Idei de excursii cu copil mic

Atunci cand vrei sa pui la cale o escapada, insa in ecuatie este si un copil mic lucrurile nu mai sunt atat de simple, sau cel putin mie asa mi s-a parut mereu. Ca sa ne bucuram toti trei de vacanta, una din reguli a fost sa nu plecam mai departe de 200 de kilometri, pentru ca drumul sa nu fie prea lung si sa devina insuportabil pentru junioara, implicit pentru noi. Imi amintesc cum prin iunie anul trecut, mergand spre Curtea de Arges, in primii 30 de kilometri cantasem deja toate cantecelele pe care le stiam, jucariile luate pentru drum erau deja aruncate pe jos si ma gandeam cu groaza cum as putea sa o mai distrez pe mica calatoare pana la destinatie. Norocul meu a fost ca o data iesiti pe autostrada a adormit si s-a trezit abia cand s-a oprit masina. Oricum, as vrea sa va povestesc in acest articol doua destinatii potrivite din punctul meu de vedere pentru o excursie chiar si cu un copil mic.  Povesteam iarna trecuta aici despre prima iesire cu Otilia si din pacate nu am continuat seria articolelor pe aceasta tema. As vrea sa profit acum de ocazie si sa spun mai multe despre excursiile cu ea. Intre timp, Otilia a ajuns de trei ori in Curtea de Arges – o destinatie foarte draga noua iar pe drumul pana acolo am facut aproape de fiecare data cate un popas sa vedem ceva nou.

Prima oprire – Muzeul Golesti. Am ajuns acolo pe o vreme ploioasa asta vara, dar asta nu m-a impiedicat sa vizitez muzeul in aer liber cu Otilia in manduca. Mi-au placut foarte mult casutele din diverse zone ale tarii si vad ca se organizeaza aici periodic ateliere de creatie pentru copii. O alta atractie pentru cei mici sunt plimbarile cu poneii, asa ca sper sa ne intoarcem aici cand mai creste miss O.

Un alt loc pe aceasta ruta care m-a impresionat – Vila Florica, conacul Bratienilor din Stefanesti. Am ajuns aici zilele trecute si povestea frumoasei case m-a fascinat. Numele a fost dat in memoria primei fiice a lui Ion C. Bratianu care a murit la doar 3 ani. Familia a avut 8 copii si toti au facut lucruri marete. Desi atunci cand am ajuns la conac nu mai erau alti vizitatori ghidul ne-a povestit foarte multe lucruri interesante despre familia Bratianu. Recomand o vizita in acest loc minunat.

O alta destinatie pe care am descoperit-o iarna aceasta, in minivacanta de 1 Decembrie este Poiana Marului din judetul Brasov. Am gasit aici un loc foarte linistit, din care am ajuns usor atat pe partie in Poiana Brasov cat si la Castelul Bran sau in Piata Sfatului. Am fost foarte multumita de cazarea aleasa, la Casa Andrei.

Sunt curioasa, voi ce destinatii prietenoase pentru copii ati testat? Orice recomandare este binevenita!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *