Vara aceasta a fost atipica pentru noi toti, inclusiv pentru mine. Pandemia a adus insa si ceva bun, posibilitatea de a lucra remote, iar asta mi-a permis sa citesc in multe locuri dragi. Alegerile mele in ceea ce priveste lectura au fost destul de libere. In principiu, m-am lasat purtata de val si de instinct. Am urmat fie recomandari din grupurile de cititoare cu care ma intalnesc lunar online, fie am facut rost de carti pe care mi le-am pus pe lista personala hoinarind prin librarii.
Pentru cine a ajuns mai de curand aici pe blog, sa stiti ca sunt o mare amatoare de cluburi de lectura. Sunt mai bine de doi ani de cand am participat prima data la unul dedicat parintilor, fiind atunci acasa cu micuta Melania si simtind dorinta de mai multa socializare. Am continuat sa particip lunar la acela, adaugand inca doua in calendarul meu lunar. Unul tot de mame misto, initiat de MamaPeToc si scriitoarea Mihaela Pascu-Oglinda si gandit ca o ocazie de a ne acorda timp personal si de a ne sustine reciproc si altul de dezvoltare personala, unde citim preponderent carti pe aceasta tema.
Ce mi-a atras atentia vara aceasta in materie de lectura?
Prima carte citita vara aceasta a fost “In tara celor puri” de Kenize Mourad. Am luat astfel contact din nou cu viata dura din Pakistan si cu lumea dubioasa a talibanilor. Eram deja in tema cum sta treaba prin partea aceea a lumii din autobiografia citita in anii trecuti “Eu sunt Malala” a Malalei Yousafzai, dar si din “Splendida cetate a celor o mie de sori” de Kaled Hosseini care mi-a sfasiat inima in doua, din cauza intamplarilor nefericite prin care trec personajele.
“In tara celor puri” a ajuns la mine in momentul in care am castigat-o ca si premiu la un concurs al Editurii Nemira. Chiar in saptamana in care am primit-o m-a luat mai greu somnul seara, iar in astfel de momente cel mai des citesc. Am intrat atunci in lumea jurnalistei Anne din Franta care pleaca de una singura in delegatie in Pakistan, suspansul fiind la cote ridicate, pericolele la care se expunea existand la orice pas. I se intampla aici si lucruri rele: ajunge sa fie inchisa, dar si unele partial bune: se indragosteste. Barbatul insa moare, afland apoi ca era taliban.
Cea de-al doilea roman citit vara aceasta l-am pastrat special pentru vacanta din iunie, avandu-l pe lista de mult timp si dorindu-mi sa ma bucur de el pe cat de relaxata si detasata se poate.
Fiica ceasornicarului – Kate Morton
Daca primul roman l-am devorat in gradina bunicii mele din birou, cel de-al doilea mi-a fost un bun companion in gradina socrilor din Vrancea.
Eu sunt un mare fan Kate Morton de multi ani. Am citit tot ce a scris ea pana acum deoarece imi place cum imbina planurile prezentului cu cele din trecut, cum creeaza suspansul si creioneaza personajele. Londra in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial este mereu surprinsa in romanele sale, ea facand multe cercetari pe acest subiect. De data aceasta, in “Fiica ceasornicarului” ajunge cu istoria familiala a personajelor pana in epoca victoriana, cele mai tinere personaje facand parte din prezentul nostru.
Povestea m-a cucerit, m-a tinut in priza si m-a captivat de-a dreptul. Este prima data cand intr-o carte scrisa de Kate Morton povestea este relatata de o stafie, Birdie – fiica ceasornicarului, insa nu mi s-a parut deloc rau ce a iesit.
Dupa ce m-am intors din vacanta mi-am procurat de la Bookster alte cateva titluri pe care le aveam pe lista.
Dulcele bar – J.R. Moehringer
“Dulcele bar” de J.R. Moehringer l-am vazut laudat de atat de multi oameni, incat atunci cand am imprumutat-o aveam certitudinea ca este ceva deosebit. Eu initial respinsesem idea de a citi o carte care elogiaza bautura, eu fiind foarte vehementa in ceea ce priveste astfel de vicii, insa cand am vazut cat succes are si ca scriitorul a luat un premiu Pulitzer pentru ea, m-am avantat cu inima deschisa in memoriile lui Moehringer. Si mi-a placut atat de mult! In paginile ei scriitorul nu-si povesteste doar viata de la cele mai fragede varste pana la maturitate si se arata cititorului cu toate emotiile si trairile sale. Ce am apreciat cel mai mult: ca si-a arat din plin fragilitatea, si-a pus tot sufletul in paginile cartii, dandu-si voie sa fie vulnerabil, detaliind de multe ori ce a insemnat pentru el sa creasca fara tata, sa o vada pe mama lui preponderent nefericita, simtindu-se dator sa razbeasca in viata pentru a putea sa aiba grija de ea. El a gasit la bar modele masculine, o comunitate de care avea nevoie, consolare atunci cand avea nevoie astfel incat oricat mi se parea mie de neatractiva o viata construita in jurul unui bar, cred cu tarie ca nu ai cum sa nu-mi placa aceste memorii. Este foarte bine scrisa, iar citind-o nu poti sa ramai indiferent.
Cum sa-ti reinventezi viata – Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko
Am luat contact cu aceasta carte prin intermediul grupului de dezvoltare personala. Este cartea pe care o vom discuta luna aceasta in cadrul clubului. Mie mi-a atras atentia deoarece este scrisa de fondatorul terapiei bazata de scheme cognitive cu care am mai luat contact in trecut si prin intermediul altor lecturi. Aprofundarea ei nu este cea mai placuta si usoara activitate, implicand si multe teste psihologice pentru a identifica posibilele capcane mentale cu care traiesti. S-a dovedit insa o lectura foarte utila, o buna oportunitate de introspectie care m-a ajutat sa-mi dau seama de ce capcane mentale m-am lovit la un moment dat in viata si care poate fi abordarea pentru rezolvarea lor. Abia astept sa o discut la sfarsitul lunii cu celelalte cititoare.
Care sunt planurile mele in materie de lectura pentru aceasta toamna?
De vreo saptamana ma delectez cu Orasul fetelor, scrisa de Elizabeth Gilbert, una dintre scriitoarele mele preferate. Actiunea se petrece in lumea teatrului newyorkez in anii ’40 si imi place tare mult cum este scrisa: amuzanta, relaxanta, suspansul fiind de asemenea foarte bine creat.
Apoi intentionez sa citesc urmatoarele:
- Parinti de Diana Badica
- Vara in care mama a avut ochii verzi de Tatiana Tibuleac
- Cele cinci limbaje ale iubirii de Gary Chapman
Cam asa imi fac eu toamna mai frumoasa. Revin cu impresii dupa lecturile tomnatice.