Luna aceasta am vazut o noua punere in scena pentru cunoscuta piesa de teatru “Who’s afraid of Virginia Woolf?”. Daca la filme sunt intotdeuna reticenta la a revedea chiar si ceva ce mi-a placut, cand am primit invitatia la teatru m-am bucurat foarte mult ca voi vedea aceasta piesa. Prima interpretare am vazut-o acum trei ani, in cadrul absolvirea facultatii de actorie a unei bune prietene. Impactul a fost unul foarte puternic atunci, tin minte ca la scurt timp am vazut si filmul din ’66 cu Elisabeth Taylor. Mi-a placut imbinarea comicului cu drama, personajele duse la extrem…Ma bucur ca am revazut piesa, varianta care se joaca in prezent la Godot deoarece am inteles-o mai bine, anumite replici capatand noi sensuri pentru mine acum. Decorul m-a lasat cu gura cascata de la inceput, practic reprezenta o imbinare de carti sfasiate, diverse sticle cu lumanari in ele, sau cu becuri de diverse culori care se aprindeau in functie de scena/starea personajelor. Piesa este preponderent tumultoasa, iar replicile dure, mai ales intre doua dintre personaje, Martha si George mentin o stare tensionata. Eu imi repetam ca e totul fictiune, asa ceva nu se poate intampla in realitate, pana cand tensiunea verbala devina fizica si pahare se sparg foarte violent chiar langa piciorul meu, fiind in primul rand. Daca mie mi-a sarit inima din loc, Florina Gleznea, aka Martha a stat cateva secunde cu fata si mainile pe jos in cioburi. Asta inseamna sa fii un bun actor, sa pui actul artistic inaintea propriei tale sigurante. Jos palaria actorilor, merita toata admiratia!

Preiau o parere avizata despre frumoasa piesa, a Cristinei Rusiecki pe care o admir pentru ceea ce face: ”

Dupa atata postmodernism si teatru facut din fragmente, va propunem de data aceasta un text clasic, rotund, cu personaje si relatii construite exemplar de unul dintre cei mai cunoscuti dramaturgi americani ai secolului XX. „Cui i-e frica de Virginia Woolf?” de Eduard Albee ramane una dintre cele mai tulburatoare povesti de iubire ascunse sub masca unei relatii disfunctionale.

Regia discreta, inteligenta, lucreaza numai pe accente, lasand intaietate fortei coplesitoare a textului. Patru actori tineri (Florina Gleznea, Ionut Grama, Sînziana Nicola, Emil Mandanac) se confrunta cu un text atat de consistent, cu riscul enorm de a se garbovi sub greutatea sa. Dar nici vorba! Spectacolul e dovada pe viu a faptului ca teatrul clasic, cu interpreti care stiu sa se pondereze si sa-si dozeze farmaceutic trairea are acelasi efect infailibil ca pe vremea tragediei grecesti. „Cui i-e frica de Virginia Woolf” ramane una dintre montarile la care as visa un abonament pe viata.”

Mi-a dat mult de gandit oare de la ce vine numele piesei, neavand nici o legatura cu ceea se se intampla…Dupa multa meditatie pe tema asta am ajuns la concluzia ca titlul se raporteaza la teama de a ceda psihic…am crezut asta deoarece Virginia Woolf, scriitoarea, s-a sinucis.

Autorul insa a dezvaluit misterul, se pare ca inspiratia lui pentru titlu a fost cel putin surprinzatoare: ”

“I was in there having a beer one night, and I saw “Who’s Afraid of Virginia Woolf?” scrawled in soap, I suppose, on this mirror. When I started to write the play it cropped up in my mind again. And of course, who’s afraid of Virginia Woolf means who’s afraid of the big bad wolf . . . who’s afraid of living life without false illusions. And it did strike me as being a rather typical, university intellectual joke.”

Nu cred ca mai e cazul sa spun ca piesa de teatru, pentru mine face parte din lista de opere clasice must-see alaturi de:

• Zbor deasupra unui cuib de cuci
• Un tramvai numit dorinta

Pe lista voastra ce alte astfel de titluri exista?

Sursa foto: aici