Acum doua saptamani, printre reprizele de colici ale Otiliei mi-a venit o idee cel putin curajoasa: cum ar fi sa ne facem frumoase toate 3 (eu, Eve si junioara) si sa ne petrecem o dupa-amiaza in parc, distrandu-ne cum stim noi mai bine? Nu a durat mult si am pus la cale toate detaliile: programare la machiaj pentru amandoua, gandit tinute pentru mine si pentru Otilia (aici a fost destul de simplu: eu nu vroiam cu nici un chip sa renunt la hainele de vara, asa ca am luat ce am nimerit din dulap, iar pe ea trebuia sa o imbrac bine, fiind sfarsit de octombrie). Tot ce am avut de facut a doua zi a fost sa verific programul Evelinei, care este mai mult decat incarcat, ea fiind atat profesoara de sport cat si trainer de yoga si pilates. Planetele s-au aliniat si uite asa ne-am petrecut cea mai frumoasa dupa-amiaza de vineri, in care am ras iar fara incetare, ne-am facut frumoase si am si imortalizat acele momente.
Nici nu s-ar fi zis ca in noaptea anterioara dormisem undeva intre 2 si 3 ore cumulat. Nimic nu mai conta, timpul se oprise pentru noi. Culorile toamnei au fost si de data aceasta cel mai frumos tablou. Otilia a fost un pic nelinistita si de aceea am tinu-o in brate aproape tot timpul. Cand ma uit la fotografii acum, nu-mi vine sa cred cat de mult a crescut. Este alta de la o zi la alta, de aceea sunt mereu cu telefonul sau cu camera pe langa mine, sa surprind cat mai multe instantanee. Este atat de frumoasa perioada aceasta, chiar punand la socoteala noptile cu cantec, incat mi-e greu sa cred ca viata poate fi mai buna de atat.
Sunt cateva teme pe care vroiam sa le abordez o data cu publicarea acestor fotografii, insa o voi face in articole separate:
- Cum am slabit eu dupa sarcina
- Provocarile mele in raport cu bebelusa in primele doua luni
- Activitati cu copii mici in Bucuresti
Nu vreau sa lungesc povestea, asa ca va las cu fotografiile, care cred eu, fac mai mult decat o mie de cuvinte. Pentru celelalte teme, ramaneti pe fir, intentionez sa scriu in fiecare moment liber.
O toamna minunata in continuare va doresc! Sa va bucurati de carti bune, ceaiuri cu fructe sau ciocolate calde, ascultand Guns N’ Roses – November Rain.
~Lookbook~
Ivona is wearing:
Trench coat: Orsay
Floral Skirt: By Nona
Cardigan: H&M
Shoes: New Balance
Scarf: Massimo Dutti
Makeup: Yver Rocher (Makeup Days Campaign)
Otilia is wearing:
Winter Jumpsuit: C&A
Headpiece: H&M
Photo Credit: Evelina Rustem
Asta e de departe o zi de trecut in calendar! O asa vreme frumoasa, o asa companie placuta… si o plimbare prin culori si vibratii de toamna! Mai vreeaaauuuu!!! 🙂
dig the trench coat