O temere serioasa de-a mea, care a devenit tot mai mare pe masura ce sarcina evolua: nu voi mai putea calatori, cu sau fara bebelusa, deoarece e prea mica si plecand de acasa au loc multe schimbari pentru ea, in special de mediu. Am acceptat asta pentru siguranta ei cateva saptamani bune dupa ce s-a nascut, deplasandu-ne doar prin Bucuresti si facand excursii doar la bunici. Eram constienta ca eram poate un pic exagerata, deoarece alti parinti la fel ca noi calatoreau fara probleme cu copii de aceeasi varsta. Cand mini-vacanta de 1 decembrie batea la usa, am zis ca e momentul sa iesim din zona de confort, sa mergem cu fetita undeva la maxim 200 de kilometri de Bucuresti, intr-un loc in care nu am mai fost demult. Si nici o destinatie nu parea mai potrivita decat cea in care am sarbatorit un an de relatie, in iarna lui 2009. De data asta 3 la numar, am plecat entuziasmati spre iesirea din Bucuresti spre A1. Am lasat in spate repetitiile de parada militara, bulevardele inchise, atmosfera de ‘mare eveniment’ la pachet cu traficul ingrozitor si am iesit curiosi prin Militari, pregatiti pentru aventurile care urmau. Pe drumul nostru prin oras spre iesire n-am putut sa nu fiu nostalgica, amintindu-mi diverse glume din perioada studentiei, in zona Leu. De data aceasta m-am uitat rapid in sus doar, scanand dupa geamul/geamurile camerei/camerelor in care am stat eu. Cum am vazut indicatorul cu Bucuresti taiat pe diagonala am chiuit cu entuziasm: “Aventura, pazea ca venim!”. Primul popas: Pitesti. Desi am trecut de multe ori prin misteriosul oras nu am avut niciodata ragaz sa ma plimb prin parcul Trivale in voie. Acum eram si mai motivata, ii aratam Otiliei o padure in oras, iar de data aceasta nu in Bucuresti (asa cum s-a intamplat in Herastrau). A fost o adevarata provocare sa gasim intrarea corecta in parc si am dat aici de o liniste aproape sfanta. Ma asteptam sa fie ceva luminite, sau orice aduce a targ de Craciun, parinti cu copii neastamparati, zurgalai, practic orice face zgomot. Nu a fost cazul insa, ne-am plimbat agale intr-o liniste de mormant. Nu aveam foarte mult timp la dispozitie pentru Trivale, asa ca am cercetat doar cateva alei mai mari. La un moment dat a rasarit si o manastire foarte frumos plasata, insa nu am reusit sa intru, fiind cu fetita in carucior. M-am bucurat ca frigul nu ne-a stat in cale. Am plecat destul de bine echipati, doar ca atunci cand mi-era lumea mai draga, upps! fermoarul de la haina mea nu vroia sub nici o forma sa stea inchis, probabil din dorinta de a etala si restul tinutei. Per total popasul in Pitesti a fost unul foarte intresant si macar sunt mandra de urmatoarele:
- nu am mai gresit iesirea de pe autostrada
- am vazut orasul cu alti ochi ramarcand arhitectura diverselor cladiri: biserici, scoli blocuri, vile
- m-am simtit uneori ca un localnic in interactiunea cu oamenii
Incursiunea continua pe ruta Curtea de Arges – Vidraru, cu retur pe la Conacul Golestilor si inapoi in capitala.
Ramaneti pe fir! Urmatoarele episoade acum ies din condei!