Viata fara teatru

Oricat de mult mi-ar placea, nu reusesc deocamdata sa ajung in salile de teatru.  Saptamana trecuta se ivise o ocazie sa fugim seara de acasa fara Otilia, si studiind ce se intampla prin oras mi-a atras atentia piesa Paganini de la Metropolis.  Dupa ce am citit vreo 2 recenzii in care concluzia era ca piesa nu convinge, am renuntat. Mi-ar fi dorit sa-l vad iar pe scena pe Tudor Istodor, insa mi-a fost teama, daca se aplica se scrie prin recenzii, ar fi prima piesa cu el care nu-mi place, si nu vreau asa ceva. Mai bine stau acasa in unica seara in care as fi putut sa-mi iau jumatatea in oras. Cert e ca in noaptea respectiva am visat piesa de teatru, Paganini, a fost un fel de cosmar. Mai demult, in cosmarurile mele aparea piticul din Twin Peaks, ei bine, personajul dubios era acum Mihai Gruia Sandu, alt actor din Paganini. Trebuie sa fac cumva sa vad piesa, cu siguranta e mai buna decat cosmarul meu.  Am observat ca in aceeasi seara se juca si Ce ne spunem cand nu ne vorbim, o alta piesa pe care mi-am dorit mult sa o vad, avand mari asteptari. Asta pentru ca o admirasem pe Chris Simion la o discutie despre cat de greu este sa fii actor, mai ales la un teatru independent.  Ulterior vazusem intamplator un interviu cu ea si la TV (desi nu ma uit deloc la televizor) despre calatoria de autoregasire  ce a tinut 40 de zile. Impresionat, mi s-a parut. Si asa credeam ca va fi si piesa de teatru. Cand colo dialogurile au fost de tipul celor pe care le auzi in metrou la ceilalti calatori care vorbesc prea tare, de-ti vine sa cobori la prima. O comedie fortata cu tente filozofice. Cred ca cu aceasta piesa s-a vrut multumirea atat a celor care vor sa rada putin dupa o zi la birou, dar si acelora care cauta profunzimea. Cristi Iacob a jucat foarte bine, desi a speriat-o putin pe prietena mea cand i-a spus sa il incheie la pantaloni. Am fost singura de la masa care a scapat fara sa fie pusa la zid. La aceasta piesa nu citisem recenzii inainte, exista si o carte cu acelasi nume care vad ca este destul de controversata. Nu o sa existe niciodata un public 100% multumit si oricat de nereusita ar fi o piesa de teatru eu sunt de parere ca trebuie apreciat efortul celor implicati. Suntem diferiti si nu exista o reteta sigura prin care arta sa ajunga la consumator si sa emotioneze.

Week-endul viitor voi face cumva sa ajung la teatru, dupa mai bine de 6 luni de pauza. Piese pe care le-am vazut in anii trecuti si mi-au placut  inca se joaca sambata – Molto, gran’ impressione si Carpathian Garden sau duminica – Toti fiii mei.  E timpul sa se ridice cortina!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *