Veneam cu Otilia de la gradinita cu autobuzul. Cum aproape de noi este un loc liber, o pun pe fetita pe scaun ca sa pot sa validez cardul RATB mai usor. Langa ea statea o fata de liceu, cel mai probabil clasa a XII-a. Foarte simpatica si finuta, insa are in nas un piercing imens, negru cu tepi. Nu pot sa nu ma gandesc ce o fi fost in capul ei cand a hotarat sa se mutileze asa si sa poarte chestia aia oribila in nas. Alaturi de ea, o colega, careia ii spune: “Abia astept sa scap de mama. Din momentul in care am intrat la facultate nu mai vorbesc cu ea. Si o sa-mi fac cate piercinguri si tatuaje vreau”. Moment in care isi etaleaza si un tatuaj de pe brat. Replica ei m-a lasat fara cuvinte. Desi nu era treaba mea, cu greu m-am abtinut sa nu-i spun ca mama ei are dreptate. Ca ii sta oribil cu chestia aia in nas. Si nici tatuajul nu se justifica la varsta ei. Ca mama ei ii vrea binele si ca ar trebui sa o asculte. Ca o sa i se para prostesti toate miscarile astea rebele peste zece, douazeci de ani. Dar o sa fie prea tarziu cand o sa aiba tot corpul plin de gauri si de tatuaje penibile. Si in timp ce coboram din autobuz imi dau seama cat de mult m-am maturizat. Acum vreo trei ani, stand de vorba cu niste copii de liceu care mi se adresau cu dumneavoastra mi se parea scandalos vroiam sa le spun ca e hilar, doar sunt de-a lor, nici eu n-am terminat liceul demult (calendarul spune insa altceva). Acum insa nu ma mai simt de-a lor, ci mai degraba din grupul parintilor lor. Cand s-a intamplat tranzitia asta, habar n-am.
Cand mai vorbesc cu sotul de viitor si ne intrebam oare cum va fi cand fetele noastre vor fi adolescente eu sunt mereu optimista, imaginandu-le mereu cu o carte in mana, cu pasiuni interesante, sperand ca va conta modelul pe care noi il oferim si valorile pe care le insuflam. Daca noi nu fumam, nici ele nu vor fi tentate. Daca noi reciclam si ele vor face asta. Dar dupa scena din RATB sunt putin ingrijorata, trebuie sa recunosc.
Revenind la subiecte mai pozitive, nu am mai facut de foarte mult timp fotografii cu o propunere de tinuta pentru blog. Am profitat insa de ocazie si am facut cateva poze la ultima nunta la care am participat. A fost o super experienta, am dansat pana la patru de dimineata, atmosfera a fost minunata si m-am simtit extraordinar. Abia a doua zi insa, am tras pentru a treia oara sezonul acesta aceeasi concluzie: 32 nu e noul 23. Dupa asa un efort acrobatic m-am trezit cu tot spatele intepenit, de nici nu am putut sa ma dau jos din pat. Ajunga de urgenta la ortoped, sunt intrebata: “Ati facut ceva iesit din comun?”. Iar eu, simtindu-ma penibil, ii spun doctorului: “Stiti, am dansat la o nunta”.Acum mi-am revenit si as lua-o de la capat daca as avea ocazia.
In fotografii port o rochie cu spatele gol realizata de mama mea. Este pentru prima data cand am curajul sa port ceva cu spatele gol, dar mi s-a parut chiar ok, o sa repet experienta.
