Medgidia – o poveste trista

Nu stiu altii cum sunt, insa pentru mine orasul natal ocupa un loc important in sufletul meu. Desi nu mai locuiesc acolo de mai bine de 11 ani, ma intorc cu drag atunci cand pot, traind de fiecare data o euforie infinita cand urmeaza sa intru in oras si vad de la departare arcadele podului peste canalul Dunare – Marea Neagra. Bucuria este datorata revederii familiei si din pacate este umbrita de starea precara in care se afla orasul.

La ultima mea vizita acum doua saptamani am observat cateva aspecte care m-au intristat si desi nu obisnuiesc sa scriu lucruri negative, cred ca ar trebui tras un semnal de alarma pentru conducerea defectuasa a orasului. Am sentimentul ca bataia de joc a atins cotele maxime. Nu stiu prea multe pareri ale celor care inca locuiesc acolo, dar avand in vedere lipsa totala a locurilor de munca pentru tineri temerea mea este ca situatia e mai mult decat dramatica.

Bref, lucrurile care ma deranjeaza sunt urmatoarele:

  1. Inchiderea si lasarea in paragina a Muzeului de Arta Lucian Grigorescu. In anii trecuti am semnat diverse petitii online pentru a impiedica acest lucru, fara succes. Singurul obiectiv turistic al orasului este acum intr-o stare avansata de deteriorare, de-ti vine sa plangi cand treci pe langa el. Nu mai spun de stadion, care este de asemenea o ruina, asa cum s-a scris si aici.
  2. Cainii vagabonzi prezenti in numar considerabil pe strazi. Ma intreb: cum s-a reusit rezolvarea acestei probleme intr-un oras ca Bucuresti, dar in Medgidia inca trebuie sa te uiti bine pe unde mergi, ca sa nu fi sfasiat chiar in centru.
  3. Elemente care contribuie la impresia ca orasul este parasit (balustrada de pe faleza pe partea cu gara lipseste cu desavarsire, ceasul din centru nu functioneaza)

Un singur lucru bun am remarcat, si anume ca se asfalteaza podul si se vopsesc arcadele acestuia. Astea ar fi trebuit sa se intample demult, drumul respectiv fiind in lucru de ani de zile. Oricum, am fost socata sa aflu ca la Zilele Medgidiei a cantat NANA. Da, formatia americana in voga prin anii ’90! Nu cred ca mai e nimic de spus…

 

1 thought on “Medgidia – o poveste trista

  1. Da, ce pacat de oraselul asta mic…zilele trecute ma gandeam ca a devenit asa de mic si de precar ca l.am comparat cu Marghita…

    Muzeul imi da si mie sageti de cate ori ma gandesc la el…era unul din locurile mele preferate ca si stadionul de altfel!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *