Pe cat de mult traiesc in prezent, fara a astepta cu nerabdare momente din viitor sau a reitera dileme existentiale din trecut, pe atat de mult pretuiesc amintirile, atat ale mele, cat si cele povestite de parinti sau bunici. Cand eram mica, mama obisnuia sa ne povesteasca inainte de culcare momente amuzante sau cu talc din copilaria ei. Imi aduc aminte cu drag cum noi nu mai vroiam sa auzim basme, ci ii ceream cu voci curioase: “Povesteste-ne de cand erai tu mica!”. Dupa un timp, spuneam direct “zi-ne-o p-aia de Mos Nicolae!” sau “o vrem p-aia cu Lica la scaldat!”. Acum in schimb, cand e la mine, in timp ce gatim, o intreb in amanunt de primele luni cu mine sau Eve, iar povestile ei sunt pentru mine revelatoare.
Puterea amintirilor e nebanuita, si de aceea vreau ca Otilia sa aiba imagini complete, chiar si din aceasta perioada, cand va stii cum a fost numai prin ochii nostri. Acum ca rolurile s-au schimbat, iar eu ii voi povesti ei cu drag peste ani “de cand era ea mica”, nu vreau sa uitam nimic, asa ca am creat o adresa de email special pentru asta unde am inceput sa notam de toate, adresate binenteles catre ea. Eve a inceput o serie de scrisori care pe mine ma impresioneaza peste masura de fiecare data cand le citesc. Imi plac prea mult pentru a le tine doar pentru mine, asa ca mai jos este prima ei scrisorica adresata Otiliei.
Draga Otilia,
Inca nu-mi dau bine seama cum a trecut timpul de la 5 septembrie incoace, dar simt o bucurie crescanda cu fiecare intalnire a noastra. Esti deosebita (lasand la o parte intelesul asemanator cu speciala) chiar esti deosebita de la o zi la alta.
As vrea totusi sa o luam cu inceputul, pentru ca tu esti omul mic ce m-a ridicat la standardul de matusa si am ochii umezi si acum cand scriu de bucuria ce ai adus-o in viata mea.
Din ziua in care parintii tai ne-au anuntat simplu si scurt la masa din bucatarie cum ca tu ti-ai inceput deja drumul spre lumea noastra am petrecut 9 luni alaturi zi de zi.
Am petrecut cele mai frumoase luni alaturi de mama ta, au fost luni in care am retrait bucuria copilariei, am petrecut timp de calitate facand activitati care ne aduc energie si vioiciune, dar mai ales am ras, am ras cu pofta si fara oprire din cel mai mic fleac. Ne-am oprit brusc la fiecare miscare a ta in burtica, miscare ce eu o pandeam cu interes. Sunt si acum surprinsa de sughitul tau la miez de noapte de se scutura si Ivonica cu totul.
Vreau sa stii bine inca de la inceput ca tu esti primul pui de om pe care l-am vazut atat de mic, si alaturi de care am fost inainte sa pot sa il iau in brate, chiar daca zilnic la scoala lucrez cu sute de copii. (Matusa ta te asteapta cu drag pe terenul de educatie fizica sa te invete cele mai tari jocuri).
Ultima saptamana inainte sa ne vedem la fata, a fost contracronometru, parca ma amintesc pe mine in Danemarca umbland de colo pana colo inaintea intoarcerii in tara. Asa am umblat si eu cu mama ta draga prin Bucuresti in lung si-n lat. Septembrie ne-a mangaiat cu o lumina blanda, culori spalate de praful verii si o temperatura perfecta de umblat creanga.
Festivalul de jazz, Luiza Zan (pe care sper sa o indragesti si tu), film (sincer nici nu-mi mai amintesc numele filmului, de cand am vazut-o pe Ivo ghemuita in scaun si cam palida la fata, ma imaginam deja fugind la spital, tu fiind din ce in ce mai nerabdatoare, la piscina, unde ne-am balacit o dupa-amiaza intreaga ca niste rate, Muzeul Colectiilor de Arta (unde sper sa mergem impreuna cand o sa fii mai mare) toate rand pe rand le-am batut la picior cu mamica ta ce intorcea privirile cu sprinteneala ei, fiind in ultima saptamana de sarcina. Calea Victoriei in lung si in lat, tururi ghidate si cu cine ne intalneam se minuna de diversitatea activitatilor. Ei, uite asa sper sa fii si tu draga mea Otilia (vai, ce nume melodios ti-au ales parintii tai) dornica sa descoperi lumea, sa inveti, sa cunosti, sa te bucuri de tot ce te inconjoara!!).
Timpul din clepsidra s-a scurs si uite asa am ajuns in sambata cu pricina. Nonuca, bunica ta, era mai emotionata decat toti. (cred si eu, sa primesti cadou o nepoata de ziua ta, e ceva cel putin deosebit!).
Parintii tai au fost foarte atenti sa ne instruiasca in legatura cu intalnirea cu tine. Nu avem voie sa ne afisam cu lucruri roz, nu venim cu flori pentru ca te vrem sanatoasa si sunt sigura ca le vei indragi mai mult cand le vei intalni sus pe munti, daca o sa am ocazia sa te plimb candva.
Asa se face, ca plecam grabite sa iti pregatim casuta pentru intoarcerea ta. Mami si tati sunt la spital deja de cateva ore cu tine emotionati pentru un pas important din viata lor, iar eu cu bunica Nona plecam in graba. Bunica de emotii isi uita telefonul, pentru care ma intorc din drum. Exact cand intru pe usa, il aud cum suna, e Florin care ne anunta ca ai venit pe lume si totul este in regula. (cam scump la vorba intr-adevar insa e de inteles, mai mult timp alaturi de tine).
Drumul de pe mine pana la tine acasa am plutit si am mers ca vantul, Nonuca o luase inainte, iar in fata blocului m-a zarit o vecina de-a ta pe geam si m-a intrebat de tine. N-am putut sa pastrez secretul si am strigat un yu huuu!!
Am urcat scarile in graba si am strigat din usa, “A nascut Ivo!!!” moment in care toate emotiile adunate, si toata bucuria invaluindu-ma alaturi de Nonuca, am dat curs lacrimilor .
Nu stiu ce s-a intamplat in capul nostru dupa aceea, dar in loc sa ne incaltam si sa fugim la spital sa te vedem, sa te cunoastem, noi doua ne-am pus parca la comanda la lustruit casa, la dichisit si aranjat ultimele lucruri, cam pana la ora 15. Ora care ne-au sunat toate remuscarile in cap. Ora la care am luat-o aproape in alergare din Berceni spre Victoriei sa te cunoastem mititica de tine.
Am facut un popas la BebeTei, unde te-am pricopsit cu un hipopotam turcoaz, vesel tare si o manusa cu care o sa incep cat de curand sa ma maimutaresc pe langa tine, un iepure jucaus.
In metrou desi tacute, stiam ce ganduri se zbat in capul amandurora. De ce oare nu am venit mai devreme, de ce nu ne-am incaltat imediat sa fugim la spital?! O intrebare pentru care nu am avut raspuns, insa am venit val vartej spre Sanador.
Ivonica stralucea de la distanta, pe mine ma dureau deja toate numai gandindu-ma prin ce operatie a trecut, insa ea plutea parca deasupra celor lumesti. Tu erai infasurata intr-o paturica galbena (trebuie sa vii sa-mi vezi bucataria Van Gogh), micuta, roz si atat de plapanda. Esti primul copil pe care il cunosc din prima zi de viata si vreau sa iti spun ca ai reusit sa imi iei si ultimul strop de energie doar privindu-te. Un pic de corp cu atata viata in el, Otilia draga de tine, esti o minune!!
Ne invarteam toti pe langa tine si pe langa mama ta, dar habar nu aveam atunci ce insemna plansul tau, ne-ai inmuiat sufletul pe loc.
Te-am purtat deja destul dintr-o perioada in alta, insa crede-ma cu drag am sa stau cu tine noaptea pana tarziu sub paturica povestind si razand de perioada asta deosebita pe care tu o vei cunoaste doar de la noi.
Te pup cu foarte mult drag, Otilia! (esti o minune de copil, matusa ta Evelina te iubeste mult!)