri.
Parcarea costa 40 de lei de masina si atunci pe moment mi s-a parut cam scump. Mi-am dat seama apoi ca s-a dorit sa se evite astfel gratarele si balamucul pe langa lac, ca s-au curatat toate gunoaiele si ca astfel se doreste un turism ecologic. Taxa includea in mod normal si Tinovul Mohos, dar cum ploua, era foarte frig si aproape se intuneca nu am mai ajuns si acolo. Cand am intrebat daca putem reveni in irmatoarea zi sa vizitam si Tinovul mi s-a spus ca dupa 1 noiembrie acest loc nu se mai viziteaza, dar daca ii recompensam financiar ne pot arata si acest obiectiv. M-a lasat cam confuza acest raspuns, iar in ziua urmatoare am preferat sa facem altceva.
Ne-ar fi placut sa dam o tura de lac la Sfanta Ana, inca pentru ca ne-a prins ploaia nu am mai putut sa facem asta.
Am admirat insa peisajul spectaculos chiar si in acea zi innorata.
Pe drumul de intoarcere am avut surpriza sa vedem pe marginea drumului un pui de urs care se juca in zapada. Am tras pe dreapta ca sa-l admiram mai bine, era tare simpatic. Melania care e mare iubitoare de ursi si nu doarme fara unul de plus era in culmea fericirii.
Seara dupa ce ne-am incalzit putin la pensiune am mers la Hanul Secuiesc sa mancam un gulas. Mie-mi place aceasta mancare si o gatesc adeseori si acasa. Binenteles ca la mama ei este mult mai buna.
In urmatoarea zi a iesit soarele, asa ca ne-am intors increzatori pe traseu pentru a urca la Piatra Soimului.
Chiar ne-am bucurat de potecile frumoase prin padure si de peisajul cu care am fost rasplatiti dupa urcare.
De data aceasta am si reusit sa ducem traseul la bun sfarsit.
Pentru ca a fost o experienta asa de frumoasa, dupa masa de pranz ne-am intors pe poteci si am urcat pana la Bastionul Apor.
La intrare in padure era un advertisment cu Aveti grija la ursi si asta m-a speriat putin. Florin a vrut sa ne intoarcem e alt drum si la un moment dat ne-am ratacit. Se lasa seara si nu-mi doream decat sa ma vad mai repede in oras. Din fericire, abaterea a fost foarte mica si am reusit sa coboram foarte repede. Chiar cand ne apropiam de pensiune trenuletul turistic tocmai pleca, asa ca i-am facut cu mana sa ne ia si pe noi. Stiam ca un tur dureaza 50 de minute si include o plimbare prin toata localitatea. Mi-a placut ca am ajuns pe langa Lacul Ciucas dar si in zona de camping. La lac m-a dezamagit ca terasa restaurant la care se ajungea acum multi ani pe un pod a fost lasata in paragina, podul fiind azi la pamant. Mi se pare ca ar fi avut un potential turistic mare, fiind plasata pe un loc,cu un peisaj uimitor. Sper sa fie refacut totul intr-o zi.
In camping trenuletul intra de obicei, dar atunci nu s-a putut. Am putut sa ne facem o idee chiar si din strada. Un alt aspect dezamagitor a fost faptul ca in brosurile turistice calatoria cu trenuletul este prezentata la un tur ghidat si de aceea ma asteptam ca soferul sa ne povesteasca mai multe, insa tot ce a spus a fost – “trecem peste Olt” (noi mai trecusem podul de patru ori si Florin le tot spusese fetelor despre raul Olt) si – “aici e campingul, acum nu se poate intra”. Plimbarea cu trenuletul costa 20 de lei de adult si 10 lei de copil.
Am stat trei nopti la Baile Tusnad, iar in ultima zi dupa micul dejun am plecat la Brasov. Am gasit orasul foarte aglomerat, pentru a gasi un loc de parcare in centru ne-am invartit cam jumatate de ora. Iar distractia nu s-a terminat aici. Coada la telecabina era maricica. Eu eram cam contrariata ca in urma cu doua saptamani Florin cand a venit in Brasov a parcat tot in centru si a gasit destul de repede loc de parcare (in centrul Brasovului toate locurile de parcare sunt cu plata de luni pana sambata intre 8 si 20 si costa 3 lei pe ora sau 24 de lei pentru 24 de ore). Iar cand am urcat noi cu telecabina erau doar 3 oameni la casierie. Era insa ora 9 dimineata, de data asta am ajuns pe la 12. L-am lasat pe Florin la coada la telecabina si am mers in apropiere la un loc de joaca.
Pana la urma nu a fost atat de rau, am vazut orasul de sus cu fetele, apoi am luat masa si am hoinarit putin pe stradutele pietruite.
GPS-ul ne-a dus la intoarcere prin Cheia, probabil pe Valea Prahovei era iar bara la bara.
Legat de costuri, minivacanta a costat aproximativ 2000 de lei, asta incluzand urmatoarele:
- 400 de lei transport (combustibil Bucuresti – Baile Tusnad si retur)
- 600 de lei mancare (restaurantele din Baile Tusnad aveau preturi mai mult decat rezonabile, uneori chiar foarte mici, de multe ori la jumatate sau o treime fata de Bucuresti. De exemplu un ceai era 6 lei, in Centrul Vechi din Brasov sau Bucuresti acelasi ceai e 18 lei, o pizza foarte buna, 30 de lei, in Bucuresti ar fi fost probabil 50-55 de lei)
- 750 de lei- cazarea, cele 3 nopti de cazare la Pensiunea Ritz, de care am fost foarte incantata. Am avut un apartament cu doua camere, avand acces si la o bucatarie utilata complet, ca acasa. In prima zi cineva gatea acolo 3 feluri de mancare. Eu n-as face asta in vacanta, dar faptul ca aveai absolut orice aveai nevoie mi se pare foarte tare. Zona de luat masa era frumos decorata, cu mult bun gust.
- 40 de lei – parcarea la Lacul Sfanta Ana
- 60 de lei – plimbarea cu trenuletul
- 80 de lei – plimbarea cu telecabina, urcare si coborare pentru toti 4. Copiii sub 6 ani nu platesc, iar Melania inca nu implinise 6 ani atunci.
- 100 de lei – ursulet de plus. Melania si-a uitat acasa ursul alb cu care doarme. In prima noapte am zis ca sunt eu ursul ei, ca ne vom tine in brate toata noaptea. Doar ca dupa o vreme mi-au amortit mainile si m-am mutat in patul meu. Ea la scurt timp si-a dat seama ca am disparut si a venit dupa mine, reluand imbratisatul. Si uite asa am tinut-o toata noaptea, eu mutandu-ma dintr-un pat in altul. In urmatoarea zi inca se tanguia dupa ursul ei, a vazut unul la o taraba pe marginea drumului, iar Florin i l-a cumparat ca sa nu mai planga dupa cel de acasa. I-a dat un nume si l-a imbracat cu o bluza de-a ei, primindu-l cu drag in marea familie de ursi de acasa.
Am ajuns acasa incantata de zilele petrecute in natura alaturi de familie. Sper ca si fetele sa-si aminteasca peste ani de aceste locuri frumoase si poate chiar sa revina prin Tinutul Secuiesc cu familiile lor cand vor fi adulti, asa cum am facut eu.