Daca tot a vuit blogosfera in ultimele saptamani de dezvaluiri care mai de care si m-am bucurat sa citesc lucruri total neasteptate despre persoanele pe care le urmaresc, m-am gandit sa insirui si eu mai jos cateva lucruri pe care nu cred ca le-am facut publice pana acum despre mine:

• Pe la inceputul clasei a V-a, cand ne preda la matematica numere complexe, eu ma simteam pierduta si am tapetat peretii camerei mele cu formule matematice. Daca mi-ar fi spus atunci cineva ca matematica nu va pastra prea multe mistere pentru mine, ca voi ajunge sa castig premii la concursuri matematice, iar mai tarziu voi fi absolventa de Politehnica, as fi capatat probabil mai multa incredere in mine.
• Am furat o pisica. Acum multi ani, pe vremea cand lucram intr-o banca, observasem la cantina in pauza de masa ca o pisica pufoasa venea regulat si mieuna dupa mancare. Fara sa ma interesez daca are sau nu stapan, intr-o dimineata, observand ca pisica a reaparut, mi-am sunat prietenul de atunci (devenit sot intre timp) si l-am rugat sa o duca acasa. Imi doream o pisica exact ca aceea. Sentimentul in schimb nu a fost reciproc, ei nu i-a placut viata in caminul studentesc si a evadat. Anunturile mele prin camin de pisica disparuta nu s-au soldat decat cu mesaje de tipul “E la Wu Xing!”.
• Pana in primii ani de liceu am purtat cate doua perechi de pantaloni ca sa par mai putin slaba. Porecla ‘Sticks’ de cand eram mult mai mica nu m-a lasat indiferenta si foarte multi ani am trait cu complexul asta. Am invatat insa ceva din asta si voi stii ce sa le spun fetelor mele daca vor fi si ele slabe, dar nu vor vedea partea buna din acest aspect.
• Nu mi-am vopsit niciodata parul.  Imi propusesem sa nu fac asta pana in 30 de ani, insa doar ce am implinit 32 si nu m-am vopsit nici pana acum. Va trebui sa trec la fapte insa la un moment dat, deoarece firele albe au inceput sa apara si sunt tot mai multe.
• Cea mai mare temere pe care am trait-o pana acum in viata asta este legata de infertilitate. Probabil voi mai scrie pe acest subiect, insa nimic nu mi s-a parut mai greu de suportat pana acum decat gandul ca poate nu voi avea sansa sa fiu mama. Sunt foarte recunoscatoare ca lucrurile s-au aranjat cat se poate de frumos si la acest capitol.

Acestea sunt primele lucruri care mi-au venit in minte. O provoc pe Evelina sa scrie pe aceeasi tema.

Au mai scris dezvaluiri care m-au emotionat si m-au facut sa-mi dau seama de noi lucruri pe care le avem in comun Elena, Laura si Raluca, bloggerite dragi pe care ma bucur sa le cunosc.

Fotografia este putin mai veche, din 2014, facuta dupa ce am ajuns acasa, incantata de experienta Strike a Pose.