Invitatie la colorat

Cand am inceput concediul de maternitate aveam un avant de nedescris pentru activitati creative. Imi amintesc cum in prima luna am dat iama intr-o librarie si mi-am cumparat blocuri de desen, acuarele, pensule, chiar si panze. Nu m-a atras niciodata desenul, acceptand din start ca nu am nici o urma de talent. Cand eram la scoala, mama imi facea temele la aceasta materie. Radem si acum de vazele cu flori sau campurile cu ciobotica cucului pe care le creiona cu drag pentru mine. Nu am remuscari ca nu mi-as fi dat interesul. La o ora de desen care se suprapunea cu un meci de fotbal al echipei scolii, profesorul ne-a propus sa desenam in aer liber, pe terenul de sport. La scurt timp mi-am dat seama ca eram singura care desena, sau macar incerca. Ce-i drept, incercam sa creionez cu rigla si echer o biserica aflata in apropiere, dar macar aveam vointa. Talent, deloc. Si am luat asta ca atare, fara sa-mi fac probleme. Momentul in care am inceput sa ma intreb daca lucrurile se pot schimba a fost cand am vizitat-o pe sora mea in Danemarca. Nici ea nu se remarcase la desen pana atunci, insa in trei luni de cand era acolo terminase o agenda speciala in care pictase momente legate de viata ei si elemente inspirationale. Revenind la mine, in entuziasmul meu mi-am cumparat initial culori in ulei, realizand acasa ca pentru a desena doar intr-un bloc de desen sunt mai potrivite culorile acrilice. Am schimbat culorile acrilice pe cele in ulei, realizand ca pentru panze sunt necesare culori in ulei. Asa ca voi ramane la a folosi doar culorile non toxice speciale pentru degete, facand formele manutelor si picioruselor Otiliei, pentru a-i lua amprente periodic. Eu una nu mai visez ca voi ajunge sa desenez ca un profesionist, sunt constienta ca ar trebui sa investesc mult timp in asta si mai ales ar trebui sa incep cu lucruri simple. Poate imi voi lua o carte de colorat pentru adulti candva. Am descoperit recent ca pentru copii exista solutii de colorat online care au cel putin trei avantaje fata de cartile de colorat traditionale: sunt gratuite, aceleasi desene pot fi colorate de mai multe ori si sunt prietenoase cu mediul inconjurator, oferind o alternativa ecologica. Copiii pot colora animalute, robotei, eroi din filme populare si multe altele pe http://www.jocuridecolorat.biz/.  Spor la colorat!

jocuridecolorat1

 

jocuridecolorat2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *