Duminica trecuta am vazut piesa Blifat la teatrul Odeon. Nu aveam asteptari prea mari, vroiam doar sa vad o comedie. Spectacolul s-a tinut in sala Studio, care permite ca scena sa fie in mijlocul spectatorilor, insa nu are nimic din eleganta salii Majestic: peretii sunt gri, scaunele incomode, aranjate astfel incat doua randuri sunt la acelasi nivel, daca nimeresti pe rand par, ghinion, s-ar putea sa nu ai vizibilitate deloc.

Trecand peste aspectele administrative, piesa reflecta viata unei familii cu trei copii care locuieste la bloc. Desi replicile sunt comice, piesa este mai mult o drama. Se identifica de la inceput conflictul intre generatii, problemele cauzate de lipsa de comunicare dintre soti si dintre parinti si copii, problemele pe care fiecare membru de familie le are. Dialogul este unul simplu, subiectul de actualitate. Din pacate, situatiile puse in scena cred ca se intalnesc des in familiile din Romania, si asta e foarte trist. Am plecat cu un gust amar… Actorii si-au jucat bine rolurile, mi-a placut copilul cel mic,e admirabil faptul ca si-a asumat responsabilitatea de a juca un rol atat de important intr-o piesa de teatru la o varsta atat de frageda. Bravo lui! Eu apreciez piesele de teatru care ma binedispun, invat ceva din ele si ma fac sa reflectez la acel subiect un timp dupa ce parasesc sala de spectacol.  Pot spune ca aceasta piesa m-a binedispus pe moment, ca apoi sa ma intristeze deznodamantul, nu pot spune ca am invatat ceva din ea, am reflectat la problemele societatii subliniate in ea, insa asta nu e suficient, daca nu fac nimic pentru a schimba ceva. Si gandindu-ma la asta, mi-am dat seama ca tot ce as putea sa fac e sa fiu un parinte mai bun pentru copii mei, atunci cand va fii cazul, sa le acord toata atentia mea, sa fiu interesata de ceea de ii preocupa si sa le fiu cat mai apropiata. Trebuie sa mergeti sa vedeti piesa pentru a trage propriile concluzii 🙂