Doar ce am vazut un episod din serialul pe care il revad in perioada asta si am ramas cu o idee ce nu-mi da pace inainte de culcare: arta trebuie sa transmita emotii cat mai puternice, daca se poate chiar sfasietoare, mistuitoare, sa faca consumatorii sa traiasca experienta artistului intr-un mod cat mai uluitor. Desi sunt de acord cu profesorul de pictura care sustinea asta in serial, ma gandesc la toate vazele cu flori, cosurile cu fructe si natura moarta intalnita atat de des in muzeele de arta si expozitii care nu transmite mai nimic. De cand ma plimb haihui cu Otilia prin oras am ajuns la cateva muzee si au existat cateva momente amuzante pe acolo: la Muzeul National de Arta al Romaniei cand am intrat cu ea intr-un salon dedicat Renasterii, plin de picturi cu copilasi dolofani, Otilia s-a trezit brusc in portbebe si a tras un chiot astfel incat supraveghetorul mi-a zis dupa ce s-a dumerit de unde vin decibelii ca a crezut ca cel mic din tabloul principal a inceput sa planga. Tot din portbebe, eu acaparata de un Grigorescu, vad ca imaginea imi e obturata de o manuta mica care saluta supraveghetoarea de la etaj la Zambaccian. Mi-a placut atat de mult acest loc, Muzeul Zambaccian situat pe strada cu acelasi nume, vreau demult sa povestesc despre el si sa va indemn sa-i treceti pragul negresit. Nu uitati sa cereti brosura creata de A.R.C.E.N. pentru a face vizita memorabila. Mai multe detalii gasiti aici. Zona este de asemenea tare frumoasa, iar cladirea mie mi s-a parut impresionanta. Un alt loc interesant in care am ajuns, tot din sfera artei, intr-un cartier in care m-as plimba cel putin saptamanal, cartierul armenesc, este Casa Melik, una dintre cele mai vechi cladiri din Bucuresti. Poate aici aveam asteptari mai mari, sau mi s-a parut interiorul foarte mic, cert este ca pana sa incep sa ma bucur de opere de arta imi dau seama ca s-a si terminat. Mi-a placut insa un lucru: se organizeaza saptamanal ateliere de pictura pentru cei mici, mai multe informatii gasiti aici.
Cam astea au fost incursiunile mele in lumea artei in ultimul timp, in urmatoarele zile voi ajunge la Art Safari, cea mai mare expozitie de arta deschisa pana pe 15 mai de unde sper sa ma intorc inspirata.
In urma cu cateva luni imi doream mult sa pictez, insa m-am specializat doar in a lua amprente colorate picioruselor Otiliei. Sertarul cu toate ustensilele necesare este la indemana, poate mai devreme sau mai tarziu voi deschide cutia Pandorei. Va intreb, daca ati vedea pictura ca o eliberare si ati contura cea mai puternica traire a voastra, care ar fi aceea?