Huliganii lui Mircea Eliade

Trebuie sa recunosc, l-am descoperit pe Mircea Eliade tarziu. Binenteles ca am avut contact cu opera lui prin liceu, insa atunci nu m-a impresionat cat sa-mi doresc sa citesc mai mult. Acum doi ani vedeam noua ecranizare “Domnisoara Christina” dupa romanul sau si asta mi-a deschis un pic apetitul pentru acest scriitor. Adevarata curiozitate a inceput insa abia anul acesta, cand am participat la doua evenimente dedicate lui: un tur pietonal prin Bucuresti pe strazile pe unde el a locuit si invatat (zona Mantuleasa) si o intrunire A.R.C.E.N cu ocazia Noptii de Sanziene. Am intrat astfel in lumea lui Eliade si de atunci n-am mai iesit! Am inceput cartea Noaptea de Sanziene chiar pe 24 iunie, inainte de eveniment si m-a captivat complet. Despre ea vreau sa vorbesc mai pe larg intr-un post viitor. Complet uluita de complexitatea intrigii si a personajelor, de contructia atat de fascinata am continuat cu un alt roman de Mircea Eliade, care s-a nimerit sa fie “Huliganii”.

Auzisem de aceasta carte in urma cu ceva timp, tot intr-un tur pietonal A.R.C.E.N., cand mi-a atras atentia urmatorul pasaj: Exista un singur debut fertil in viata; experienta huliganica. Sa nu respecti nimic, sa nu crezi decat in tine, in tineretea ta, in biologia ta daca vrei…Cine nu debuteaza asa, va ramane sterp, timorat ,coplesit de adevaruri. Sa poti uita adevarurle. sa ai atata viata in tine incat adevarurile sa nu te poata patrunde, nici intimida – iata vocatia de huligan…”. Mi-am zis atunci, asta da atitudine! Mi-a dat de gandit pe moment, iar cand a trebuit sa aleg o noua carte de citit in urma cu doua saptamani amintirea acestui citat m-a determinat sa aflu mai multe despre povestea ‘huliganilor’.

Romanul m-a cucerit de la primele pagini, personajele atat de frumos conturate, dialogurile vii ma duceau intr-o lume din care nu vroiam sa ma deconectez. Cum in perioada asta ma trezesc des noaptea si nu intotdeuna adorm la loc, Huliganii au reprezentat un bun companion, astfel incat azi-noapte de la 3 la 6 si jumatate am devorat ultima parte a cartii, adormind total bulversata de finalulul in stil eliadian.

huliganii

Pe parcursul lecturii am subliniat pasajele preferate si includ aici top trei impreuna cu comentariile mele pe care le puteti vedea mai jos.

“Ce înseamna aia influenta mediului de provincie asupra intelectualului? continua Dragu. Un adevarat intelectual rezista oricarui mediu. M-am exprimat gresit; nu un adevarat intelectual, ci un adevarat om, substantial, a carui fiinta nu o poate nimeni si nimic anula în afara de moarte. Daca esti tu însuti, inainte de toate tu insuti, daca ai radacinile adinc împlintate în viata, in concret, nimic nu te poate atenua, nimic nu te poate rata. Ramai tot atit de perfect si de real si la New-York, si la Paris, ca si la Turnu-Magurele, sau intr-un sat din Basarabia. Un Newton, un Dante, un Kant, ar fi supravietuit si ar fi creat in oricare oras de provincie romanesc. Nu orasul e de vina, ci sufletui oamenilor, superstitia care-i domina pe toti ca un oras luminat cu electricitate te ajuta sa fii idealist si optimist, pe cind unul plin de baltoace te deprima si te rateaza. Omul trebuie sa ramana el insusi in orice mediu, intr-un asemenea om cred. Care n-are nevoie de decor ca sa viseze, n-are nevoie de confort ca sa se simta fericit, n-are nevoie de mediu ca sa gandeasca… Cred ca in Rusia tarista au fost orase de provincie mai deprimante ca cele din Romania moderna, si totusi literatura rusa nu le-a deplans in cincizeci de volume, si nimeni nu si-a justificat ratarea prin ele. Dimpotriva, in acele orase de provincie ruseasca se caleau suflete extraordinare, se intamplau tragedii, conflicte, se crea chiar o filosofie… Deci, nu orasul de provincie e de vina, ci insuficinta tanarului care sucomba dupa doi-trei ani de lupta. Provincia e un mijloc de selectie; oamenii adevarati, oamenii vii si intregi, rezista, ramin ei insisi si-si realizeaza viata lor — ceilalti, mediocri si atenuati, dispar…”

