De cand suntem parinti, eu si sotul meu facem un citybreak anual, de obicei in timpul verii doar noi doi. Oricat de mult ne place sa calatorim cu copiii, o data pe an, cateva zile departe de responsabilitatile de parinti sunt binevenite. Prima astfel de excursie a fost la Barcelona, apoi prin Israel, cand eram deja gravida cu Melania. Vara trecuta am pastrat traditia si am mers in Olanda. Anul acesta ne-am fi dorit sa ajungem in Scotia, cucerita de peisajele naturale fermecatoare din serialul Outlander. Insa in contextul pandemiei acest lucru nu a mai fost posibil, asa ca am renuntat sa mai facem o excursie internationala anul acesta. Nu am renuntat insa la idea de timp pentru noi in cuplu. Si cum sunt atat de multe zone frumoase de vazut la noi in tara, ne-am reorientat pentru a face o excursie la munte. Fiind vorba de o evadare fara copii, ne permiteam sa facem un traseu montan de dificultate medie spre mare. Asa ca am rugat-o pe Evelina, care ne cunoaste atat de bine si a mers mai mult pe munte decat oricine din bula mea sa ne recomande un traseu potrivit pentru noi. Iar ea ne-a propus sa urcam pe Varful Ciucas, plecand de la Cabana Muntele Rosu. Mi s-a parut o idee buna, deoarece nu am mai ajuns pe acolo. Ai mei au fost cu mine prin zona, insa la o varsta mult prea mica pentru a-mi mai aduce aminte.
Pregatirile
In perioada aceea a verii stateam bine la capitolul miscare. Faceam zumba cu playlistul meu de pe youtube, iar din cand in cand mai ieseam si la o alergare prin cartier. Asa ca eram optimista ca voi parcurge traseul fara dificultati prea mari.
Cum am stabilit traseul m-am mobilizat si am inceput sa caut cazare in Cheia. Fiind vorba de un weekend in mijlocul verii, foarte multe pensiuni erau deja rezervate. Dupa multe telefoane am gasit o camera la pensiunea Medina. Mi-a placut aici amplasarea, chiar langa Manastirea Cheia pe care o vedeam pe fereastra dar si gradina, in care am luat si masa (micul dejun fiind inclus in pretul cazarii). Nu mi-a placut insa ca totul parea destul de vechi. Asta n-a contat prea mult, deoarece am mers acolo ca sa cutreieram muntii, nu sa stam in camera.
Traseul
Dupa o prima noapte odihnitoare, m-am trezit de dimineata ca sa pregatesc sandvisuri, urmand o zi intreaga pe traseu. Am mers cu masina pana la Cabana Muntele Rosu. Sunt vreo 8 kilometri care se fac in aproximativ 12 minute.
De aici incepe traseul marcat care are mai multe portiuni, avand in total o distanta de 18 kilometri si o diferenta de nivel de aproximativ 1200 de metri.
Prima este o urcare destul de abrupta. Panta mare ne-a facut sa ne oprim destul de des ca sa ne tragem sufletul si sa bem apa.
Nu parea deloc usor ce ne-am propus sa facem. Si era doar inceputul, iar noi bodoganeam ce-o fi fost in capul nostru. Pe masura ce urcam, peisajele erau insa absolut minunate, iar asta compensa efortul fizic atat de mare. Era incurajator si faptul ca vedeam ca mai sunt oameni pe traseu. Simteam ca nu suntem singuri, asa ca nu riscam sa ne ratacim, dar ne si ambitiona ca si noi putem vazand ca altii pot. Am urmat marcajul de triunghi rosu, privind destul de repede punctul de plecare de sus.
In scurt timp organismul s-a obisnuit cu efortul si am reusit sa intru intr-un ritm. Pe masura de inaintam peisajul era si mai fermecator, iar asta imi dadea energie sa continui.
Natura era minunata si simteam ca e un privilegiu sa fiu in mijlocul ei.
La un moment dat nu am mai avut de urcat, continuand drumul la aceeasi altitudine, cu peisaje incredibile pe ambele parti ale potecii.
Primul obiectiv era sa ajungem la Cabana Ciucas, iar pe masura ce ne apropiam de ea a urmat o portiune de coborare.
La cabana am facut un popas pentru a manca sandvisurile pregatite pentru masa de pranz. Am stat intr-un balansoar de lemn cu vedere spre munte si ne-am bucurat de momentele de respiro. La terasa cabanei era destul de aglomerat si asta deoarece se poate ajunge pe un drum forestier cu masina pana acolo. Iar asta permite unei anumite categorii de amatori de munte sa vina cu masina, sa manance niste mici, sa dea un check in si sa zica apoi ca au fost la munte.
Eram insa si destul de multi care nu intrau insa in aceasta categorie. Dupa o pauza binemeritata ne-am continuat traseul catre Varful Ciucas. La inceput a fost placut, vremea era in continuare buna, chiar daca prognoza prevestea si ploaie pe parcursul zilei la un moment dat. Avem pelerine la noi, in caz de nevoie, dar n-am fi vrut sa ne prinda o rafala chiar pe varf de munte. Au fost portiuni de drum cu peisaje foarte frumoase, dar la un moment dat am avut de urcat o panta foarte abrupta printre niste pietroaie imense. Acela a fost unul dintre cele mai grele momente.
Cand am ajuns in varf cerul era complet intunecat, asa ca nu am zabovit prea mult, stiind ca mai aveam de parcurs o distanta considerabila in coborare pana la masina. Am luat-o pe o alta cale spre Cabana Ciucas si din fericire s-a inseninat, astfel ca am putut admira peisajele in scurte popasuri.
De la Cabana Ciucas ne-am continuat coborarea spre Cabana Muntele Rosu, iar aceea mi s-a parut cea mai dificila portiune. Cararea era foarte ingusta si alunecoasa, panta abrupta, iar nivelul de energie tot mai scazut. La un moment dat am traversat drumul forestier, iar o familie binevoitoare ne-a intrebat daca nu vrem sa coboram cu ei cu masina. Era deja sase seara si incepuse sa fie iar foarte innorat. Parea ca de data aceasta nu mai scapam de ploaie. Noi eram insa hotarati sa terminam traseul pe picioarele noastre. Adrenalina cred ca a ajutat deoarece am parcurs amandoi ultima portiune cu o viteza incredibila. La cinci minute dupa ce am ajuns la masina a inceput o ploaie care a tinut toata noaptea. Noi eram insa tare recunoascatori ca am finalizat traseul cu bine, increzatori in noi si in fortele noastre.
Aceasta experienta ne-a adus multe: conectare ca si cuplu, dar si fiecaruia cu sine, bucuria de a petrece timp in natura si increderea ca putem realiza impreuna orice ne propunem.
Mi-ar placea ca pe viitor sa facem mai des altfel de excursii, iar muntele sa devina parte din stilul nostru de viata.
1 thought on “Evadare la munte pe Varful Ciucas”