Ideile lui Eliade regasite in acest roman mi-au zugravit noi perspective, noi puncte de vedere legate de diverse aspecte ale vietii. In acest pasaj de exemplu, istoria a demonstrat ca oameni provenind din medii defavorizate au reusit sa schimbe lumea, sa faca descoperiri sau sa creeze opere care au revolutionat modul de gandire si vor fi apreciate intotdeuna, insa eu cred ca si mediul influenteaza omul intr-o anumita masura, iar unul mai bun te poate ajuta sa ajungi mai usor la rezultatele dorite.

“Cartile sunt timp concentrat, vorbi putin obosit Balaban. Fiecare carte, ca si fiecare monument de arta, un tablou, un templu, o piramida, inseamna o vasta curgere de timp din care s-a putut smulge autorul. A renuntat sa traiasca, si a scris, sau a pictat, sau a sculptat. Nici o alta munca omeneasca nu-ti da mai precis sentimentul acesta demoniac : revolta impotriva vietii, a timpului care curge. Poate de aceea ma emotioneaza opera vasta a catorva scriitori. Ma gindesc, atunci, la miile de ceasuri pe care el nu le-a trait, la diminetile si noptile frumoase pe care nu le-a cunoscut, la femeile pe care le-a refuzat. Atita curgere de viata, suprimata brusc, prin simplul act al creatiei!… Ginditi-va la restul oamenilor, care au trait si s-au desfatat, in timp ce un creator muncea. Unde sint ei, acum.? Unde e timpul lor, ce-au facut cu el ?…”

Da, inca o viziune diferita fata de cea pe care o am eu legat de acest subiect. Cu talentul si inspiratia necesara, a scrie o carte mi se pare cea mai buna investitie de timp pe care o poate face cineva. Nu mi se pare un sacrificiu sau o renuntare la viata, ci dimpotriva, ofera sansa la a reprezenta ceva pentru posteritate. Oricum, interesant punct de vedere, venit tocmai de la cineva care si-a petrecut o mare parte din viata scriind.

“Sa contempli…, vorbi Petru, sa contempli dupa ce ti-ai dovedit tie insuti ca poti crea, ca poti fi, asadar, orice ai voi, asta e singurul meu vis, visul meu de maturitate… Deocamdata am o pofta nebuna de lucru, de creatie. Este felul meu de a concepe actiunea… Orice alt fel de actiune mi se pare inferior; actiune stimulata din afara, sau din deficientele tale, din lipsurile tale. Exista o singura actiune eficace si in care nu te umilesti, nu te pierzi pe tine; este creatia, preaplinul visurilor si al fortelor tale…”

Frumos spus, cu idea asta rezonez 100%, nu cred ca poti realiza ceva fara sa ai incredere in tine, in fortele tale, iar sa-ti propui ceva si sa reusesti cred ca genereaza unul dintre cele mai placute sentimente.

Incursiunea in lumea lui Eliade nu se termina aici. Am acum pe noptiera “Nunta in cer” recomandata cu caldura de Eve. Romanul a fost scris in timpul cand scriitorul a fost inchis in lagarul de la Miercurea Ciuc, sunt convinsa ca va fi o lectura cel putin interesanta, revin cu impresii in curand.

 

1 thought on “Huliganii lui Mircea Eliade

  1. Mircea Eliade revine in topul autorilor mei preferati! 🙂
    Multumesc Ivonici ca impartasim aceeasi bucurie si ca am avut ceva seri de povestit despre cartile astea minunate! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *